x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Articolul zilei Ştiinţa – puternică forţă de producţie

Ştiinţa – puternică forţă de producţie

28 Noi 2009   •   00:00

Pornind de la faptul că socialismul şi comunismul nu pot fi edificate decât pe ba­za celor mai noi cuceriri ale ştiin­ţei şi tehnicii, partidul nostru, secreta­rul său ge­neral, tovarăşul Nicolae Ceau­şescu, au pus un accent deosebit pe dezvoltarea cer­cetării ştiinţifice na­ţio­nale şi realizarea unui învăţământ mo­dern, strâns legat de viaţă, de ce­­-
r­inţele de progres ale societăţii, capabil să asigure formarea unor ca­dre cu o temeinică specialitate pentru toate sectoarele vieţii economico-sociale. (...)

Activitatea ştiinţifică, cercetarea ro­mâ­nească au demonstrat, prin rea­li­­z­ările remarcabile înregistrate, că în­dre­ptăţesc deplin înalta încredere şi sprijinul ce le sunt acordate, contri­buind la progresul neîntrerupt al pa­triei, la înflorirea neîntreruptă a eco­no­miei naţionale, la triumful socialis­mului şi comunismului pe pământul ţării noastre. Astfel, cercetarea ştiin­ţi­fi­că românească a continuat să-şi aducă o contribuţie decisivă la înfăp­tuir­ea principalelor obiective asuma­te de poporul nostru în ce priveşte rea­lizarea planurilor anuale, per­fec­ţi­o­na­­rea organizării şi modernizarea tu­tu­­ror ramurilor economiei naţionale, creş­terea nivelului tehnic şi calitativ al întregii producţii. Ştiinţa şi-a asumat un rol deosebit în ce priveşte lărgirea ba­zei proprii de materii prime şi ma­te­riale, asigurarea tehnologiei necesare, recuperării şi valorificării materialelor refolosibile, elaborarea şi apli­ca­rea de noi tehnologii pentru re­du­ce­rea consumurilor de energie şi ma­terii prime, precum şi punerea în valoa­re a unor noi surse şi rezerve insuficient folosite.

În cadrul programelor de moderni­zare, cercetarea ştiinţifică şi-a adus o contribuţie sporită la reproiectarea produselor, pe criteriul asigurării unei înalte productivităţi, a unor consu­muri reduse şi a unei calităţi superioa­re. Gradul de înnoire a producţiei în ramurile prelucrătoare depăşeşte, astfel, în acest an 67%. Totodată, ca ur­ma­re a aplicării măsurilor din programul de modernizare, pe nouă luni ale acestui an s-a obţinut un ritm de creştere de 6,6% la producţia-marfă industrială, în principal, pe seama sporirii productivităţii muncii.
Scînteia, nr. 14.697/1989

×
Subiecte în articol: articolul zilei