x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Din Arhiva CC al PCR Legi, decrete, hotărâri

Legi, decrete, hotărâri

28 Apr 2009   •   00:00

Decret al Consiliului de Stat privind înfiinţarea Compartimentului de comerţ exterior "Romexim"



Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează:
Art. 1 - Pe data prezentului decret se înfinţează, în cadrul Întreprinderii de comerţ exterior "Terra" Bucureşti din subordinea Ministerului Co­merţului Exterior şi Cooperării Economice Internaţionale, Compartimentul de comerţ exterior "Romexim" având ca obiect de activitate efectuarea operaţiunilor de export, import, cooperare economică internaţională, compensaţii şi a altor activităţi de comerţ exterior cu ţările din Asia de sud-est, Japonia, Australia şi Noua Zeelandă, potrivit anexei nr. 1.

Art. 2 - Compartimentul de comerţ exterior "Romexim" are personalitate juridică în relaţiile cu partenerii străini şi răspunde patrimonial pentru obligaţiile ce-i revin din contractele la care este parte sau la alte acte şi fapte juridice legate de activitatea proprie.

Art. 3 - Numărul maxim de personal şi nomenclatorul de funcţii ale Compartimentului de comerţ exterior "Romexim" sunt prevăzute în anexe.

Art. 4 - Compartimentul de comerţ exterior "Romexim" realizează operaţiunile prevăzute în obiectul său de activitate pe bază de contracte economice de comision încheiate, potrivit legii, cu unităţile producătoare de mărfuri pentru export sau beneficiare de mărfuri din import, precum şi cu întreprinderile de comerţ exterior de profil.
Compartimentul de comerţ exterior "Romexim" poate realiza şi operaţiuni comerciale în cont propriu.

Art. 5 - Compartimentul de comerţ exterior  "Romexim" poate organiza, potrivit legii, birouri tehnico-comerciale şi alte unităţi pentru comercializarea externă.

Art. 6 - Prevederile Decretului Consiliului de Stat nr. 367/1980 privind unele măsuri pentru utilizarea raţională a personalului din unităţile socia­liste, a căror aplicabilitate a fost prelungită prin Decretul Consiliului de Stat nr. 29/1989, nu se aplică posturilor din unităţile de la care se transferă personalul care urmează a fi încadrat în Compartimentul de comerţ exterior "Romexim".
Nicolae Ceauşescu
Preşedintele Republicii Socialiste România

Anexa nr. 1
Ministerul Comerţului Exterior şi Cooperării Economice Internaţionale
Denumirea şi sediul unităţii
Obiectul de activitate pe grupe principale de produse
Compartiment de comerţ exterior "Romexim" Bucureşti.
- Operaţiuni de export-import, compensaţii, consulting, engineering, export de licenţe şi brevete de invenţii, know-how, precum şi alte operaţiuni de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională;
- operaţiuni cu mărfuri de bursă;
- participarea la acţiuni de coperare economică internaţională;
- operaţiuni de compensaţii, financiare şi switch;
- operaţiuni comerciale pentru aport valutar.
Monitorul Oficial, 28 aprilie 1989

×