x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Articolul zilei Şcolile sunt pregătite să-şi primească elevii

Şcolile sunt pregătite să-şi primească elevii

15 Sep 2009   •   00:00

O dată cu apropierea deschiderii noului an şcolar şi universitar se intensifică eforturile în vederea pregătirii minuţioase a procesului de învăţământ, pentru asigurarea tuturor condiţiiilor materiale şi spirituale, necesare formării pentru muncă şi viaţă a celor 5,67 milioane de elevi şi studenţi care se vor afla în bănci şi amfiteatre la data de 15 septembrie. Amenajarea spaţiilor de învăţământ, a laboratoarelor, cabinetelor şi atelierelor, a căminelor, cantinelor şi bi­bliotecilor, difuzarea manualelor şcolare, asigurarea cadrelor didactice necesare fiecărei unităţi de învăţământ sunt doar câteva dintre preocupările care conferă în aceste zile ambianţei din şcoli nota febrilă a întâmpinării evenimentelor mult aşteptate.

Apropiatul debut al noului an de în­văţământ înscrie pe agenda conducerilor de şcoli şi a personalului didactic din judeţul Teleorman preocupări majore legate de asigurarea tuturor condiţiilor necesare întregului proces instructiv-educativ al celor aproape 91.000 de elevi. O atenţie deosebită s-a acordat în cele peste 600 de unităţi de profil spaţiilor de şcolarizare, efectuării lucrărilor de reparaţii, curăţenie şi igie­nizarea sălilor de clasă, laboratoarelor, ca­binetelor de specialitate, a internatelor şi cantinelor. Printr-o bună mobilizare a ele­vilor şi cadrelor didactice, prin colaborarea cu unităţile economice, patronatoare, cu sprijinul consiliilor populare, practic aceste lucruri au fost finalizate în toate localităţile. În plus, la Conţeşti şi Prundu vor fi date în folosinţă, începând de la 15 septembrie a.c., noi obiective şcolare.

Pentru accentuarea caracterului practic-aplicativ al procesului de predare-învăţare, pretutindeni se acţionează în vederea rea­lizării programelor de dotare şi autodotare cu mijloace de învăţământ necesare parcurgerii integrale a temelor prevăzute de planurile şcolare. Materialul didactic a fost refăcut şi completat, oferind o gamă bo­ga­tă şi diversificată, de la numeroase planşe, scheme, reprezentări grafice, mulaje, ierbare până la instrumentarul de la­borator şi aparatură electronică şi electrotehnică. La încă cinci licee, cabinetele de matema­tică au fost dotate cu calculatoare. În contextul pregătirilor pentru trecerea la ge­nera­li­zarea învăţământului obligatoriu de 12 ani, în toate comunele unde există nu­mă­rul de elevi necesar vor funcţiona, pe lângă şco­lile generale, şi treapta I de liceu, iar
34 dintre ele vor avea şi anul I de şcoală pro­fesio­nală. (...)

Liceul Agroindustrial din Alexandria: apro­pierea anului şcolar se face simţită încă de la intrare. Practic, aici pregătirile sunt în­cheiate, aşa cum ne spune directoarea uni­tăţii, profesoara Niculina Militaru, încă de la începutul lunii septembrie. "Toate sălile de clasă, cabinetele, laboratoarele, atelierele, cele două cămine, cantina, sala de educaţie fizică sunt gata să îi primească pe cei peste 1.300 de elevi de la cursul de zi, seral şi de la şcoala profesională. Ştim însă că esenţiale sunt perfecţionarea şi modernizarea actului de predare-învăţare. De aceea, ne preocupă ridicarea nivelului calitativ al mijloa­celor de transmitere şi evaluare a cunoştin­ţelor teoretice şi practice ale elevilor, cu consecinţele pozitive în procesul formativ. În­noi­rile semnificative ce se produc în acest do­meniu se referă la crearea unui cabinet metodic interdisciplinar, la practica productivă efectuată acum prin rotaţia tuturor elevilor, indife­rent de profilul de pregătire, în ferma didactică, unde vom avea şi cabinetele de specialitate - fitotehnie, zootehnie etc."

Şi la Şcoala generală din comuna Ţi­găneşti, cu clasele I-X, am remarcat răspunderea cu care s-a acţionat pentru pregătirea în cele mai bune condiţii a noului an de învăţământ.

De la profesorul Marcel Gherghiceanu, directorul şcolii, am reţinut că aici s-a amenajat un nou cabinet pentru limba şi lite­ratura română, iar în cadrul Asociaţiei economice intercooperatiste din localitate s-a creat un microatelier cu dotarea materială corespunzătoare pentru practica productivă a elevilor. (...)

În ultimii ani, Iaşiul s-a îmbogăţit cu încă o platformă studenţească: cea a Politehnicii. Mai precis, Institutul Politehnic s-a mutat pe partea stângă a Bahluiului, de la Podu-Roş până-n cartierul Tudor Vladimirescu, pe o distanţă de circa un kilometru, fiind aici, în imediata apropiere a zonei industriale, astfel încât studenţii să fie avantajaţi în a-şi efectua practica în producţie. Aici sunt acum clădiri noi, moderne, cu spaţii de în­văţământ şi laboratoare, cu ateliere-şcoală şi hale corespunzătoare de producţie, cu staţii-pilot pentru fiecare din cele şase fa­cultăţi ale institutului. (...) Noul centru studenţesc politehnic ieşean are şi o cantină cu o capacitate de 6.000 de locuri, un dispensar medical, o sală sportivă polivalentă şi alte obiective sociale.

Spaţii noi pentru învăţământ şi pentru cazare s-au realizat în ultimii ani şi pentru studenţii de la Universitatea "Al.I. Cuza", de la Institutul de Medicină şi Farmacie, de la Conservator şi Institutul Agronomic. Este vorba despre un mare număr de cămine şi cantine, precum şi despre o nouă aripă de la Institutul de Medicină şi Farmacie, în care s-a mutat Facultatea de Farmacie. La Institutul Agronimic s-au finalizat, de asemenea, o serie de noi spaţii de învăţământ, precum şi ferma didactică, cu activităţi pentru toate specialităţile culturilor de câmp, pentru horticultură, zootehnie etc. Această fermă didactică posedă aproape 1.400 ha de teren agricol, o seră legumicolă şi floricolă, un bogat şeptel de animale.

Având create astfel de condiţii, mai bine de 80% din studenţii Centrului Universitar Iaşi pot locui în cămine, iar la cantine pot servi masa toţi cei care doresc acest lucru. De menţionat că circa 70% din studenţii care învaţă la cursurile de zi sunt bursieri de stat.
Scînteia, nr. 14.641/1989

×
Subiecte în articol: articolul zilei