x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Din Arhiva CC al PCR Stenograma şedinţei Comitetului Politic Executiv al CC al PCR din ziua de 22 septembrie 1989

Stenograma şedinţei Comitetului Politic Executiv al CC al PCR din ziua de 22 septembrie 1989

01 Oct 2009   •   00:00

Şedinţa a fost pezidată de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al partidului Comunist Român, preşe­din­tele Republicii Socialiste România.



Punctul 4
Unele probleme în legătură cu vizitele efectuate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, împreună cu tova­ră­şa Elena Ceauşescu, în judeţele Iaşi, Suceava şi Botoşani.

Sigur, aţi ascultat cu toţii la televizor, s-au dat şi în presă aceste vizite. Vreau, totuşi, să atrag atenţiunea asupra câtorva lucruri. Sigur, pe ansamblu, vizitele au fost foarte bune. Şi organizaţiile de partid, şi oamenii muncii desfăşoară o activi­tate bună pentru realizarea prevede­ri­lor planurilor în toate domeniile. Ce doresc însă să subliniez, tovarăşi. Că nu în toate cele trei judeţe am constatat că sunt aplicate, în mod cores­pun­ză­tor, prevederile programelor şi legile ţării în câteva domenii de activitate.

În primul rând, în industrie - şi încep cu construcţia de maşini. Şi la Iaşi, şi la Suceava am constatat că nu se folosesc în întregime capacităţile. La Iaşi, Combinatul de Utilaj Greu nu lucrează nici cu 50% din capacitate, inclusiv la producţia de oţel. Are pusă în producţie capacitatea de 500 de mii de tone...

● Tov. Elena Ceauşescu: 420 de mii de tone.

● Tov. Nicolae Ceauşescu: El trebuia să realizeze 500! Şi reali­zează 200 şi ceva. Practic se lucrează sub capacitate! Şi nu există o preocupare din partea ministerelor - minis­te­rului, în mod concret, al cons­truc­ţiilor de maşni - din partea judeţului pentru a se asigura realizarea în bune condiţiuni, deşi am investit mult. Este o întreprindere cu o dotare bună şi mo­dernă. Acelaşi lucru se poate spu­ne şi despre cele două întreprinderi din Suceava - una veche de maşini-unelte, care nici ea nu lucrează la capacitate, rulmenţii care au intrat în întârziere. De fapt, se lucrează numai cu 1/3 din capacitate. Şi, de fapt, la Botoşani acelaşi lucru. Se fac însă multe cheltuieli în afara prevederilor planului. Ministerele, organele financiare, băncile care finanţează, de fapt, încalcă legile finanţând activităţi neeconomice. Sub motivul aşa-zisei perfecţionări, la Dorohoi, spre exemplu, am găsit într-o fabrică un perete de brevete. Dacă ar fi luat după brevetele puse acolo, ar însemna că este fabrica cu cele mai bune rezultate tehnice din lume - nu de la noi, nu din ţară. Repet, un perete întreg de brevete. Dar, unul din brevete: introducerea unei instalaţii de ionizare a creşterii animalelor -găinilor şi porcilor. Mă rog, animalelor.

În Iaşi - mi se pare - "aparat de măsurare a temperaturii la distanţă" la sute de metri, ceea ce înseamnă că cei care trebuie să supravegheze instalaţie, în loc să meargă jos, să deschidă geamul şi pe geam, ca să nu-i bată vântul cumva - sau din uşă - să măsoare la sute de metri temperatura din instalaţie!

● Tov. Elena Ceauşescu: Acela trebuie pedepsit care a introdus aşa ceva.

● Tov. Nicolae Ceauşescu: Şi s-a prezentat, de asemenea, ca un brevet şi o realizare deosebită. Şi mai sunt asemenea lucruri.
În primul rând că, legea inovaţiilor şi cercetării interzice introducerea în pro­ducţie fără aprobare. Tovarăşii ne-au spus: am primit comenzi. Legea con­tractelor prevede clar: comenzile pentru consumul intern au la bază pla­nul de sat. Nimeni nu poate face alte contracte decât ceea ce este pre­văzut în planul de stat! La export, are la bază contractele de export! Nici un altfel de contractat nimeni nu are dreptul! Deci, nu poate nici să intro­du­că anumite inovaţii fără aprobare, pro­duse noi fără aprobare. Au şi jus­ti­fi­cat: "Am făcut contract că ni s-a ce­rut". Nu se poate cere de nimeni. Nici un mi­nister nu are dreptul să ceară, nici o întreprindere nu are dreptul. Şi am stabilit şi să punem control şi să-i pe­depsim pe cei care au făcut acest lucru.
Dar eu atrag atenţiunea tuturor aici - pentru că sunt aici toate cadrele din economie şi primii secretari - de a lua măsuri să punem ordine în acest domeniu.

● Tov. Elena Ceauşescu: Cei de la Botoşani au făcut, pentru mi­ne, un alt sistem de contact de ener­gie, spunându-ne că aşa "ni s-a ce­rut".

● Tov. Nicolae Ceauşescu: Să vedem, ei au spus că reduc cu 30% consumul de metal şi nu ştiu ce. Dar şi acesta trebuia prezentat.
Asta în ce priveşte, în general, producţia.
În ce priveşte alte probleme. Spre exemplu, la Suceava am găsit întreaga fabrică îmbrăcată în costume de vâscoză.

● Tov. Elena Ceauşescu: De in.

● Tov. Nicolae Ceauşescu: Vâscoză cu in. Au şi aduc câteva tovarăşii, câteva aici. Nu le mai arăt.
În primul rând, normele de materiale de protecţie nu prevăd îmbră­că­minte şi uniforme. Uniforme se prevăd numai la CFR şi în minerit.

● Tov. Elena Ceauşescu: Şi în şcoli.
● Tov. Nicolae Ceauşescu: Mă refer la producţie. Nimeni nu poate să realizeze alte uniforme. Noi am discutat să luăm măsuri pentru a stabili acum prin plan, lunar, să repartizăm - conform normelor stabilite prin lege - cât şi din ce materiale. Pentru că în timp ce Ministerul Industriei Uşoare vine şi se plânge că nu-i ajunge inul, a găsit in să dea pentru îmbrăcămintea de protecţie; fuor fin, nici cel puţin nu a dat câlţit. Şi tovarăşii de la agricultură se plâng că refuză să primească 7.000 de tone de câlţi: Sigur, n-am avut timp să-i chem şi pe unii şi pe alţii. Am stabilit ca tovarăşii să prezinte situaţia.

Este, în general, o tendinţă de jaf şi de a nu folosi materialele, nici recuperabile, nici alte materiale pe care le avem, ci de a apela la importuri chiar pentru ceea ce facem care este strict pentru protecţie şi unde merg aceste materiale.

De ce am ridicat, tovarăşi, acest lucru?! Pentru că este necesar să punem ordine, disciplină în activitatea din toate sectoarele. Să lucreze în întregime capacităţile, să realizăm la timp şi de calitate producţia şi să respectăm prevederile legilor în toate domeniile! Pentru că toate aceste cheltuielile se fac pe costuri de producţie şi de aici pierderile; costurile mari, risipa şi pierderile care le vem în producţie. Ministerul de Finanţe, băncile trebuie să intre foarte serios - repet încă o dată - în atribuţiunile lor. La fel CSP-ul, la fel Ministerul Apro­vizionării - nu la voia întâmplării!
Despre restul problemelor, tovarăşi, v-am spus la teleconferinţă. Şi cu oraşele, sau mai bine-zis, cu comunele care au fost incluse în oraş. În Bucureşti le-am scos. Acelaşi lucru trebuie să facem peste tot. Sunteţi aici, uitaţi-vă cum s-a soluţionat în câteva comune de aici; şi tovarăşul Bobu, cu Fazekaş care se ocupă de consiliile populare, cu Pană să arate ca să fie clar, şi să clarificăm şi aceste pro­bleme, să nu mai aşteptăm. Să func­ţioneze şi primii secretari, să în­ţe­lea­gă şi ei.

Şi în alte oraşe mai mici - eu am luat nu­mai Iaşul, Suceava ş am constatat aceste lucruri. Şi am stabilit, de exemplu; Iscanii, cine cunoaşte, este o comună pur şi simplu şi aşa a fost tot timpul. De mult, nu de acuma, este inclusă în oraş. Alte comune la fel. Sunt vreo câteva comune. Sigur, am stabilit acolo măsuri, dar este necesar să scoatem comunele din oraşe. Nu mai avem comune de subordonare! Le organizăm comune, cu timpul, dacă au condiţiuni, să devină centre agroindustriale. Chir dacă nu sunt centre agroindustriale, dar să devină un orăşel agroindustrial, indepen­dent, cu tot ceea ce are el. Şi pro­blemele care v-am atras atenţiunea - vreau să le repet - cu delimitarea serioasă a perimetrelor construibile şi în oraşe. Suceava, de exemplu, s-a întins foarte mult. Iaşiul, de asemenea, s-a întins foarte mult în zone unde nu trebuia să se extindă şi a ieşit mult în afară.

Botoşaniul este mai restrâns. Însuşi prin felul în care s-a dezvoltat, am pus industria în afară şi atunci se construieşte în mijloc deocamdată. Şi mai cu seamă în oraşele mici şi în comune, trebuie să delimităm perimetrele, să se construiască numai în perimetre. Să punem ordine aşa cum am spus la teleconferinţă - acum numai rea­mintesc, că trebuie să luăm măsuri foarte serioase.

Şi, tovarăşi, vizitele pe care le-am făcut în aceste trei judeţe ne-au atras atenţiunea că ceea ce am hotărât în Comitetul Politic Executiv, în Comitetul Central, ce este prevăzut în legi nu se aplică peste tot în mod cores­pun­ză­tor. Încă este risipă mare de pământ.
Şi vă rog să luăm toate măsurile în această privinţă.

● Tov. Elena Ceauşescu:S-au extins mult.

● Tov. Nicolae Ceauşescu: Aceasta, pe scurt, tovarăşi, în legătură cu această problemă. Dacă la problemele acestea, care constituie o informare, dar am atras atenţiunea, au tovarăşii ceva de întrebat sau de spus, vă rog să spuneţi ca să nu avem pe urmă discuţii. (Nu.).
Arhivele Naţionale, Fond CC al PCR - Secţia Cancelarie, dos. nr. 58/1989

×
Subiecte în articol: din arhiva cc al pcr