x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Din arhiva Ministerului de Externe Sovieticii preconizau desfiinţarea blocurilor militare

Sovieticii preconizau desfiinţarea blocurilor militare

02 Noi 2009   •   00:00
Informarea Ambasadei României la Moscova
Către Ministerul Afacerilor Ex­ter­ne
31 octombrie 1989, ora 23:00
Tovarăşului Constantin Oancea, adjunct al ministrului,


În legătură cu recenta şedinţă a Comitetului miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor participante la Tratatul de la Varşovia (26-27 oc­tom­brie), vă informăm următoarele:

1. La 30 octombrie, I. Boimov, adjunct al ministrului sovietic de Ex­terne, a avut o întâlnire cu reprezentanţii presei, în cadrul căreia a făcut o scurtă prezentare a lucrărilor şe­din­ţei. Din relatările sale, reţin atenţia:

Uniunea Sovietică acordă o atenţie primordială relaţiilor cu ţările parti­cipante la Tratatul de la Varşovia. Este pentru prima dată când la şedinţa CMAE participă şi miniştrii Co­mer­ţu­lui Exterior. Aceasta se înscrie pe linia orientărilor de la Bucureşti a Comitetului Politic Consultativ de întărire a caracterului politic al Tratatului de la Varşovia şi de transformare, treptată, a acestuia într-o alianţă politico-mi­litară. Ţările participante au reafirmat dorinţa comună de a acţiona atât pentru realizarea de noi măsuri în domeniul dezarmării şi securităţii, cât şi în direcţia punerii bazelor materiale ale Casei Comune Europene. Din analiza actului final de la Helsinki se constată că prevederile coşului doi se în­de­pli­nesc mai lent, ceea ce poate impieta asupra întregului proces general euro­­pean. Cu toate acestea, ţările aliate sunt hotărâte să acţioneze în continuare pentru accelerarea negocieri­lor de dezarmare în Europa atât convenţională, cât şi nucleară. În cadrul schimbului de păreri din capitala po­lo­nă s-au discutat şi problemele de ordin umanitar. O paticularitate a ac­tua­lei şedinţe constă şi în faptul că aceasta a avut loc într-o ţară aliată, în care s-au înregistrat schimbări importante. După cum se ştie, schimbări importante au loc şi în alte ţări. In­di­fe­rent însă dacă au sau nu loc schim­bări pe plan intern, ţările respective continuă să rămână aliate şi prietene ale URSS. De altfel, toţi participanţii la şedinţă şi-au reafirmat hotărârea de a-şi îndeplini în continuare obligaţiile asumate în cadrul alianţei, aceasta constituind un element esenţial al întrunirii de la Varşovia. În ceea ce priveşte soarta de viitor a tratatului, URSS are în vedere desfiinţarea concomitentă a celor două blocuri, în procesul general european de colaborare şi securitate. Răspunzând întrebărilor formulate de corespondenţi occidentali (BBC, Reuters, Danemarca şi SUA), referitoare la o eventuală ieşire a Un­ga­riei şi Poloniei din tratat, I. Boimov a arătat că în această problemă trebu­ie avută în vedere poziţia oficială a celor două ţări, potrivit căreia acestea îşi menţin angajamentele luate în ca­drul alianţei, aşa încât nu există mo­ti­ve pentru a examina lucrurile
într-o altă direcţie.

2. Potrivit relatărilor făcute de V. Lapşin, şef de sector în Direcţia ţări socialiste în MAE al URSS, există constatarea că, în dezbaterea proble­me­lor de ordin economic, la şedinţa de la Var­şovia, miniştrii de Externe ai Uniu­nii Sovietice, Poloniei şi Un­ga­riei ar fi avut o poziţie similară, în timp ce co­le­gii lor din celelalte ţări au exprimat o poziţie puţin diferită. În ceea ce priveşte Polonia şi Ungaria, din partea acestora s-au exprimat în ultima perioadă, în mod repetat, că doresc să conlucre­ze în cadrul Trata­tului de la Varşovia, cu precizarea însă ca în cadrul acestuia să nu mai fie examinate probleme legate de situaţia internă a ţărilor mem­bre, ci numai acelea care privesc direct aspectele de ordin militar şi de securitate externă.
Ion Bucur
Document din volumul: 1989 - Principiul dominoului. Prăbuşirea regimurilor comuniste europene, Ediţie de: Dumitru Preda şi Mihai Retegan, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 2000, p. 262-263

×
Subiecte în articol: din arhiva ministerului de externe