Nelinişte în Est. În România, frica umbreşte speranţa

Alan Riding scria în The New York Times, la 24 noiembrie 1989, o analiză a stării de spirit a românilor care asistau la discursurile celui de-al XIV-lea Congres PCR cu sentimentul tot mai acut că li se ascunde ceva. Prăbuşirea regimurilor totalitare din Est nu mai era pentru mulţi o necunoscută, însă lupta pentru supravieţuirea de zi cu zi şi sentimentul că Ceauşescu şi PCR sunt atotputernici nu le mai lăsau energia de a se revolta.

În discursurile înălţătoare rostite la Con­gresul Partidului Comunist Ro­mân de săptămâna aceasta şi cu oca­zia celebrării a 24 de ani de când pre­şedintele Nicolae Ceauşescu se află la putere, nu s-a făcut nici un moment vreo aluzie la faptul că regimurile totalitare din Europa de Est se pră­buşesc. Pe străzile întunecoase şi fri­guroase ale Bucureştiului, pe care oamenii le străbat în grabă, evitând speriaţi contactul cu străinii din teama de a fi suspectaţi că se opun regimului, nu există decât sentimentul că pe cele 23 de milioane de cetăţeni nu le aşteaptă nimic nou.

Totuşi, uneori, un gest sau o grimasă dovedeşte că până şi în ţara est-europeană cu cel mai dur regim dictatorial oamenii ştiu ce se întâmplă în Germania de Est, Bulgaria sau Ce­hoslovacia şi speră că într-o bună zi le va veni şi lor rândul.

"Ne uităm la televiziunea bulgară, ascultăm radioul pe unde scurte, ştim ce se întâmplă", spune un tânăr român, formulându-şi frazele în aşa fel încât, dacă cineva l-ar auzi din întâmplare, să nu înţeleagă exact despre ce vorbeşte. "Este foarte interesant." Dar în timp ce în afara gra­niţelor sale, schimbarea este accele­rată, în România teama încă domină orice urmă de speranţă. Iar convingerea că sunt urmăriţi constant de Securitate este de ajuns ca să îi convingă pe români să îşi ţină pă­rerile pentru ei.


PĂSTRAREA PĂRERILOR PENTRU EI ÎNŞIŞI
Spre deosebire de alte ţări din blocul estic, unde trupele sovietice şi-au instalat guvernele comuniste după al doilea război mondial, aici istoria dezacordurilor este aproape nulă. În afară de grevele de acum doi ani de la Braşov, singurele proteste din ultima vreme au venit de la o mână de in­telectuali şi de foşti oficiali ai partidului comunist.

"Aici sunt fix 24 de disidenţi", spune un diplomat din blocul estic.
Pentru a păstra liniştea, regimul Ceauşescu şi-a întărit în anii '80 poli­tica represivă. Majoritatea organizatorilor grevei de la Braşov au dispărut după arest, nici diplomaţii străini, nici familiile lor neştiind dacă aceştia mai sunt în viaţă.

Şase foşti oficiali ai partidului au fost puşi sub arest la domiciliu, după ce în luna aprilie a acestui an au denunţat abuzurile dictatorului. Cri­ticile se refereau la distrugerea sa­telor, la exporturile prea mari de hrană ce au dus la lipsurile care, spun ei, pun în pericol chiar "existenţa biologică" a românilor.


"TOT MAI GREU DE ÎNDURAT"
Arestul la domiciliu, pierderea sluj­bei şi hărţuirea constantă au fost tra­tamentele aplicate scriitorilor care au îndrăznit să critice Guvernul. "Po­po­rul român - şi dumneavoastră la fel - se află la o răscruce", scria în luna apri­lie Doina Cornea, cea mai vocală opo­zantă a regimului. "Acest regim ex­tenuant pe care ni-l impuneţi, îm­po­triva fiecărei fibre a fiinţei noastre - constituţională, morală şi biolo­gi­că -, devine tot mai greu de în­du­rat."

Mai recent, un fost diplomat ro­mân, Dumitru Mazilu, care a întocmit pentru Naţiunile Unite un raport cri­tic cu privire la drepturile omului, a fost pus sub arest la domiciliu, în ciuda apelurilor pentru eliberarea sa fă­cute de secretarul general ONU, Javier Pérez de Cuéllar. Săptămâna trecută, casa i-a fost înconjurată de trupe ale Miliţiei după ce autorităţile au aflat - posibil în urma ascultării telefonului - că ambasadorii Comunităţii Europene plănuiau să îl vi­ziteze. Diplomaţii şi-au anulat vi­zi­tele.

Deşi refugiaţii încă mai reuşesc să fu­gă în ţările vecine, Ungaria şi Iu­go­s­lavia, în închisorile şi unele spitale psi­hiatrice din România sunt închise multe persoane care au încercat să fugă. Simpul fapt de a cere eliberarea paşaportului atrage după sine represalii precum pierderea slujbei, eva­cua­rea din locuinţele aflate în pro­prie­ta­tea statului, confiscarea buleti­nelor, li­mitarea accesului la educaţie şi îngrijire medicală şi tăierea raţiilor de hrană. Însă cea mai eficientă formă de re­presiune este convingerea îm­păr­tă­şi­tă de români că Ceauşescu şi partidul său sunt atotputernici. Săp­tămâna acesta, în timpul celui de-al XIV-lea Congres, cu Bucureştiul de­corat cu portretele preşedintelui în vârstă de 71 de ani, sentimentul că Fratele cel Mare îi urmăreşte este mai apăsător decât oricând.


PERMANENTUL CULT AL PERSONALITĂŢII
Cultul personalităţii, dezvoltat în jurul lui Ceauşescu şi al soţiei sale, Elena, este trăsătura caracteristică a regimului. Ei sunt, prin definiţie, singurele subiecte de ştiri din ţară. Fiecare discurs public este un elogiu adus geniului lor. Săptămâna aceasta, au fost subiectul unor poeme epice şi muzică corală à la Wagner, difuzate în fiecare seară la televiziunea locală.

Acestei propagande sufocante i se adaugă, pe lângă atotprezenta poliţie secretă, şi cele 3,8 milioane de membri ai partidului comunist, cel mai mare partid din blocul estic în raport cu populaţia totală.  Membrii partidului sunt funcţionarii publici, toată poliţia secretă şi ofiţerii armatei, dar şi oameni obişnuiţi, care văd intrarea în partid drept cea mai bună cale de a avea acces la hrană, locuinţe şi maşini. Greutatea vieţii de zi cu zi, în­de­plinirea celor mai elementare nevoi, procurarea hranei, căldura din case îi lasă pe români fără energia de a mai protesta. "Aici, situaţia hranei este cea mai grea din întregul bloc estic", spune un diplomat vestic. "Chiar şi în timpul iernii, aici se dă căldură doar câteva ore pe zi."

Ceea ce deosebeşte situaţia grea din România de celelalte ţări estice este că aceasta este o componentă a strategiei lui Ceauşescu de a rămâne la putere. De la preluarea puterii din 1965, fiind un naţionalist convins, Ceauşescu a fost obsedat de ideea de a întări independenţa României. La sfârşitul ani­lor '60 şi începutul anilor '70, aceasta s-a tradus în adoptarea unei  poli­tici externe care l-a pus de multe ori în opoziţie faţă de Moscova, în 1968 de­nunţând chiar invazia sovietică din Cehoslovacia.


IMENSA DATORIE ACHITATĂ
Dar în anii '80, Ceauşescu a încheiat un împrumut extern care l-a făcut vulnerabil în faţa presiunilor Vestului. A decis să achite datoria - care împreună cu dobânda se ridica la 21 de miliarde de dolari - până la sfârşitul anilor '80. Iar cea mai rapidă modalitate de a strânge cele 2,5 mi­liarde de dolari de care era nevoie anual pentru a şterge datoria a fost să taie importul de combustibil şi să crească exporturile de hrană.

Mulţi diplomaţi străini pun înăs­pri­rea regimului pe seama acestei de­cizii. "Dacă Guvernul urma să impună restricţii dure, trebuia să întărească şi controlul", explică un diplomat străin. "Dacă românii urmau să se sa­cri­fice în numele ţelului suprem de a plăti datoria, trebuiau să o facă fără proteste."

Acum, când România nu mai este în­datorată, întrebarea este dacă re­sur­sele financiare, trimise până mai ieri băncilor din Vest, vor fi îndreptate spre a îmbunătăţi condiţiile de trai. Declaraţia oficială a Guvernului este că va întări rezerva monetară şi că va moderniza industria.   

Deşi Ceauşescu a vorbit cu dispreţ despre îndepărtarea de socialism în restul Europei de Est, există mici semne că totuşi nu ignoră fenomenul. Luna trecută, când a vizitat Berlinul pentru cea de-a 40-a aniversare a Germaniei de Est, a fost martorul unei imense demonstraţii antiguvernamentale. După întoarcerea în ţară a făcut o vizită în pieţe şi pentru prima oară a criticat distribuţia defectuoasă a alimentelor.


GREVA FOAMEI LA PARIS PENTRU DAN PETRESCU
Le Monde de la 24 noiembrie 1989 titra despre iniţiativa unui român refugiat la Paris, Ara Şişmanian, care a început o grevă a foamei în semn de solidaritate cu disidentul Dan Petrescu, arestat în noaptea de 30 octombrie la Iaşi.

"Domnul Ara Şişmanian, refugiat politic român în Franţa, a început o grevă a foamei de la data de 7 noiembrie pentru a protesta faţă de ares­tarea scriitorului şi poetului român Dan Petrescu. Dan Petrescu a semnat, alături de mai mulţi intelectuali, printre care şi Doina Cornea, o scri­soare deschisă împotriva realegerii lui Ceauşescu. Şi-a pierdut slujba la 2 octombrie, a făcut greva foamei pentru a fi din nou angajat şi pentru a putea pleca în Occident să-şi trateze o tumoare benignă. A fost arestat în noaptea de 30 spre 31 octombrie şi de atunci nu se mai ştie nimic despre el."