x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Articolul zilei O realizare tehnică de mare utilitate în cardiologie "ELCARD 30"

O realizare tehnică de mare utilitate în cardiologie "ELCARD 30"

24 Noi 2009   •   00:00

În tabloul patologiei moderne, afec­­ţiunile inimii ocupă primul loc şi, în mod firesc, eforturile specialiştilor se îndreaptă atât către o diagnosticare cât mai precoce, cât şi către o terapie de maximă eficienţă care să asigure re­­cuperarea grabnică şi reinserţia so­cio-profesională a bolnavului. Unul dintre aparatele cele mai uzitate în acest domeniu este electrocardiograful clasic, care oferă posibilităţi de în­registrare a parametrilor funcţionali ai cordului uman. De curând, în ca­drul laboratorului de electronică pentru medicină şi biologie din Institutul de Cercetare Ştiinţifică şi Ingi­nerie Teh­no­logică pentru Electronică a fost omol­ogat şi oferit producţiei de serie un nou tip de asemenea aparat, cu trei canale - "ELCARD 30". Este un elec­trocardiograf modern, cu monitor video având dia­gonala ecranului de 31 cm, controlat de un microprocesor. El are capacitatea de a memora 20 de semnale cardiologice, pe care le şi vizualizează. În analiza pe care o în­treprinde sunt incluşi 24 de parame­tri specifici, între care ritmul cardiac, axa electrică a inimii, intervalele spe­cifice etc. Datele ce fur­nizează detalii despre pa­cient, setul de parametri mă­suraţi şi calculaţi, toate celelalte informaţii afi­şate pe ecran se înre­gistrează pe hârtie termosensibilă.
Ileana Coman - Informaţia Bucureştiului, nr. 11.210/1989

×
Subiecte în articol: articolul zilei