x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Din dosarele Securităţii Filaj de dimineaţa până seara

Filaj de dimineaţa până seara

06 Oct 2009   •   00:00
MI DSS-SMB, Serv. Indep. de Inv.
Strict secret Ex. Nr. 1 Către SMB

La adresa dvs. nr. 123/SM/009638 din 29.IX.1989 vă comunicăm:
Naghiu Iosif, fiul lui (...) şi (...), născut la 11.III.1932 în Bucureşti, scriitor la Uniunea Scriitorilor, este necăsătorit şi domiciliază în (...).

Locuieşte la adresă din octombrie 1982 şi ocupă singur un apartament proprietate de stat compus din două camere.

În mediul de domiciliu este apreciat ca un element liniştit şi serios, respectuos, corect şi necomunicativ în raporturile cu vecinii, având în bloc o activitate psiho-socio-comportamentală corespunzătoare.

I.N. nu este cunoscut cu rude stabilite peste hotare şi nu a fost semnalat să întreţină la domiciliu relaţii cu persoane semnalate a fi cetăţeni străini.

Primeşte uneori la domiciliu vizite din partea unor indivizi cunoscuţi că sunt actori sau scriitori. Mai des primeşte la domiciliu vizite din partea unei individe, în vârstă de circa 30 de ani, ce are o afecţiune la unul din membrele inferioare, cu care trăieşte în concubinaj.

I.N. este cunoscut că uneori la orele serii ascultă la domiciliu emisiunile unor posturi de radio străine, însă nu a fost auzit să angajeze în prezenţa vecinilor discuţii de natură politică ori să colporteze ştiri transmise din aceste posturi.
Obiectivul a mai fost verificat la ce­re­rea SMB prin adresa nr. 122/CN/ 00476601 din 26.IV.1988.
Şef comp. Ss indescifrabil
Of. OPI Ss indescifrabil 06.X.1989

Stelian Tănase, Acasă se vorbeşte în şoaptă. Dosar şi jurnal din anii târzii ai dictaturii, Bucureşti, Compania, 2002, p. 167-168

×
Subiecte în articol: din dosarele securităţii