x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Din presa internaţională "Dramaticul Est", o lume într-o continuă mişcare

"Dramaticul Est", o lume într-o continuă mişcare

30 Noi 2009   •   00:00

Chiar dacă nu cunoaşte efervescenţa dramatică din Blocul Răsăritean, lumea întreagă se află în mişcare. Tendinţele se marchează din ce în ce mai limpede şi ele nu confirmă exact tezele diverşilor profeţi de specialitate. În continuarea calendarului "dramaticului Est", marele cotidian Le Monde a alcătuit şi acest calendar politic general:

● 4 nov. - Franţa: Încercând să apla­ne­ze polemica "fularului islamic", Jos­pin, ministrul Învăţământului, se adre­sează Consiliului de Stat, care apre­ciază că semnele religioase nu sunt incompatibile cu învăţământul laic, dar condamnă orice act de propagandă şi prozelitism. Polemica se lăr­geşte şi, faţă de ameninţarea "is­la­mi­zării Franţei", Guvernul Roccard adoptă un plan de integrare a imaginaţiei şi de îngrădire a ei (28 nov.).

● 5 nov. - Liban: Deputaţii adunaţi într-o bază militară controlată de si­rieni îl aleg preşedinte pe maronitul Renee Moawad; generalul Aquan de­clară neconstituţională alegerea, deşi fu­sese primită favorabil la Moscova, Washington şi Paris. La 22 nov., Ziua In­dependenţei libaneze, Moawad este asasinat într-un atentat care ucide
23 de persoane. La 24 nov., este ales un nou preşedinte în persoana altui ma­ronit, Ellias Haroui, alegere trecută şi ea de Aouan, care este sprijinit de mi­li­tarii creştini şi de deputaţii din opo­ziţie francezi (aceştia sunt bătuţi de jandarmi când încearcă să depună la Mi­nisterul de Externe francez o mo­ţiune în sprijinul generalului, 2 dec.).

● 7 - USA: Alegerile pentru postul de primar al New Yorkului sunt câştigate pentru prima dată de un negru. David Dikins, iar în Virginia, un alt demo­crat, Douglas Wilder, devine primul guvernator negru.

● 7 - Franţa: Un atentat împotriva unui centru turistic din Corsica pune capăt armistiţiului respectat de separatişti începând din iunie 1988.

● 7-11 Namibia: În alegerile consti­tuan­te, SEAPO - principala mişcare in­­dependentă, cu 41 mandate din 72, nu obţine majoritatea necesară con­du­­cerii statului. Liderul Sam Nujoma, în­tors dintr-un exil de 22 de ani, este cons­trâns să declare că este de acord să colaboreze cu adversarii săi politici.

● 8 - Iordania: În alegerile legislative, pri­mele din aprilie 1967, islamiştii câş­tigă 31 de mandate dintre cele 80 ale Parlamentului, dintre care 20 re­vin Fraţilor Musulmani, cei mai radicali.

● 12 - Spania: Moare Dolorea Ibarruri, La Pasionaria, eroina Războiului civil şi fost lider comunist în exil.

● 12 - Peru: Alegerile municipale sunt marcate de succesul coaliţiei de dreapta şi de eşecul ordinului de boicot dat de mişcările de guerilă marxiste şi stângiste.

● 20 - ONU: Adunarea generală adop­­tă în unanimitate o Convenţie in­ter­na­­ţională a drepturilor copilului, re­dac­tată pe parcurs de un an de un grup de 40 de adolescenţi din toată lumea.

● 22-26 India: Partidul Congresul In­dian, al fostului premier Rajiv Gandhi, pierde 222 de mandate, dar nici ce­lelalte formaţii nu izbutesc să obţină majoritatea parlamentară simplă de 263 de mandate, necesară formării Guvernului. Până în cele din urmă, Frontul Naţional (centru-dreapta) obţine sprijinul dreptei hinduse şi al celor două partide comuniste pentru a forma Guvernul.

● 24 - Italia: După cinci zile de dezbateri furtunoase, Comitetul central al partidului comunist decide des­ch­i­de­rea unei "faze pentru fondarea unui nou partid de stânga care nu va mai avea în titlu cuvântul comunist".

● 26 - Franţa: La primul tur de scrutin al alegerilor parlamentare parţiale la Drouz şi Marsilia, Frontul Naţional al lui Jean-Marie Le Pen este net favorizat; partidele tradiţionale, de stânga şi de dreapta deopotrivă, cheamă "să i se ridice un baraj", dar la al doilea tur de scrutin, candidaţii naţionalişti obţin o majoritate covârşitoare, în baza propagandei în jurul polemicii "fularul islamic", făcând să dispară complet candidaţii de stânga din rezultate.

● 26 - Elveţia: În cadrul unui referendum, 35,6% din populaţie se pronunţă pentru suprimarea armatei na­ţio­nale; acest singur liant al Confede­ra­ţiei este salvat de votul a numai 64,4% din ansamblul populaţiei.

● 27 - Franţa: Preşedintele Mitterrand inaugurează la Lyon noul sediu al Interpolului şi cheamă cu acest prilej la "un efort colectiv" în lupta împotriva traficanţilor de droguri.
Articol primit prin bunăvoinţa doamnei Ditza Goshen, coordonatoare a Centrului de Studiu şi Cercetare a Istoriei Evreilor din România de la Universitatea Ebraică din Ierusalim

×
Subiecte în articol: din presa internaţională