x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Soţii Brucan se resemnaseră cu gândul deportării la Zimnicea

0
10 Apr 2009 - 00:00

În cursul zilei de 9 aprilie a.c., Brucan Silviu şi membrii familiei sale nu au desfăşurat activităţi care să pre­zinte importanţă din punct de vedere operativ. Discuţiile purtate s-au refe­rit, în majoritatea lor, la problema mutării la Zimnicea.



Redăm în dialog aspectele semnificative rezultate:

Brucan Silviu: Începem o viaţă nouă.

Brucan Alexandra: Dragă, eu zic să continuăm via­ţa noastră. Viaţa noastră nu e legată de moarte. De oraş, da. Văd că mă apropii iarăşi de spaţiul meu natal.

B.S.: La Dunăre.

B.A.: Nu era chiar la Dunăre, la Marea Neagră.

B.S.: Mai există un 1%.

B.A.: E mult 1%. Dar mă rog, să zicem 1%, dar nu cred.

B.S.: Nici eu nu cred, dar mai este 1%.

B.A.: Trăiesc cu impresia că lucrurile sunt aranjate pentru vineri. Că deocamdată sunt în vânt. Tot ce au, mobilă, îmbrăcăminte, tot. Gândeşte-te că ei rămân pur şi simplu cerşetori. Pentru noi e una, noi suntem noi, dar ei? Este vorba de copii.

B.S.: Şi copiii trebuie să conteze tot disidenţi.

B.A.: Asta-i cea mai mare greşeală pe care o fac. Cea mai mare greşeală.

B.S.: Da. Asta e.

B.A.: A fost aceeaşi speranţă.

B.S.: Dragă, nu a fost speranţă, a fost o discuţie acolo. N-am avut nici o spe­ranţă.

B.A.: Bine, dar a fost o încercare. Asta e la fel, nu? Eu sper din tot sufletul că aşa va fi.

B.S.: Nu-i găsesc proşti.

B.A.: Nu ştiu dacă au măcar curajul să transmită acest lucru.

B.S.: Se poate.

B.A.: Sunt nişte pigmei, săracii. (n.n. - Se referă la reprezentanţii Consiliului Popular).

B.S.: De-aia le-am dat scris?

B.A.: Ai făcut foarte bine. Tot ce ai făcut, ai făcut foarte bine. Dar să vedem care va fi rezultatul. Da, dar eu n-aş vrea ca copiii să ia după gradul...

B.S.: (o întrerupe nervos) Dragă, nu-i mai grăbi. Lasă-i în pace, să-şi vadă de treaba lor.

B.A.: Nu dragă, nu-i grăbesc. Nu sunt de acord. Nu sunt obligată să fiu de acord.

B.S.: Atunci, grăbeşte-i şi o să ai riposta lor binemeritată. Lasă-i în pace.

B.A.: De ce-mi vorbeşti aşa de parcă eu încerc să-i sperii. Tu totdeauna vorbeşti că păreri diferite trebuie să fie tolerate chiar şi în partid. Dar când e vorba de familie, atunci îmi închizi gura. Nu e just.

B.S.: Ţi-am spus foarte clar că există două căi.

B.A.: Da, dragă, am înţeles. Dar eu nu pot accepta pentru ei calea a doua.

B.S.: Dacă vor calea a doua să o aleagă. Vorba lui "altfel ne duce pe câmp şi ne lasă acolo". Păi da, dragă, dacă suntem aşa nişte zdrenţe, sigur că o să facă şi treaba asta.

B.A.: Eu nu te înţeleg. De ce zdrenţe? Eu m-am comportat ca o zdreanţă?
B.S.: Nu te-ai comportat, nu e vorba de tine. E vorba ca ei să înţeleagă lucrul ăsta, iar noi să stăm pe această poziţie. Dacă vor să facă lucrul ăsta, sigur, n-avem ce face. Ne supunem. Dar o fac cu forţa. Dar ca să o facă cu forţa şi să aibă şi cooperarea noastră, asta nu o suport.

B.A.: Adică eu cooperez cu ei, asta-i părerea ta?

B.S.: Nu. Tu ai făcut nişte lucruri care sunt foarte judicioase.

B.A.: Şi aş vrea ca Anca să facă cel puţin la fel. Lucruri şi mai judicioase, în cazul lor. Pentru că în definitiv noi putem să ne şi sinucidem, nu-i aşa?

B.S.: Dragă, el ştie despre ce e vorba şi se face că nu ştie (n.n. - este vorba despre ginerele său). E, nu cred că nu ştie. Ştie şi face exact ceea ce trebuie. Mai bine să nu-i grăbim.
În continuare, Brucan Alexandra se arată revoltată că soţul ei nu-i acceptă părerile, răspunzând prin da sau nu fără a argumenta. Părerea ei este că Anca şi Mircea realizează că mâine s-ar putea să nu aibă pe ce dormi.

B.S.: Sunt oameni care nu vor să se lase călcaţi în picioare, sunt oameni normali. Noi am făcut o propunere. Să o facă, dar să nu-i împingem noi să o facă. Ştiu foarte clar despre ce este vorba.
Nr. D-3/00183.444
Din 10 aprilie 1989

Document din volumul: Dosarul Brucan. Documente ale Direcţiei a III-a Contraspionaj a Departamentului Securităţii Statului (1987-1989), Iaşi, Editura Polirom, 2008, p. 568-570
Citeşte mai multe despre:   nu-i,   dragă,   vorba,   din dosarele securităţii

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de