x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Cronica neagră Pradă de magnetofoane Kashtan în Gara Socola

Pradă de magnetofoane Kashtan în Gara Socola

de Cristinel C. Popa    |    01 Sep 2009   •   00:00

Un furt de zile mari s-a petrecut în 1989 la Gara Socola Iaşi. Un furt de magnetofoane marca Kashtan, aduse cu trenul din URSS (Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice). Magnetofoane ce funcţionau nu cu aplicaţii MP4 sau MP3, ci cu benzi magnetice de jumătate de kilogram, pe care, dacă le întindeai, ajungeai de la Judeţeana de partid la Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, de exemplu.

Vasile U. şi Gheorghe-Călin P. au primit pedeapsa de un an şi două luni închisoare pentru că au desigilat mai multe containere ale unui tren staţionat în Gara Socola, de unde au sustras două magnetofoane Kashtan. Ei au fost acuzaţi de furt calificat în dauna avutului obştesc. Băieţii au rupt sigiliile şi au plecat cu cele două aparate electronice în valoare de 19.400 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat, infracţiunea intrând sub prevederile articolul 208, 209, litera a, c, combinat cu articolul 224, alineatul 1 din Codul Penal aflat în vigoare la acea dată. Faptele se petreceau în plină căldură a verii anului 1989, după ce cei doi s-au cinstit aşa cum se cuvine.

Unul dintre ei, lucrând în domeniul CFR ca ma­gaziner, s-a gândit să-i destăinuie pontul prietenului său. Mai întâi au desigilat, au intrat în primul transcontainer şi au luat de acolo ce credeau ei că arată a magnetofoane. Numai că afară au constatat că erau doar nişte incinte acustice, pe care le-au abandonat.

La al doilea transcontainer desigilat au fost mai norocoşi. În acesta a pătruns Vasile, care a pus mâna pe primul magnetofon "Caştan", cum scrie în rechizitoriu. După ce l-au umflat şi pe cel de-al doilea, au luat drumul Sucevei, de unde era unul dintre inculpaţi, unde, după o scurtă petrecere, urmau să valorifice bunurile. Banii îi interesau mai mult ca orice. Nu au mai apucat să se bucure însă de suma luată în schimbul măgăoaielor. Şi-au recunoscut fapta şi au fost băgaţi la zdup.

×
Subiecte în articol: cronica neagră