x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Din Arhiva CC al PCR "Istoria anilor eroici", 15 minute, o dată pe lună

"Istoria anilor eroici", 15 minute, o dată pe lună

02 Noi 2009   •   00:00



LUNI
● 19:00 Deschiderea programului (5')
- Imnul de stat al Republicii Socia­liste România
- recomandări din programul zilei

● 19:05 Corespondenţii judeţeni transmit (15')
Note, informaţii, reportaje din activitatea economico-socială şi cultural-educativă din judeţe, reali­zări de seamă, ca expresie a anga­jării întregului popor pentru înfăp­tuirea planurilor şi programelor economico-sociale.

● 19:20 Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie (15')
Emisiune de cântece şi versuri patriotice, revoluţionare.

● 19:35 - Din marea carte a patriei (o dată pe lună, 15')
Documentare în care sunt pre­zentate marile transformări revo­lu­ţionare din "Epoca Nicolae Cea­u­şescu", realizări din diferite lo­ca­lităţi sau sectoare ale vieţii econo­mi­co-sociale, mărturii semnificative ale eforturilor pentru în­de­plinirea obiectivelor stabilite de documentele de partid, ale patriotismului de care este însufleţit întregul popor.
Se difuzează în alternanţă cu:
- Istoria anilor eroici (o dată pe lună, 15').
Emisiune de educaţie patriotică, revoluţionară a tinerei generaţii, de evocare a momentelor de seamă din trecutul eroic de luptă al poporului. Emisiunea se va constitui într-o enciclopedie de istorie pentru tineret.
- România pitorească (o dată pe lună, 15')
Emisiune de educaţie patriotică, de prezentare a noii geografii a patriei, a marilor construcţii care au transformat şi înfrumuseţat peisajul României socialiste.
- Din frumuseţile patriei (o dată pe lună, 15')
Emisiune de prezentare a dife­ritelor regiuni ale ţării, cu bogăţia florei şi faunei lor, precum şi de prezentare a eforturilor pe care le face statul nostru pentru păstrarea şi punerea în valoare a frumuseţilor naturale ale acestor zone geografice.

● 19:50 Micul ecran pentru cei mici (10')
Desene animate

● 20:00 Telejurnal (25')
Emisiune de informaţii, note, do­cumentare şi comentarii consacrate evenimentelor interne şi inter­na­ţionale. Cuprinde rubrici care reflectă:
- activităţi la nivelul conducerii partidului şi statului
- din actualitatea economică: sarcinile economice ale cincinalului, exemplar înfăptuite. Se vor trata, prin informaţii, relatări, declaraţii ale oamenilor muncii, într-un mod mobilizator, aspecte prioritare ale actualităţii econo­mice. Vor fi popularizate experienţe pozitive din industrie, construcţii, investiţii, din agricultură, în vederea generalizării lor la scară naţională.
- din actualitatea inter­na­ţi­o­na­lă: informaţii, documentare şi co­mentarii pe marginea unor evenimente aflate pe ordinea de zi a situaţiei din lume, punând în relief poziţia României faţă de aceste evenimente. Se va acorda, de ase­menea, o atenţie mai mare pre­zentării situaţiei din ţările occidentale.
- sport. Evenimente interne şi de peste hotare, acordându-se prioritate evoluţiei sportivilor români, în competiţii din ţară şi din afara ei
- buletin meteorologic.

● 20:25 Tezaur folcloric (25')
Emisiune de prezentare a valorilor cântecului, dansului şi portului popu­lar românesc care cuprinde şi rubricile: "Şezătoarea, vatră de spi­ritualitate românească". "Obiceiuri folclorice legate de cultul muncii", "Mari serbări tradiţionale" care vor prezenta aspecte de la manifestările organizate de Centrele de cultură şi creaţie "Cântarea României", cum sunt: "Cununa", "Dră­gaica", "Praznic de pită nouă", "La cules de vii", "Sâmbra oile", "Tânjaua", "Hora sa­tului", "Săr­bă­toa­rea liliacului", "Sărbătoarea salcâmului". "Muntele Gaină", "Căluraşii" etc.

● 20:50 Occident '88 (de două ori pe lună, 15')
Emisiune consacrată prezentării realităţilor caracteristice lumii ca­pi­taliste contemporane: ine­ga­li­tă­ţi­le sociale şi politice, dis­cri­mi­nă­ri­le de rasă, vârstă, sex etc., condiţiile grele de muncă şi viaţă, şomajul, analfabetismul, sărăcia. Totodată, vor fi înfăţişate criza socială, mo­ra­lă şi politică a societăţii capitaliste contemporane, politica de forţă promovată de cercurile reacţionare, amestecul în treburile interne ale altor state, mai ales prin interme­diul politicii de înrobire economică, politica de jaf financiar impusă de oligarhia imperialistă mondială, consecinţele sale nefaste: amplificarea contradicţiilor dintre ţările bogate şi sărace, cea mai puternică contradicţie a epocii noastre.
În alternanţă cu:
- Lumea contemporană şi confruntările de idei (o dată pe lună, 15').
Emisiune de prezentare, în lumina concepţiilor filosofice şi politice ale partidului nostru, ale to­va­ră­şu­lui Nicolae Ceauşescu, a aspectelor teoretice ale confruntărilor de idei pe plan internaţional. Vor fi com­bă­tute teoriile retrograde, iraţiona­liste şi mistice vehiculate de ideologia burgheză, încercările de dena­turare a realizărilor socialismului.
- reportaj pe glob (o dată pe lună, 15')
În cadrul acestei emisiuni ur­mea­ză să se prezinte reportaje din di­fe­ri­te ţări sau zone geografice, cu subli­nierea elementelor specifice din viaţa lor social-politică, econo­mică şi culturală, precum şi a re­la­ţi­ilor Ro­mâ­niei cu ţările respective.

● 21:05 Roman-foileton (45')
Ecranizări ale unor opere literare sau biografii ale unor personalităţi din cultura universală.

● 21:50 Telejurnal (10')
Emisiunea reia în formă pre­scur­ta­tă, din ediţia de la ora 20:00, informaţiile privind activi­tăţile la nivelul conducerii partidului şi sta­tului, prezentând ultimele ştiri din ţară şi de peste hotare.

● 22:00 Închiderea programului.
Arhivele Naţionale, Fond CC al PCR - Secţia Propagandă şi agitaţie, dos. nr. 65/1989

×
Subiecte în articol: din arhiva cc al pcr