Răspunderea, semnătura ­cotidiană pe faptele de muncă ale comunistului

...Mulţi le ocolesc. La nici o sudură din alcătuirea unei nave nu ai voie să greşeşti. La sudurile de îmbinare a secţiilor şi bloc-secţiilor ai voie doar să previi cu mult înainte orice eventual defect. Aici meseria începe de la punctul cel mai de sus al răspunderii. Iar când unii nu văd în asta decât dificultatea, mai fac şi pasul înapoi. Dar totuşi nava nu poate deveni realitate fără amintita sudură. Pe care cineva trebuie s-o facă. Cineva trebuie să-şi asume riscul urcuşului până la această altitudine.

Reţinem din ce ne spune Anton Saragub, secretar adjunct al co­mitetului de partid de la Şantierul naval Brăila:
Vine un tânăr sudor. Lăsase în urmă mii de metri liniari de sudură. Navele la care a topit şi el zeci de mii de electrozi străbătuseră, nu o dată, oceanul planetar. Ce-l aducea acum? Nu, nu era o treabă de producţie. "M-am gândit să vin cu cererea de primire în partid. Am cumpătat bine înainte de a face acest pas". Da, momentul este unul pentru toată viaţa. Şi, firesc, trebuie bine cumpătat. Corespunzi exigenţelor şi statutului de comunist? Eşti în stare să te ridici la nivelul pretenţiilor mereu mai înalte care se pun în faţa acestor oameni? Sudorul? Tânăr, cum spuneam. Aşezat bine pe drumul meseriei. Harnic. Dar oare a trecut el prin toate "probele de foc" pentru pasul acela de-o viaţă? "Ai lucrat vreodată suduri de îmbinare?", întreabă aşa, parcă într-o doară, secretarul adjunct. Celălalt tresare: "Păi asta e o performanţă la care doar aşii se încu­metă!". "E, în egală măsură, şi o îndatorire de comunist. Ori de viitor comunist. Ei, ce zici?"

Nu-i este la îndemână oricui să corespundă unei astfel de încercări. Da, încercări: a calităţilor profesionale şi, în egală măsură, a celor morale. "La om, e de părere interlocutorul nostru, trebuie să cultivi necontenit dorinţa autodepăşirii, a asumării răspunderii în absolut orice împrejurare. Este un îndemn pe care l-am desprins din nou din Expunerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu la marele forum democratic al ţării din noiembrie anul trecut. Îndemn de mare însemnătate practică în activitatea de zi cu zi a organizaţiilor de partid consacrată educării revoluţionare a tuturor celor care muncesc şi, în egală măsură, în activitatea de pregătire, de călire a viitorilor comunişti." "Cum a trecut tânărul sudor de această probă?" "Bine. Şi mai ales a ajuns singur la adevărul că asumarea unei răspunderi, cu atât mai mult cea de comunist, nu este un dat. Nu vine de la sine. Aceasta se deprinde, se învaţă. Se educă şi se cultivă."

Simple afirmaţii?
Mai mult chiar: o profesiune de credinţă. Despre destinul comunistului, în genere. Omul care, aşa cum îl conturează bogata textură de idei a Expunerii secretarului general al partidului, se distinge, înainte de toate, prin asumarea răspunderii făuririi une noi orânduiri. De aproape 45 de ani – în condiţiile libertăţii cucerite prin luptă şi jertfă – el a fost prezent necontenit, cu fapta, pe baricadele revoluţiei. Răspunderea pentru industrializarea patriei... Pentru făurirea unei agriculturi mo­derne. Pentru un om nou, cu o înaltă cultură şi conştiinţă, conştient de destinul său revoluţio­nar... Răspunderile prezentului, pentru perfecţionări de esenţă în viaţa social-democratică a patriei... Iată axul de conduită al comunistului. "Cotizarea" lui la fiecare clipă pentru o nouă fizi­o­nomie socială şi umană, în deplin acord cu timpul pe care îl trăieşte. În deplină armonie cu etapele viitoare, nu uşoa­re, dar pe care el, comunistul, ştie că pot fi aşa cum le gân­deşte şi tocmai de aceea acţionează să fie pe vrerea lui.

O asemenea calitate morală, da, nu vine de la sine. Ea se clădeşte cu răbdare, cu intransigenţă şi tenacitate. Exerciţiul răspunderii pentru îndatoririle ce-ţi re­vin, la locul încredinţat de societate, trebuie să intre în reflexul coti­dian, să fie semnul de marcă al acţiu­nilor de fiecare clipă. Tocmai pentru că, în nu puţine împrejurări, despre spi­ritul de răspundere unii îşi aduc aminte doar în câte o adunare pe această temă şi unde perorează cu competenţă... teoretică, despre necesitatea acestuia. În vreme ce în această "grădină" poţi afla destule contracte nerespectate, indicatori de plan nerealizaţi, angajamente asumate în restanţă. Neglijenţe în gospodărirea avuţiei socie­tăţii, carenţe privind calitatea produselor.

Nimeni nu are nevoie de lungi divagaţii pe tema răspunderii. Şi este de datoria comuniştilor, a orga­nizaţiilor de partid de a supune, peste tot, la proba realităţii, a activităţii concrete orice încercare de "teoretizare" nesfârşită pe această temă. Obişnuinţa de a înţelege exact semnificaţia actului de asumare a răspunderii – în muncă, în viaţa socială – decurge firesc din trăinicia climatului aşezat pretutindeni sub semnul unei înalte şi exigente răspunderi. Aici este un larg câmp de acţiune pentru organizaţiile de partid. Aici pot fi experimentate, verificate multiple forme ale activităţii comuniştilor, ale organelor şi organizaţiilor de partid.

Iar din toate acestea, reacţia promptă, decisă, girată de principialitate şi fermitate faţă de orice act care denotă abdicarea de la conduita pătrunsă de răspundere reprezintă, în arsenalul atâtor mijloace, "arma" eficientă, aflată la îndemâna tuturor. Eram în zona "Granitului", într-o arteră a viitoarei magistrale a metroului bucureştean, şi am reţinut reacţia fermă a iginerului Ştefan Sevastian, membru al Biroului Organizaţiei de Bază, faţă de o abatere de la disciplina muncii: "Aşa ai învăţat aici, la noi, să creşti oamenii?", se adresează cu asprime celui vinovat de indisciplina manifestată în sectorul său. "Eu îţi cer să acţionezi cu răspundere, să imprimi răspunderea necesară şi tutu­ror acelora pe care îi conduci. În această privinţă nu-i loc de târguială, fiecare să-şi facă exemplar datoria. Şi, mai ales, să răspundă pentru cât, când şi cum şi-o face."

Singur, stilul activ, ofensiv, de promovare peste tot a răspunderii, de asumare conştientă a acesteia poate stârni într-un loc sau altul şi reacţii de... nepopularitate. Poate întâmpina chiar o anume rezistenţă. Nu-i de ici, de colo, se tulbură confortul personal al unora, să-i pui pe "maeştri" în justificări faţă în faţă cu realitatea nu întotdeauna roz din domeniul răspunderii lor. Dar comuniştii şi-au asumat întotdeuna curajul de a deschide front de luptă împotriva delăsării, a rutinei, a stării de indiferenţă ori de indisciplină, a stagnărilor de orice fel. Ei nu s-au sfiit şi nu se sfiesc să înfrunte "armurile" care în van speră să apere ţarcul unor interese comode, lipsa de angajare în îndeplinirea întocmai a datoriilor zilnice. Tocmai pentru că el, comunistul, ştie că acest demers activ, pentru asu­marea răspunderii de către fiecare, nu-l face pentru propriul interes. Şi cu atât mai puţin pentru a-l priva pe cineva de demnitate. El acţionează în numele declarat al interesului general. Pentru ca exercitarea cu răspundere a atribuţiilor să aducă, la fiecare loc de muncă, un plus de eficienţă, perfecţionările absolut necesare într-o so­cietate ca a noastră, deschisă fundamentelor înnoirii. Iar un om al datoriei onorate exemplar, conştient de res­pon­sa­bilităţile sale pe care, de asemenea, le onorează exem­plar, se înfăţişează colectivului într-o haină cu ade­vă­rat a demnităţii. Statura sa morală, în consonanţă cu faptele, îi conferă binemeritata preţuire, respectul celor din jur.
Ilie Tănăsache