x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Din presa internaţională Cu vaca în spinare

Cu vaca în spinare

17 Iul 2009   •   00:00

Pilar Bonet, trims special al cotidianului "El Pais", scria despre cum arată România văzută din satul natal al lui Ceauşescu, proaspătul oraş Scorniceşti. Jurnalistul nu a putut să nu remarce aerul rural al localităţii cu pretenţii de urbe şi abundenţa de lozinici elogioase la adresa "întâiului fiu", la tot pasul, în Scorniceşti.



"Pe vârful unui deal, în cea mai frumoasă parte a acestui sat aflat la 200 de kilometri de Bucureşti, o cruce poartă numele Alexandrei (1889-1977) şi al lui Andruţă (1890-1972) Ceauşescu, părinţii «liderului clarvăzător», «personalităţii sclipitoare» şi «întâiului fiu al ţării». Satul este Scorniceşti, aşezare rurală ce nu va avea soarta a altor 8.000 de sate româneşti cu mai puţin de 2.000 de locuitori, care, conform planului de sistematizare impus de Nicolae Ceauşescu, vor fi transformate în centre agroindustriale. Mormântul părinţilor lui Ceauşescu este cel mai mare din acest bucolic cimitir, ai cărui morţi, unii dintre ei parteneri de joacă ai micuţului Nicolae, par a fi fost mutaţi şi înghesuiţi în mici parcele, în spatele suprafeţei albe de marmură dedicată celor doi ţărani. Pe cruci vedem două fotografii ovale, în sepia: Alexandra, cu basma în cap, şi Andruţă, care aduce foarte mult cu fiul său, cu aceeşi linie a părului şi aceleaşi urechi. Când Scorniceştiul nu era încă oraş - clasificarea oficială dă acest titlu aşezărilor cu peste 10.000 de locuitori - şi când nu îşi indeplinea planul agricol de cereale, Andruţă şi Alexandra mergeau să ia apă de la fântâna care astăzi este decorată cu portretele lor sculptate în lemn. Fântâna se află în faţa casei natale a lui Ceauşescu, care este păzită de un gardian. Acolo se spune că şi acum trăiesc rude ale preşedintelui. De cealaltă parte a gardului se află o grădină înverzită şi un conac de ţară ce contrastează cu umilele căsuţe ale vecinilor.

Scorniceştiul, leagănul epocii de aur a României, participă, împreună cu întreaga ţară, la ploaia de elogii aduse liderului, răspândite în peisaj sub formă de afişe. În muzeu găsim un fototapet ce înfăţişează un miting din 1939. Unul dintre participanţi este Ceauşescu, iar un altul este Elena, soţia preşedintelui, prezentă pe lista posibililor succesori ai lui Nicolae.

Scorniceştiul are un enorm stadion pentru echipa locală de fotbal, o fabrică de confecţii şi o şosea de acces în stare bună de circulare. Satul este un bun exemplu pentru programul de sistematizare, care urmăseşte să îi transforme pe ţărani în locuitori urbani, mutându-i din gospodăriile lor cu livezi, care le asigurau sursa de subzistenţă, în apartamente de bloc.

Dar în apartamente nu încap vitele, pe care acum, în lipsa hranei, ţăranii le duc să pască pe marginea şoselei. Iar în balcoane nu se pot cultiva pomii, ale căror fructe obişnuiau să le vândă pe marginea drumului.

Teama pe care sătenii o încearcă în faţa mutărilor tip deportare se extinde la vecinii Scorniceştiului şi este absolut justificată într-o ţară unde carnea şi ouăle apar rareori în magazine, legumele sunt produse sezoniere, untul şi zahărul sunt raţionalizate, iar nivelul încălzirii din apartamente l-ar pune la încercare şi pe un călugăr budist."   

Apartamente pentru ţărani
Programul de sistematizare va face ca toate localităţile cu o populaţie mai mică de 2.000 de locuitori să dispară prin intermediul reconversiei satelor în centre agroindustriale. Proiectul, idee născută în anii '60 şi recuperată de Ceauşescu, afectează în jur de 8.000 de sate, presupunând mutarea a 60% din populaţia rurală în apartamente. Observatorii occidentali sunt de părere că 90% din cei care vor fi nevoiţi să se mute trăiesc acum în condiţii convenabile. "Armonie", "civilizare" şi "modernizare" sunt termenii preferaţi ai autorităţilor. "Pauperizare", "control", "unificare" şi lichidarea micii proprietăţi sunt de fapt intenţiile lor ascunse, denunţate de observatorii occidentali.

Şiruri de clădiri cu trei sau patru niveluri şi cu acoperiş înclinat vor înlocui puţin câte puţin casele ţărăneşti. Locatarii clădirilor-model se odihnesc după-amiaza în curţile interioare ale blocurilor, înconjuraţi de beton, şi pentru a arunca gunoiul traversează undeva lângă biserică. Din librării nu lipsesc operele complete ale lui Ceauşescu şi grosul volum despre "era lui Ceauşescu".

La fel cum mormintele lui Andruţă şi al Alexandrei au deplasat celelalte morminte din cimitirul din Scorniceşti, proiectele de sistematizare izolează şi condamnă la dispariţie satele tradiţionale şi locuinţele clasei medii de odinioară.

Din 1984 s-a demarat o ambiţioasă restructurare, cu macarale şi excavatoare, ce vizează casele fostei burghezii din Bucureşti, care alcătuiau fizionomia Capitalei. Nucleul proiectului este o clădire imensă, care combină reminiscenţe staliniste cu elemente ale rococoului.

Clădirea, unde vor fi adăpostite cele mai înalte instituţii ale statului, inclusiv Comitetul Central al Partidului Comunist Român, arată ca un tort de nuntă ce răsare la capătul Bulevardului Victoria Socialismului. Locuitorii din zonă spun că din când în când preşedintele vine să vadă lucrările şi să dea indicaţii. În cele câteva zile în care s-a ţinut întrunirea Pactului de la Varşovia, vitrinele magazinelor din zonă s-au umplut cu produse de lux. Dar produsele erau doar de ochii lumii, pentru că magazinele tot închise erau.

Cozile la ouă
Astăzi, locuitorii Capitalei aleargă ca să cumpere peştele pus la vânzare, în timp ce poliţia îi atenţionează pe curioşi că "nu e meci de fotbal aici". Oamenii se plimbă cu plasele pline de pâinie şi stau la cozi pentru apă minerală şi ouă. Scena nu este ieşită din comun pentru cineva venit din Moscova, însă lipsurile sunt aici, în Bucureşti, mai greu de suportat, pentru că alimentele care nu se găsesc în magazine există în România din abundenţă, doar că se exportă în străinătate.

România şi-a achitat datoria externă în martie, iar acum se alătură Albaniei în refuzul oficialităţilor de a se mai îndatora. În 1980 datoria României era de 11 miliarde de dolari, iar între 1975 şi 1989 Bucureştiul a plătit 21 de miliarde de dolari, din care dobânda s-a ridicat la mai mult de 7 miliarde, potrivit datelor oficiale.    

Mulţi au crezut că după plata datoriei vor trăi mai bine, dar speranţele le sunt umbrite, dacă ne gândim la resursele necesare pentru modernizarea industrială şi la ambiţioasele obiective stabilite pentru cincinalul 1990-1995. România a prevăzut o creştere anuală a producţiei industriale de 7%-7,5%, creştere agricolă de 5,5%-6% şi o mărire a exporturilor de 9%-9,5%. Dar, potrivit experţilor sovietici, nemulţumirea populară poate frâna creşterea prognozată.

Românii, care au doar trei ore de transmisiune TV pe zi, primesc prin intermediul mediilor de informare o imagine deformată a realităţii ţărilor socialiste. Despre alegerile din Polonia ei nu au aflat absolut nimic, şi nici despre revendicările democratice din Piaţa Tien An Men. Congesul deputaţilor poporului din URSS a fost o dovadă de critică sterilă, după cum spun oficialii români, care au urmărit procesul la televizor cu ajutorul unor antene speciale. Românii au mai ripostat şi cu privire la un articol sovietic apărut în presa din Tallinn, scris de estonianul Tit Made şi reprodus de presa maghiară.   

Un observator politic pentru Est, rezident în Bucureşti, spune că viaţa "se trăieşte în subteran", referindu-se la scânteile care, cu toată demnitatea posibilă, menţin valorile în viaţă mai puternice decât propaganda oficială. Un exemplu este revista Secolul 20, condusă de Dan Hăulică.

În luna martie, şase comunişti cu state vechi i-au adresat lui Ceauşesu o scrisoare deschisă denunţând situaţia în care se află ţara. Răbdarea lor ajunsese la limită sau poate că au văzut lucrurile din alt unghi. Scrisoarea era semnată de colaboratori apropiaţi ai lui Ceauşescu, printre care fostul secretar al partidului, Gheorghe Apostol, şi membrul fondator al partidului comunist român, Constantin Pârvulescu, veteran al Armatei Roşii şi membru al Partidului comunist sovietic din 1919. Alături de ei au mai semnat fostul ambasador în Franţa, Corneliu Mănescu, fostul ambasador în Statele Unite şi pentru ONU, Silviu Brucan, şi diplomatul Grigore Răceanu.

Cotidianul guvernamental sovietic, Izvestia, a atins subiectul scrisorii celor şase înalţi oficiali, unii dintre ei având legături solide cu Moscova. Astăzi ziarul a scris despre disidenţii reduşi la tăcere sau arestaţi la domiciliu. Dezgheţul sovietic este reflectat şi în revista "Secolul 20", care l-a publicat pe Yury Trifonov şi Yevgeny Yevtushenko. Ana Bladiana, poeta căzută în dizgraţie din cauza poeziei sale despre un motan vanitos care aducea foarte mult cu preşedintele, a fost publicată în Moscova.

Benzi cu Barbarella
Şi în oraşele de provincie, viaţa subterană este întreţinută de mici sclipiri care în condiţii mai permisive ar putea să lumineze mai intens. Este cazul lui "Orion", supliment SF editat în Craiova, în care se publică Isaac Asimov şi benzi desenate cu Barbarella.

Viitorul este "necunoscut", este de părere un diplomat din Occident. Sunt voci care spun că succesorul lui Ceauşescu aşteaptă undeva în provincie, elogiindu-l acum, ca şi toţi ceilalţi, pe lider. Un observator povestea ce surpirză a avut când a văzut energia şi naturaleţea unui secretar judeţean de partid. Dar, bineînţeles, nu era vorba despre Nicu Ceauşescu, trimis de mama sa, Elena, ca să se remarce ca şeful partidului de Sibiu.  

Un diplomat care a participat la un schimb de replici între Ceauşescu şi o delegaţie americană l-a văzut pe acesta răspunzând atacurilor agresive ale interlocutorilor. A povestit că dictatorul încă se bucură de o bună sănătate şi de o minte ageră. O altă poveste circulă, potrivit căreia liderul bulgar, Todor Jivkov, s-a plâns vecinului său că românii "piratează televiziunea bulgară. De ce nu prelungeşti transmisiunile?", l-a întrebat Jivkov pe Ceauşescu. "Trei ore de emisie pot să tolerez, însă patru nu", a răspuns Nicolae.

×
Subiecte în articol: ceausescu din presa internaţională