x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Articolul zilei Surâsul pământului

Surâsul pământului

30 Iul 2009   •   00:00

Florile şi femeile au ceva comun. Cu sensibilitatea lor, sculptorii şi pictorii lumii le-au imortalizat şi pe unele şi pe altele în opere nemuritoare. Ele sunt admirate deopotrivă. Despre flori un mare scriitor spunea că ele reprezintă surâsul pământului. Şi câtă dreptate are! Cu gingăşia lor, fineţea şi coloritul atât de nebănuit şi de neegalat, florile ne surâd din primăvară şi până în toamnă târziu, în toate împrejurările. Chiar şi sub mantia albă a iernii, ele privesc sfioase de după geamurile serelor sau ale încăperilor unde gerul iernii nu are acces. Probabil că natura le-a creat anume să ne descreţească frunţile îngândurate şi să ne alunge oboseala din trup. Omul deci n-ar putea trăi fără acest surâs al pământului care linişteşte, revigorează fiinţa lui. Pasiunile pentru flori sălăşluiesc în fiecare dintre noi, cu deosebirea că unii îşi consacră toată viaţa florilor, trăind şi muncind în mijlocul acestora numai pentru ca alţii să se poată bucura de prezenţa lor. Un asemenea om am întâlnit în Municipiul Brăila. Se numeşte Elisabeta Zainea şi este şefa sectorului seră şi pepinieră al secţiei de gospodărie comunală a Consiliului Popular Municipal. De 22 de ani de când a ieşit de pe băncile şcolii, ea a rămas fidelă florilor rămânând să vegheze la sădirea şi creşterea acestora. "Florile mi-au dat a doua viaţă, obişnuieşte să spună Elisabeta Zainea când începe să-şi depene firul vieţii. Privindu-le cât de plăpânde sunt în răsaduri, cum cresc şi cum colorează pământul, speranţa mea de viaţă la 20 de ani, când am su­portat o grea intervenţie chirurgicală, a sporit enorm. Îngrijindu-le ca pe nişte copii dragi, ajutându-le să crească şi să înflorească ani de zile mi-am consolidat această speranţă. Florile mi-au dat putere pentru viaţă, iar eu le dau viaţă pentru a aduce încântare şi desfătare în parcu­rile şi aleile frumosului nostru oraş." Emoţionant şi înălţător spus: "Viaţă pentru frumuseţe". Şi eu aş completa: viaţă pentru bunătate, pentru respect şi iubire între oameni. Iată ce sădeşte şi creşte de primăvara până toamna sub cerul liber şi de toamna până primăvara sub cupola de sticlă a serelor de la Lacu Sărat de o viaţă întreagă tehniciana horticolă Elisabeta Zainea. Împreună cu un alt împătimit cultivator de flori, maistrul specialist horticol Ion Dascălu şi cu alte multe femei, tehniciana Elisabeta Zainea croieşte şi adaptează la moda urbană acea haină floricolă pe care Brăila şi-o îmbracă cu atâta farmec şi delicateţe feminină în fiecare sezon. Prin munca prestată cu pasiune şi dăruire a acestor oameni pe cele zece hectare pepinieră şi un hectar şi jumătate seră cresc la ora actuală peste 50 de specii de flori de parcuri, numeroase specii de trandafiri, de arbuşti. Numai în acest an, au pornit de aici, pentru a îmbrăca aleile şi parcurile munici­piului de la Dunăre peste 100.000 de flori, câteva zeci de mii de trandafiri, 60.000 de arbuşti, peste 3.000 de arbori etc. Deci stimaţi brăileni, în fiecare an, femeia aceasta cu colectivul pe care-l conduce vă oferă în dar câte o floare. O mână de oameni asi­gură tot materialul floricol pentru un oraş atât de mare cum este Brăila. Spre faima oraşului şi spre cinstea muncii acestor oameni care se străduiesc să vă aducă în cale peste tot acel surâs al pământului lor şi dătător de vigoare şi speranţe, ocrotiţi florile.
Viorel Chiurtu - România liberă, nr. 13.911/1989

×
Subiecte în articol: articolul zilei