x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Din arhiva Ministerului de Externe Comuniştii bulgari aveau de gând să repună în drepturi Parlamentul

Comuniştii bulgari aveau de gând să repună în drepturi Parlamentul

18 Noi 2009   •   00:00
Informarea Ambasadei Româ­niei la Sofia
Către Ministerul Afacerilor Externe
Tovarăşului ministru Ion Sto­ian,


În legătură cu evenimentele din Bulgaria, informăm în continuare următoarele:
1. La sesiunea Adunării Populare, de alegere a preşedintelui Consiliului de Stat, s-a susţinut necesitatea ca, cel puţin pentru o perioadă, aceeaşi persoană să ocupe atât funcţia de secretar general al partidului, cât şi cea de şef al statului. Problema va fi reluată în cadrul pregătirii noului proiect de Constituţie, pentru care a fost constituită o nouă comisie. În cadrul lucrărilor a fost subliniat, din nou, că toate măsurile ce se vor întreprinde trebuie să servească consolidării şi dezvoltării orânduirii socialiste, iar îndeplinirea acestui obiectiv nu se poate concepe fără rolul de avangardă al partidului comunist.
Legat de aceasta, un vorbitor a făcut afirmaţia că membri ai CC al PCB i-au sugerat să constituie un partid socialist în Bulgaria. Se apreciază, de asemenea, că însăşi organizaţiile nelegale care acţionează în această ţară au fost constituite la sugestia sau cu acceptul tacit al unor membri din conducerea bulgară.

2. A fost criticat modul de organizare şi de lucru al Consiliului de Miniştri, în special în domeniul economic. S-a arătat că sistemul asociaţiilor pe ramuri de producţie n-a dat rezultatele scontate, acestea au continuat de fapt practica fostelor ministere. În consecinţă, asociaţiile vor fi desfiinţate şi s-au reînfinţat unele ministere şi anume: Finan­ţelor; Comerţului Interior; Industriei şi Tehnologiei; Construcţiilor, Arhitecturii şi Sistematizării; Co­mi­te­tul de stat pentru protecţia me­diului înconjurător. Numărul vice­prim-miniştrilor a crescut de la trei la şase. Ministerele economice ur­mea­ză să lucreze direct cu firmele sau uniunile de firme ce se vor organiza la iniţiativa acestora.

3. La sesiune s-a insistat, atât de Petăr Mladenov, cât şi de alţi vorbi­tori, asupra faptului că până în pre­zent, rolul Parlamentului a fost total neglijat. S-a încălcat permanent Cons­tituţia, problemele find re­zolva­te de Biroul Politic şi Consiliul de Stat, deşi ele reveneau Adunării Populare.
S-a cerut ca, în viitor, Parlamentul să elaboreze în mod real normele legislative de bază şi să exercite un control efectiv asupra activităţii pu­terii executive şi modului cum sunt îndeplinite legile adoptate.

4. A fost abrogat articolul din Codul Penal pe baza căruia puteau fi condamnate persoanele care prin "afirmaţii nereale, puteau să creeze neîncredere faţă de autorităţi sau faţă de măsurile întreprinse de acestea". Toate pedepsele date pe baza acestui articol au fost anulate.

5. La sesiunea Adunării Populare, ca şi la mitingul ce a urmat, au fost pronunţate critici severe, unele defăimătoare, la adresa lui Todor Jivkov.
S-a formulat propunerea ca o co­misie de partid şi de stat să an­che­teze modul în care au fost folo­site unele fonduri de membri ai fa­miliei acestuia. Asupra acestei probleme, şi a altor propuneri de acest fel, urmează să se pronunţe sesiu­nea următoare a Adunării Populare.
Document din volumul: 1989 - Principiul dominoului. Prăbuşirea regimurilor comuniste europene, Ediţie de: Dumitru Preda şi Mihai Retegan, Bucureşti, Editura Fun­daţiei Culturale Române, 2000, p. 205-306

×
Subiecte în articol: din arhiva ministerului de externe