Nu este adevărat că sovhozurile şi colhozurile s-au perimat

Convorbire cu preşedintele unui colhoz publicat în ziarul Pravda

Ziarul Pravda, organ al CC al PCUS, publică o convorbire cu Mihail Va­ghin, Erou al Muncii Socialiste, pre­şedintele colhozului "V.I. Lenin" din regiunea Gorki.

Menţionând rezultatele bune în­re­gis­trate de gospodăria agricolă frun­­taşă pe care o conduce, Vaghin a arătat: "Noi am obţinut o recoltă bu­nă. Venitul net este de peste patru mi­lioane ruble. Aceşti bani nu sunt un capital inert: 2,5 milioane de ru­ble am investit în construcţii. Ren­ta­bi­­­litatea  este de peste 60 la sută. Li­vrăm sta­tului tot mai multe produ­se.

Este o inepţie să se spună că nu am înregistrat o creştere, că nu am înaintat. Şi nu există doar un singur colhoz de acest fel. Este clar: populaţia creşte, dar rămânem în urmă în ce pri­veşte ritmul de creştere a pro­ducţiei.

Uneori auzim: cum aţi ajuns voi, ţăranii, la un asemenea nivel de trai? Plenara a făcut aprecieri aspre la adresa situaţiei din sectorul agrar. Ce mai poţi spune?

Nouă ne trebuie - a subliniat în continuare preşedintele colhozului - răbdare, muncă, preocupare pentru a îmbunătăţi starea de lucruri. Să păzim cu grijă toate mlădiţele până ce vor creşte arborii de bază. Nu este adevărat că sovhozurile şi colhozurile s-au perimat. Noi nu le-am lăsat să se dezvolte. Omul s-a dezobişnuit să fie stăpân, răspun­zător pentru fapta lui. El se teme de pământ. Să se creeze toate condiţiile de muncă, de viaţă. Plenara cheamă ca toate acestea să fie o preocupare la nivel de stat.

În decurs de un an, noi am construit în colhoz 35 de case. Bine amenajate, adică şi pentru copii, nepoţi şi strănepoţi. Case cu două nivele. Au baie, garaj, seră, curţi. În ce priveşte lo­cuinţele, oamenii noştri simt do­rin­ţa expresă de a "rupe gura" ora­şului.

Munca la ţară este grea. Serviciile nu sunt corespunzătoare, nu sunt spălătorii... Şi astfel de lacune sunt cu duiumul.

Între altele, critica preşedintelui s-a îndreptat cu deosebire spre cei ce ştiu să profite de pe urma neregulilor şi lipsurilor, "făcându-se că muncesc". Acolo unde venim de hac unuia, apar alţi doi-trei. Educăm lipsa de respect faţă de muncă. Atunci, munca nu este îndrăgită, este făcută la întâm­plare, ceea ce duce la degradarea individului. Trebuie să se plătească numai pentru rezultate. La noi, câştigurile sunt mai mari decât la oraş. O mulgătoare câştigă 475 ruble pe lună, mecanizatorul - 320-350 ruble. Şi se munceşte în tot cursul anului. Din acest motiv nu ducem lipsă de cadre.

- Satul are nevoie să prospere. Din numeroasele cauze care îi frânează prosperitatea, pe care o consideraţi cea mai importantă? - a întrebat reporterul ziarului Pravda.
- Cadrele. Şcoala noastră superi­oară pregăteşte cadre de calitate in­fe­rioară. Unii nu numai că nu ştiu ni­mic, dar nici nu simt nevoia să-şi com­pleteze cunoştinţele. Exe­cu­tan­ţii sunt deocamdată cam anal­fabeţi. Uneori ne jucăm la întâm­plare cu pro­­ducţia, cu economia. Un joc peri­cu­­los. Metoda de obţinere a ma­te­rialului de însămân­ţat, trans­plan­tul de embrioni sunt o practică econo­mică largă. Iată deci ce lucru complicat şi delicat este agricultura mo­dernă!

Dar să nu căutăm exemple prea departe. Am acţionat ani la rând pentru a obţine o cantitate de lapte, pe vacă, de la trei la patru mii de litri. Iar de la patru la peste cinci mii de litri ne-au trebuit nouă ani. Cu cât rezultatele sunt mai mari, cu atât mai dificil sunt paşii următori. Aici este nevoie de cunoştinţe, de priceperea de a folosi tehnologii mo­der­ne. În unele gospodării, tehnologia de sădire a tuberculilor este cea de pe vremea istoricelor bătălii pentru cartofi. Cum să obţii astfel nu 300-500, ci măcar 200 chintale la hectar?

- Trebuie să învăţăm.
- Învăţăm. În ultimul timp, eu şi specialiştii mei am fost şi la Orel, şi în regiunea Moscovei şi la Tula, şi în alte locuri. Observ: oamenii interesaţi caută experienţă. Aceasta este influenţa nemijlocită a hozrasciotului, a antreprizei de brigadă. Lu­cru­rile vor merge şi mai bine dacă vom plăti nu pentru prezenţa la serviciu, ci pentru rezulatele obţinute în muncă. Atunci, fiecare tonă de cereale, de lapte, de carne va interesa pe fiecare. Dacă vom dori să învăţăm, atunci vor exista mai puţine cazuri în care unii să trăiască pe spinarea altora. Trebuie să acţio­năm astfel încât fiecare să-şi planifice singur bunăstarea materială. Vrei să trăieşti bine? - munceşte mai bine.

- Fiecare este făuritorul propriei fericiri.
- Nu au fost proşti cei care au spus-o. Dar la noi există deocamdată multe eschivări, încercări de a număra banii din buzunarul altora. Este imoral, este nesocialist numai ce se câştigă prin înşelătorie.
Am considerat şi consider: oricine, inclusiv conducătorul, specialistul, trebuie să primească retribuţie nu pentru orele petrecute la muncă, ci pentru producţie, pentru rezultatul concret. Atunci va fi, cum se spune, as. Tocmai de astfel de oameni este nevoie acum.

Cât de multe lucruri interesante, cunoştinţe, energie, îndrăzneală sunt necesare! De exemplu, colhozurile şi sovhozurile rămase în urmă. Se spune să le desfiinţăm. Ar fi cel mai simplu lucru. Dar cui să-i predăm pământurile, fondurile? Deşi aici sunt scumpe şi pâinea şi carnea, totuşi este mai ieftin decât să le cumperi cu aur. Dar şi oamenilor trebuie să li se asigure dreptul legi­tim la muncă.

- Cu ce aţi începe dacă aţi deveni preşedinte abia astăzi?
- Mi-aş alege o echipă bună. Aş începe cu oamenii. Cu o retribuire justă, cu organizarea condiţiilor de trai, a subliniat în continuare preşedintele colhozului "V.I. Lenin". Dacă am fi început astfel mai demult, n-ar mai fi existat în rândul multora apatie, infantilism social. Nu ar exista o situaţie atât de grea în domeniul alimentelor. Cea mai bo­gată putere mondială, cu un poten­ţial intelectual uriaş, cu tradiţii în lucrarea pământului, se pleacă în faţa capitaliştilor "pe cale de dispa­riţie"! Trebuie să punem capăt cât mai repede acestei situaţii.

- Aţi fost ales candidat pentru mandatul de deputat din partea PCUS. Vă felicităm călduros. Ce program aveţi?
- Nu m-am gândit la nimic ieşit din comun. Îmi propovăduiesc şi apăr programul de o viaţă întreagă. În ge­neral, este vorba de solu­ţionarea pro­blemei alimentare a ţării. Şi de modul în care s-o obţinem. Să dai omului totul pentru a fi stăpân, pentru ca sovhozul, colhozul, întreprinderea să se mândrească cu el. Nu sunt pro­bleme simple, din moment ce între­gul partid şi popor se luptă cu ele...

Să respecţi, să onorezi, să înde­plineşti mandatul alegătorilor tăi este pentru un deputat o datorie sacră. Dar este oare cu putinţă - aşa cum fac unii, judecând după declaraţiile din presă - să-ţi propui drept sarcină construirea comunismului într-o singură circumscripţie electorală... ? A fi deputat este o mare cinste. Şi, mai mult, o mare răspundere. Cred că este imoral să aprobi în parlament şi, cu atât mai mult, să lupţi pentru ceea ce ai aprobat, dacă nu ai nimic serios în tine, nu ai păreri despre modul în care să se rezolve problemele noastre sociale, econo­mice deloc simple.

- Şi general-umane...
- Da. Ceea ce spun ar fi provocat altădată ilaritate. Noi trebuie să asi­gu­răm oamenilor dreptul de a inspira aer curat, de a bea apă curată. Acum, aceasta este o problemă glo­bală a omenirii. Şi nu este uşor s-o re­zolvi. Dar trebuie. Imediat! Iată care este povara de astăzi a deputatului.
Referindu-se la calităţile de­pu­taţilor, preşedintele colhozului a menţionat: Desigur, un muncitor, un ţăran nu reuşeşte întotdeauna să învingă într-o dispută un palavra­giu. La noi a candidat un specialist isteţ, fin. Celălalt pretendent avea trei diplome de studii superioare. Toată viaţa a învăţat pe socoteala statului; până a încărunţit n-a făcut nimic bun pentru societate. Dar gura îi mergea. Ce va aduce în parlamentul nostru un asemenea deputat? Aici intervine viaţa. Acumulăm experienţă. În curând, înşişi alegătorii vor înţelege cine ce este, vor trage concluzii.

În încheiere, referindu-se la pro­blemele anului agricol, M. Vaghin a spus:
Este timpul să încetăm să ne mai lamentăm din cauza naturii. Ea este o realitate dată. De ea trebuie să se ţină seama în planuri. Nu trebuie să existe situaţii în care nimeni să nu răspundă pentru producţii slabe în gospodării sau în ţară. Aceasta este o psihologie a stagnării. Dacă o vom dezrădăcina, vom avansa mai rapid, a încheiat preşedintele colhozului.
Scînteia, nr. 13809 din 1989