x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Articolul zilei Târgovişte: "Contemporania ’89"

Târgovişte: "Contemporania ’89"

29 Iul 2009   •   00:00

Un concurs cinematografic este întotdeauna un eveniment. Când este marcat de tradiţie, când scopul său este de a aduce în memoria juriilor şi a participanţilor realitatea într-o multitudine de iposta­ze, cum sunt de pildă realitatea impresionantei şi inconfundabilei construcţii socialiste româneşti sau măr­turiile despre istoria bogată şi exemplară a poporului român, străbătută de un profund caracter umanist, un astfel de concurs este un eveniment cultural şi educativ de primă mărime. Deci, la cea de-a XIV-a ediţie a sa,

"Contemporania" - concurs re­zervat documentarului ro­mâ­nesc, organizat sub auspiciile Întreprinderii Cinemato­grafice a judeţului Dâmboviţa, Consiliul Judeţean Dâmboviţa al Sindicatelor, Comitetul de Cultură şi Educaţie Socialistă a municipiului Târgovişte - şi-a reconfirmat statutul său de cea mai importantă manifestare de gen din contextul generos, emulativ al Festivalului naţional "Cântarea României". Pentru că, atât la secţiunea profesionişti, cât şi la secţiunea amatori concursul cinematografic târgoviştean a reunit producţiile unor studiouri cu "firmă" bine consolidată ("Alexandru Sahia", studioul Armatei, al Ministerului de In­terne), cât şi peliculele unor cinecluburi din 15 judeţe ale ţării.

Dintre acţiunile care au punctat spaţiul de manifestare al concursului, polarizând benefic interesul publicului, amintim simpozionul "Filmul documentar românesc în Epoca Nicolae Ceauşescu" (au susţinut comunicări Georgeta Barău, secretar al comitetului judeţean Dâm­boviţa al PCR, Ileana Berlogea, rector al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Virgil Calotescu şi Nicolae Cabel, regizori); mese rotunde şi dezbateri având drept temă contribuţia filmului documentar la mobilizarea oamenilor muncii în realizarea sar­cinilor de producţie la opera de formare revoluţionară a omului nou; gale cinematografice sub genericul "Realizări ale epocii contemporane oglindite în filmul documentar", care au avut loc în unele localităţi din judeţul Dâm­bo­viţa.

Filmele înscrise în concurs au rear­gumentat peremptoriu un fapt îndeobşte cunoscut, vocaţia filmului documentar de a fi un cronicar obiectiv al acestui timp de eroice împliniri revolu­ţio­nare, dar şi de a surprinde ade­văruri fundamentale ale multimilenarei istorii a po­porului român. Căci peliculele cine­profesioniştilor ori unele rea­lizări ale cineamatorilor au pledat şi la această ediţie a "Contemporaniei" în favoarea actului de educaţie; de altfel, fiecare dintre producţiile trecute prin "filtrul" de exigenţă al juriilor, dar şi prin "focarul de interes" al publicului depun mărturie despre edificările eroice ale patriei de azi - ctitorii impresionante, inspirate verticale ale viitorului comunist, cât şi despre trecutul istoric tulburător şi pilduitor al destinului poporului nostru.

Stăruind asupra câtorva filme laureate ale concursului, o facem având conştiinţa faptului că ju­riul (în cazul cineprofe­sio­niş­tilor) a acordat cu atentă cir­cums­pecţie girul său produc­ţiilor "luate în vedere", consensul realizându-se după pertinente dezbateri.

"Pagini din cronica Marii Uniri" (Trofeul Contemporania) este o monografie-epopee a acelei clipe unice de istorie care a validat României dreptul la deplina sa unitate naţională. Pompiliu Gîlmeanu, în dublă ipostază de scenarist şi regizor, a înfăptuit un travaliu acribic - s-a adresat unor surse-document inedite, a recompus o lume de gânduri şi fapte, lumea româ­nească a Transilvaniei în pragul şi în momentul Unirii celei Mari. A reuşit, pentru că nu a narat pur şi simplu faptul unic de istorie, ci l-a pus în acord cu sentimentele de atunci şi de acum ale unui întreg popor.

Am văzut şi ne-a tulburat acel "Revoluţia salvează naţiunea" în care Dumitru Seceleanu şi Augustin Moşoia au atacat o partitură dificilă, realizând un poem ritmat de sacră trăire de patrie a lui Avram Iancu sau acel "Badea Ghoerghe - Gh. Pop de Băseşti", portret de patriot lucid, "transfocat" cu inspirată concizie de Doru Cheşu, ori "Mo­nedele" - dialog între civilizaţii, unde Radu Panaite şi Cristina Prieanu au întreprins o operă de pasionaţi numismaţi, punând în valoare rolul monedei de liant între popoare şi civilizaţii.

Dar au mai fost şi filmele despre cea mai fierbinte şi tonifiantă actualitate a patriei în zidire de sine şi pentru viitor, acele mărturii despre noi înşine acum, într-o epocă de eroice împliniri, şi care s-au numit "Râul Mare, Retezat - minuni în Ţara Haţegului" (scenariul şi regia Eugen Gheorghiu, ima­ginea Eugen Lupu), ori aspiraţia de zbor întru devenirea în lu­mină, pelicula metaforă "Des­prin­­derea" de Doru Matei.
A fost în concurs şi un film "de autor", semnat de Mircea Bunescu, "Crochiu - Ion Irimescu".

Este un film demn de antologat într-o posibilă "arhivă de succese" a documentarului româ­nesc. Construit cu sufletul, acest "crochiu" este un admirabil eseu despre pictură, despre muzicalitatea ei, arta lui Ion Irimescu fiind un excelent pretext, in­te­ligent ales pentru demersul cineastului, care a dorit să formuleze astfel o opinie inedită asupra rostului artistului în mijlocul lumii.

Iscusinţa autorilor lor ţinând loc de profesionalism, au venit cu sinceritate şi viaţă "trăită în direct" filmele cineamatorilor. Fie că numim, de pildă, "Unde Siretul îşi adună apele" (Sindica­tul ACH Siretul-Bacău), "Profesiunea: actor" (cineclubul Tea­trului Al. Davila Piteşti), "Ce­tatea" (Sindicatul Întreprinderii de Utilaj petrolier Târgovişte), "Oraşul din mijlocul câmpiei" (Sindicatul Întreprinderii de aparataj electric pentru in­stalaţii Titu) sau "Pădurea care plânge" (Sindicatul Întreprin­derii Antrepriză Construcţii Ploieşti).

În confruntarea cinemato­gra­fică de la Târgovişte, filmul-do­cu­mentar românesc a câş­ti­gat şi fără îndoială va avea de câş­tigat din schimbul de experienţă colegial dintre profesio­nişti şi amatori. Lucru care în zi­lele celei de-a XIV-a ediţii a "Contempora­niei" a fost îndeob­şte recunoscut, constituind, de altminteri, be­nefica stare de spirit declan­şată de marele Festival naţional al culturii şi educaţiei "Cântarea României".  
Cinema, nr. 7/1989

×
Subiecte în articol: articolul zilei