x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Din arhiva Ministerului de Externe Administraţia americană nu se aştepta la minuni după Malta

Administraţia americană nu se aştepta la minuni după Malta

05 Dec 2009   •   00:00

Comunicarea Ambasadei României la Washington către Ministerul Afacerior Externe
Tovarăşului ministru Ion Stoian, Tovarăşei O. Solomonescu, adjunct al ministrului, Tovarăşului Iie Şimon, DR V,

1. Vicepreşedintele SUA, D. Quayle, a declarat că ar fi greşeală să se interpreteze rezultatele întâlnirii sovieto-americane din Malta drept un semn că poli­tica externă sovietică s-a schimbat. În acest sens, el a spus: "Consider că noua gândire şi reforma reală există în domeniul economic", apreciind că "ei nu au schimbat prea mult în politica lor externă". În acest context, el a nominalizat pe E. Şevardnadze, D. Iazov, V. Talin. D. Quayle a apreciat că M. Gorbaciov a fost "de mare ajutor" pentru realizarea de reforme în ţările socialiste europene şi a menţionat că vede aceasta mai mult ca o problemă de politică internă decât de politică externă. În acest context, D. Quayle a emis părerea că "lucrurile evoluează foarte rapid în Europa răsăriteană, într-un sens pozitiv, de ne­aş­tep­tat şi că trebuie să fim pregătiţi pentru evoluţii neaşteptate, în situaţia în care evenimentele vor lua o întorsătură negativă, întrucât încă, avem de-a face cu guverne totalitare". Referindu-se la situaţia din America Centrală, vicepreşedintele SUA s-a referit la intransigenţa sovietică în această zonă şi a apreciat că "nu trebuie să contăm pe sovietici" în so­lu­ţi­o­narea problemelor din zonă. În legătură cu în­tâl­ni­rea Gorbaciov-Bush din Malta, D. Quayle a respins unele comentarii ale ziarştilor, potrivit cărora G. Bus a avut "un eşec de­plo­rabil", iar M. Gorbaciov "o re­u­şită strălucitoare" precizând că întrevederea res­pec­tivă nu a avut menirea de a negocia modalităţi con­crete privind activitatea sovietică în Europa răsăriteană.

2. Oficiali americani au reliefat că, deşi G. Bush a folosit un ton flexibil faţă depoziţia americană anterioară, cu privire la atitudinea URSS în conflicte re­gi­onale, Administraţia americană continuă să fie mult îngrijorată de activităţile sovietice în ţările Americii Latine. În acest context, s-a evidenţiat că partea americană consideră util să găsească mo­da­li­tăţi de conlucrare cu URSS pentru soluţionarea con­flictelor din Asia, Africa şi America Centrală. În aceas­tă privinţă s-a menţionat că preşedintele G. Bush, în cadrul întâlnirii din  Malta, a făcut o distincţie evidentă între problematica Americii Latine şi viziunea de ansamblu a relaţiilor sovieto-america­ne pe de altă parte. El a apreciat că există o multitudine de probleme în care URSS şi SUA pot conlucra în interesul lor pentru o cauză comună.
Ion Stoichici
Document din volumul: 1989 - Principiul dominoului. Prăbuşirea regimurilor comuniste europene, Ediţie de: Dumitru Preda şi Mihai Retegan, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 2000, p. 400-401

×
Subiecte în articol: din arhiva ministerului de externe