x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Din dosarele Securităţii Securiştii erau bruiaţi

Securiştii erau bruiaţi

08 Oct 2009   •   00:00
MI, DSS, SMB Strict secret Serv. Ind. de Inv. Ex. nr. 1
F/C-2/SM/DI 0012376 DUI 122903 8 oct. 1989
Către S.M.Buc.

La adresele d-stră nr. 112/VM/ 00759-00707 din 15.08.1989 vă co­mu­nicăm următoa­re­le:
Iuga Gavril, fiul lui Petre şi Maria, născut la 8.XI.1937, născut în comuna Mateeşti, jud. Vâlcea, de cetăţenie şi naţionalitate română, domiciliază în Strada Mr. Băcilă Vasile nr. 3, bl. 2, sc. 1, apt. 11, Sectorul 2, Circa a 7-a de Miliţie (şi nu în Str. Ripiceni nr. 63, bl. 10, sc. 1, apt. 2).

Sus-numitul este de profesie şofer, a lucrat în calitatea respectivă la Întreprinderea de Transporturi Bu­cureşti, dar de circa şase luni este pensionat medical. Din verificările efectuate la adresa de mai sus a rezultat că cel în cauză duce un mod de viaţă extrem de izolat, nu a fost remarcat să pri­mească vizite din afara imobilului. Cu rude sau relaţii în străinătate nu este cu­nos­cut, iar la domiciliu nu a fost re­marcat să primească vizita unor astfel de persoane.

În discuţiile oca­zio­na­le cu vecinii de palier nu a fost au­zit să comenteze negativ po­li­tica par­tidului şi statului nostru. Este căsătorit cu Maria, fiica lui Radu şi Matilda, năs­cută la 26.VI.1946 în co­muna Petreşti, jud. Dâmboviţa, om al muncii la întreprinderea "Stela" şi împreună au un copil Iu­lian, născut la 1.VII.1983 în Bucureşti. Iu­ga Gavril a mai fost investigat pentru Direcţia a I-a la cererea Nr.113/DA /0055590 din 17.II.1989.
Extras din dosarul de urmărire informativă a lui Dumitru Iuga, provenit din arhiva CNSAS

×
Subiecte în articol: din dosarele securităţii