Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu avem la îndemână statistici sau alte repere certe, dar putem afirma că indicele de popularitate a filmului românesc a crescut sensibil în ultimii ani. Înţeleg acest indice ca un simptom al interesului public pentru însemnata cine-parcelă a artelor româneşti, şi nu ca o adeziune necondiţionată a tot ceea ce apare pe ecrane. Scrisorile adresate de cititori revistei de faţă, întrebările inteligente - nu cele de simplă bavardare şi anectodism - puse de spectatori cineaştilor în diverse întâlniri, prezenţa unei rubrici avizate de critică cinematografică în majoritatea revistelor de cultură, epuizarea rapidă a cărţilor de referinţă în domeniu sunt printre datele care atestă o participare autentică a opiniei publice la destinul cinematografiei naţionale.
Concură la acest spor de adeziune şi popularitatea actorilor, care a atins cote înalte azi la noi. Cine are ureche sensibilă aude astfel de întrebări din mase privitoare la actori: "Cât câştigă?", "E căsătorit?", "Are cascador sau sare singur?" etc. definind un stadiu temporal anterior de dialog. Am ascultat cu deosebită plăcere întrebarea adresată Tamarei Buciuceanu de elevi ai unei şcoli profesionale: "Dacă sunteţi mulţumită integral de calitatea filmului în care v-am văzut şi care a fost reacţia dvs. de artistă şi intelectuală la scenariu?". Mi s-a părut de cel mai bun augur întrebarea unui tehnician tânăr: "Nu credeţi că realizat numai cu actori români, dacă ar fi fost posibil, François Villon s-ar fi prezentat la un nivel superior, adică, de pildă, la acela al regizorului Sergiu Nicolaescu, care l-a creat?". Şi m-a bucurat, alături de alţi participanţi la o întâlnire, remarca unei profesoare de fizică: "Nu m-a supărat atât că filmul pe care l-am văzut e slab, cât faptul că am văzut-o într-o situaţie nemeritată pe admirabila Rodica Mandache". Şi am aplaudat şi eu accentul spiritual al întrebării unei fete din clasa a VII-a: "N-aţi putea interveni ca spectacolul «Gaiţele» din oraşul nostru să se joace cu actriţele din filmul care ni s-a prezentat?".
Indicele de popularitate e şi rezultanta unei afectivităţi generale mai pronunţate pentru acest product spiritual. S-a epuizat definitiv condescendenţa paternalistă sublimată în formula "tânăra noastră cinematografie în continuă creştere". Se manifestă acum o dragoste lucidă, care sesizează în stadiul maturităţii celei de-a şaptea arte la noi posibilităţile ei certe de a fi competitivă şi, totodată, cu părere de rău, momente infructuoase, percepute ca inadmisibile faţă de condiţiile de creaţie şi numărul valorilor interpretative implicate. E o afecţiune populară în saluturile adresate actorilor şi regizorilor care se remarcă pe plan internaţional. În seria lungă asigurată unor pelicule care dau satisfacţie spirituală. În consens cu diagnosticele judicioase ale criticii şi cu speranţele pe care le exprimă ea privitor la tinerii care se afirmă impetuos chiar de la primul rol, de la prima regie; în preţuirea plasticităţii şi originalităţii imaginii şi, evident, în sesizarea caratului literar, narativ, actual al subiectelor.
De aceea, cunoaşterea părerilor rele ale publicului nu poate fi decât stimulativă chiar şi atunci când aceste păreri nu concordă cu automulţumirea eruptivă a vreunuia care, vizionându-şi propria-i lucrare, are impresia că l-a şi apucat pe Dumnezeu de picior şi că ţine chiar strâns această divină resursă pedestră.
Valentin Silvestru - Cinema, nr. 10/1989
