x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Din Arhiva CC al PCR Producţia de soia a crescut miraculos

Producţia de soia a crescut miraculos

12 Oct 2009   •   00:00

Stenograma şedinţei Comitetului Politic Executiv al CC al PCR din ziua de 12 oc­tombrie 1989



Şedinţa a fost prezidată de to­va­răşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român

Punctul I
Raport privind îndeplinirea pla­nu­lui de producţie industrială, ex­port şi investiţii în prima decadă a lu­nii octombrie 1989 şi măsurile pentru realizarea integrală a pla­nului pe luna octombrie şi trimestrul IV.

Pe ansamblu, suntem oarecum sa­tis­fă­cuţi. Pe 10 zile avem totuşi un minus de 3,2 mi­­li­arde la export faţă de anul trecut este o creştere de 13,7, dar avem rămâneri în urmă. La export, pe DC, avem 129, faţă de primele 10 zile ale lunii octombrie a anului trecut; repet, dar avem o rămânere în urmă foarte mare.
La investiţii stăm ceva mai bine acum, însă sunt ministere care merg prost: Petrolul - 102; metalurgia - 104, care trebuia să aibă 115-120; Şi aici trebuie rapid să ia măsuri.

● Tov. Marin Enache: Am luat deja măsurile necesare.

● Tov. Nicolae Ceauşescu: Nu mai vreau să discutăm!
Construcţia de maşini cu 109, foarte slab, pentru că au 400 de milioane nerealizate. Şi nu se poate merge mai departe aşa, trebuie să  vă puneţi pe treabă foarte serios! Chimia - 1,9 miliarde nerealizate; Industria Uşoară - 400 milioane şi Ministerul Industriei Alimentare are 2 miliarde neralizate, însă creş­terea faţă de anul trecut este de 163. Ei pot să şi dubleze pentru că şi produsele pe care le-am dat, unele sunt de trei ori mai mari şi atunci şi producţia industriei alimentare trebuie să crească în mod co­res­pun­zător. Noi trebuie să judecăm şi după materiile prime şi produsele pe care le-am dat şi, ca atare, trebuie să realizăm planul aşa cum este stablit. Ministerul Agriculturii slab şi nu este admis. Dar aici planul este slab la agricultură. Şi ceilalţi, totuşi, şi-au realizat pla­nul chiar şi consiliile populare, deşi au ceva mai puţin ca înainte.

La investiţii avem 2,2 miliarde nerealizate, deşi avem o creştere de 17% faţă de acum un an, însă avem rămâneri în urmă foate serioase şi trebuie neapărat să acţionăm în spiritul celor ce am discutat.

Este un început mai bun, dar nu este bun. Şi mai avem 20 de zile, din această lună, şi vă rog să luaţi toate măsurile să realizăm pla­nul şi să realizăm exportul în întregime.

Planul de export care a fost stabilit, îl cunoaşteţi, obigatoriu trebuie să se realizeze în toate ministerele. Nu vom admite nici un fel de justificări! Vă rog să luaţi măsuri. Vă pun în vedere acest lucru, pentru că zilele acestea am fost ocupat cu industria alimentară şi cu Capitala; o să discutăm, dar în­ce­pând de luni, zilnic mă voi ocupa de felul cum facem exportul pe fiecare întreprindere. Şi trebuie să realizăm, în în­tre­gime, exportul fără nici un fel de discuţie. Nu se poate merge mai departe aşa! Trebuie să facem tot exportul!
Aestea sunt problemele asupra cărora am dorit să atrag atenţiunea.

De discutat am discutat, nu este vorba des­pre un alt program, ci de măsuri să se rea­lizeze planul, în întregime, în toate dome­niile. Nu există nici un fel de justificare!

Trebuie neapărat să ne ocupăm să punem or­dine. Repet, ceea ce am găsit în industria ali­­mentară, degeaba vorbim despre mo­der­ni­zare că, practic, am înrăutăţit şi procesele vechi tehnologice, am dezorganizat in­dus­tria - şi acest lucru îl avem şi la alte mi­nis­tere. Nu modernizăm! Lucruri elemen­tare. Aceasta, practic, este în toate ministe­rele.
Avem încă consumuri mari, productivitatea muncii nu este bună. Exact ce am discutat, nu mai reamintesc - au trecut numai cinci zile de când am discutat.

Dar realizările, deşi în procente, faţă de acum un an sunt mai bune, dar faţă de plan nu stăm bine. Şi la câteva ministere - me­ta­lur­gie, chimie, industria uşoară -, chiar faţă de acum un an stăm prost. Şi nu se poate ad­mite una ca asta!
Asupra acestor lucruri am vrut să atrag atenţiunea.
Dacă aveţi ceva de spus vă rog să spuneţi. Planul îl cunoaşteţi, l-am discutat.

● Tov. Constantin Dăscălescu: Am discutat şi dimineaţă aceste probleme.

● Tov. Nicolae Ceauşescu: Eu atât am avut de spus. Vămuirea. Vreau să ne ocupăm să facem programul de vămuire în întregime şi luni dimineaţă, pe întreprinderi, produse, pe fabrici să-l avem. Eu voi face un dispece­rat - aşa cum ne-am ocupat de agricultură - care să lucreze direct cu judeţele şi cu întreprinderile. Văd că ministerele, comerţul exterior şi întreprinderile nu vor să facă aceasta. Au ajuns ca unele coperative de producţie să lucreze mai bine decât o întreprindere industrială, să strângă la timp şi să dea produsele.
Am ajuns să avem realizată o producţie de soia de 3.050-3.060 milioane tone.

● Tov. Elena Ceauşescu: Este chiar de 3,200 milioane.

● Tov. Nicolae Ceauşescu: Aşa este, faţă de 600 mii cât am avut acum un an. Este o creştere de cinci ori şi ceva a producţiei.

● Tov. Elena Ceauşescu: Aproape de şase ori.

● Tov. Nicolae Ceauşescu: Atrag atenţiunea ca să nu se spună că dacă creştem cu 3% este bine. Nu! Avem şi trebuie să lucrăm aşa cum am stabilit! Nu se poate! Aţi văzut şi la irigat, şi la neirigat ce producţii sunt. La neirigat
20 de tone, la irigat 30 de tone de porumb. Şi oamenii s-au mobilizat - mă refer aici, la agricultură.
Nu văd acelaşi lucru în industrie. Ce pot să spun eu de un ministru sau de un director de întreprindere care are produse realizate în stoc de un miliard pe ţară şi nu se ocupă să le vândă. Ce fel de întreprindere şi mi­nistru este acesta?! Ce, facem producţie ca să o ţinem în stoc?!
Vă rog, foarte serios, răspundeţi direct şi, începând de astăzi să luaţi măsurile necesare. Eu am la mine doi tovarăşi - aşa cum am făcut şi cu agricultura - care iau la telefon şi pe primii secretari şi pe miniştri. Aşa o să facă, că nu pot să telefonez eu fiecăruia dintre voi şi directorilor, şi întreprinderilor.
Trebuia să facem 300 de "Dacii" de calitate şi să se vândă.
Cum am făcut anul acesta, cu producţia agricolă socotim şi aici realizată producţia care intră în depozit, deci numai producţia intrată în depozit o considerăm ca realizată.
Şi până azi dimineaţă aveam la soia 2,950 milioane tone intrate. Au terminat în con­diţiile prevăzute de lege. Au încheiat ieri sau alaltăieri.
Uite, asta vreau ca cel puţin atât cât se lucrează în agricultură, vreau să fie şi în industrie. Producţia este socotită ca realizată când este pusă în vagoane şi expediată, fie la export, fie în ţară.
Dar discutăm acum exportul. Nu se poate să mai avem încă produse, din luna martie, în stoc! Ce fel de activitate economică este aceasta?!
Eu vă rog să se înţeleagă că, luna aceasta, trebuie să lichidăm stocurile, să facem re­voluţie şi în industrie. Ceea ce am spus cu noua revoluţie agrară, este valabil şi aici, pentru că este şi producţie, dar este şi răs­pun­d­ere şi organizarea pe care am spus-o la în­ce­put. Asta este noua revoluţie în moder­ni­­zarea şi organizarea activităţii, care cuprinde totul, începând cu ministrul şi până la ultimul muncitor.
Repet, nu considerăm realizat planul dacă producţia nu este vămuită la export sau în ţară şi nu iese din întreprindere. Toţi cu­noaş­teţi cât aveţi în stoc, se cunoaşte pe în­treprinderi, la judeţe şi vă rog să luaţi măsuri.
Sigur, Comerţul Exterior - nu aşa, cu vorbe - ci zilnic să urmărească, să răspundă şi să asigure producţia.
În transporturi să avem asigurat tot ce trebuie, să predăm la timp, să nu mai stea în depozite în vagoane, pentru că vagoanele nu sunt pentru depozitare; să asigurăm navele necesare, adică tot ceea ce este necesar conform planului pe care îl avem.
O să se spună, probabil, că se cere să se fa­că de două ori mai mult? Nu! De trei ori să fa­ceţi mai mult, că avem marfă şi trebuie să fa­ceţi de calitate şi să vindem. Aveţi capaci­tăţi de producţie. Să faceţi calitatea!
Aici, în ţară, sunt reprezentanţii din Consi­liul economic româno-american. Prima pro­­blemă pe care au ridicat-o - şi i-am spus lui Ştefan Andrei să-mi dea lista - a fost că nu se livrează produsele la timp şi de calitate.
Avem multe domenii unde nu plătim nici o taxă vamală. Aceasta este la câteva produse sau plătim 1%. De exemplu, la conserve de carne se plătesc 2.800 dolari/tonă şi nu am făcut producţia şi, în schimb, vindem carnea cu 1.200 dolari/tonă. Nu am făcut tractoarele, nu am făcut piesele de schimb. Nici în confecţii n-am făcut nimic.
Arhivele Naţionale, Fond CC al PCR - Secţia Cancelarie, dos. nr. 60/1989

×
Subiecte în articol: din arhiva cc al pcr