x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Bătălia pentru afirmarea unui teatru naţional

0
08 Aug 2009 - 00:00
Teatrul naţional - teatrul limbii şi al naţiunii române... Despre el s-a scris mult, uneori confundându-se aşezământul cultural cu clădirile înălţate la Bucureşti, Iaşi, Craiova. Rădăcinile sunt vechi şi ele rodesc de aproape două secole şi jumătate.
Î
n această zbuciumată istorie a scenei naţionale, premergători au fost diletanţii, împătimiţi ai cu­vântului românesc din Transilvania, Moldova, Muntenia în secolele 18 şi 19, pentru care unitatea culturală era un deziderat sfânt, educat cu râvnă în şcoli şi în cercuri patriotice.
Blajul atâtor fapte de credinţă şi biruinţă în istoria redeşteptării noastre a pornit întâiul spectacol actori­cesc în sărbătorile iernii anului 1755, numit "comoedia ambulatoria alu­m­norum", un teatru şcolar mult pre­ţuit în ţinutul Târnavelor, unde a fost purtat două săptămâni. Tot în Blaj, în acei ani, s-a prezentat piesa  "Occisio Gregorii în Moldavia Vodae tragedice expressa (Uciderea lui Grigore Vodă în Moldova expusă sub formă de piesă de teatru)", amintind spectacolele de colegiu, jucate în limba română, au fost numeroase la finele veacului al XVIII-lea în Transilvania, ele urmând, o dată cu şco­lile naţio­nale din Braşov şi Sibiu.

Tot spectacole animate de diletanţi organizează la Iaşi Gheorghe Asachi, memorabil fiind cel din 1816, cu pastorala "Mirtil şi Hloe".
Bătălia pentru afirmarea unui teatru naţional

Abia înfiinţată, şcoala bucureş­tea­nă a lui Gheorghe Lazăr va urca pe scena sălii de festivităţi de la Colegiul Sfântul Sava pe elevii care deprin­deau de la magistrul lor ştiinţele ma­te­matice. Anul 1818. Printre spectatori, slugerul Tudor Vladimirescu. Un an mai târziu, eforul şcoalelor, poe­tul Iancu Văcărescu, cheamă pe scena teatrului de la "Cişmeaua roşie" tot pe elevii lui Lazăr, struniţi acum de cel hărăzit să fie "părintele literaturii române", Ion Heliade Rădulescu. Se prezintă tragedia "Hecuba" de Eu­ri­pi­de.

Anul 1821, anul revoluţiei lui Tudor Vladimirescu, an începător al istoriei moderne româneşti, este şi anul când se redactează primele statute ale unei Societăţi literare, menită, printre altele să fundeze şi un teatru naţional. La 1828, Ioan Câmpineanu, sufletul acestei acţiuni, se va asocia cu Dinicu Golescu şi cu Heliade Rădulescu tot pentru a înfiripa, o dată cu şcoli şi gazete, un teatru naţional.

Şi la Iaşi, Gheorghe Asachi, atât cât va îngădui oficialitatea potrivnică glasului naţional, va organiza sporadic reprezentaţii cu tot mai numeroşii săi elevi, şi nu numai cu ei.

Peste munţi în 1826, savantul blăjean Timotei Cipariu scrie şi reprezintă cu elevii săi o eglogă, text vădind, după N. Iorga, "o rezistenţă clasică minunată".

O dată cu înfiinţarea Societăţii filarmonice bucureştene, 1843, se încheie primul capitol al afirmării teatrului nostru naţional în faza lui începătoare, diletantă. Istoria acestui capitol este cea mai dramatică din cuprinzătoarea istorie a teatrului nostru, căci ea a stat sub apăsarea unor vremuri când nici graiul, nici portul, nici şcoala nu ne erau îngăduite oficial.

Tot ce s-a înfăptuit s-a datorat unor lu­minători de norod încurajaţi de tot mai numeroşii lor fraţi năzuind spre bi­nefacerile culturii în limba stră­mo­şeas­că. Toate aceste înfăptuiri ale tea­trului până la ivirea primelor şcoli ac­to­­riceşti (1834 - Bu­cureşti, 1836 - Iaşi), fie că s-au petrecut la Blaj, Iaşi, Braşov, Lu­goj, Bucureşti, n-au fost simple acte de divertisment. Indiferent de calita­tea literară a textelor reprezentate, im­portant era faptul că se impunea lim­ba naţională pe scenele care vor pre­găti, încet, dar sigur Teatrul Naţio­nal.
Societatea filarmonică bucureş­teană şi Conservatorul Filarmonic-dramatic din Iaşi, 1834 şi 1836, vor da întâile serii profesioniste de actori. În Ardeal, trupele diletante se vor înmulţi şi în 1870 va lua fiinţă Societatea pentru fond de teatru român în Ardeal, temelia Naţionalului transilvan, inaugurat la 1 decembrie 1919 la Cluj, în ţara liberă şi întregită.

Aşadar, în lupta pentru afirmarea teatrului naţional la români până în primele decenii ale veacului trecut, când se deschid şcolile dramatice, biruitoare a fost limba română, oricât de şovăitoare era arta interpretativă a inimoşilor animatori.

Tot ceea ce s-a înfăptuit apoi în această minunată artă a cuvântului a stat tot sub semnul neţărmuritei iubiri pentru tezaurul fără de preţ care ne este, care ne va fi totdeauna, rostirea românească.
Ionuţ Niculescu - Teatrul, nr. 8/1989
Citeşte mai multe despre:   articolul zilei

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de