Protestul diplomatului Dumitru Mazilu, în atenţia presei străine

Paul Lewis scria în The New York Times de la 30 august 1989 despre fierberea provocată prin­tre specialiştii în drepturile omului de raportul scris de specialistul ONU Dumitru Mazilu şi parvenit în Vest ascuns în căptuşeala hainei unui diplomat.

"Un denunţ împotriva liderului comunist român, Nicolae Ceau­şescu, adus pe ascuns de la Bucu­reşti de un fost oficial român, provoacă mare agitaţie între specialiştii în drepturile omului. Raportul întocmit de Dumitru Mazilu, fost membru al Consiliului Securităţii Statului, deţinând în trecut multe alte funcţii înalte, este unul dintre cele mai dure atacuri venite din interiorul ţării la adresa politicilor şi perso­nalităţii lui Ceauşescu. Raportul a fost scos clandestin din ţară în luna iulie şi a fost făcut public luna aceasta, la în­tâlnirea Subcomisiei Naţiunilor Uni­te pentru Combaterea Discriminării şi Protecţia Minorităţilor care se apropie acum de finalul în­trunirii sale anuale. Raportul prezintă ima­ginea sumbră a unei ţări în care oamenii suferă de lipsa hranei şi de alte depravări, în timp ce membrii clasei conducătoare trăiesc în condiţii de lux.

Declaraţia lui Mazilu vine după ce şase foşti oficiali ai Partidului Comunist i-au trimis lui Ceau­şescu o scrisoare de protest în care denunţau regimul său tot mai represiv. Se pune accent pe faptul că preşedintele Ceauşescu conduce ţara cu o mână de fier şi descrie stilul somptuos de viaţă al dictatorului. "În România, un singur lider, un singur om este cultivat în mod continuu, insistent, exasperant - şi anume dictatorul", scrie profesorul Mazilu. "În jurul său sunt păstraţi doar cei obedienţi, admiratorii pasionali ai "gân­dirii îndrăzneţe" şi ai "activităţii inovatoare" a "titanului dintre titani", a "eroului dintre eroi" şi a "marelui conducător".

Raportul, care oficial trata problema protecţiei drepturilor copiilor şi tinerilor, intră în atribuţiile lui Dumitru Mazilu din anul 1985 şi este întocmit pentru subcomisia Naţiunilor Unite. Corpul diplomatic pregăteşte întrunirile Comisiei pline pentru Drepturile Omului, care investighează abuzurile şi caută să determine guvernele în cauză să îşi îndrepte politicile.   
LIPSIT DE LIBERTATE
Din 1987, autorităţile române refuză să îl lase pe Mazilu să părăsească ţara, împiedicându-l să îşi prezinte observaţiile subcomisiei de la Geneva în persoană. La început, românii spuneau că profesorul Mazilu acuză probleme de inimă şi starea sa este prea sensibilă pentru a călători. Dar anul acesta au transmis subcomisiei, alcătuită din 26 de experţi independenţi numiţi de propriile guverne, că profesorul Mazilu "nu mai este capabil din punct de vedere intelectual" să pregătească raportul. Într-o notă către subcomisie, guvernul Ro­mâniei citează diverse articole din anii '70 semnate de Mazilu în care este laudativ la adresa lui Ceauşescu şi a politicilor sale. Comparând poziţiile sale oficiale de atunci şi de acum se poate pune sub semnul întrebării "integritatea sa intelectuală şi morală".

Profesorul Mazilu devine o figură mitică pentru mişcarea de încurajare a respectării drepturilor omului în estul Europei. La întrunirea din acest an a Comisiei ONU pentru drepturile omului, Uniunea Sovie­tică şi aliaţii săi, cum le este obiceiul în ultima perioadă, nu au sărit în apărarea României, permiţând comisiei să voteze pentru darea în judecată a României în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie pentru lipsirea profesorului Mazilu de li­bertate, violându-i astfel drepturile diplomatie conferite unui oficial ONU. România încearcă acum să cenzureze poziţiile centrului ONU pentru drepturile omului, secretariatul său fiind cel care pregăteşte întrunirile subcomisiilor şi a Co­misiei pentru publicarea raportului.

Profesorul Mazilu spune că Guvernul român a exportat cea mai mare parte a alimentelor din ţară, scăzând în mod deliberat standar­dele de viaţă pentru a putea plăti datoria externă a ţării. Descrie lipsurile severe şi sărăcia apăsătoare pe care le îndură românii.
Contrastând cu această situaţie, Mazilu spune că Ceauşescu şi ceilalţi oficiali trăiesc "într-un lux şi o bogăţie de neimaginat".
L-a atacat pe Ceauşescu şi cu privire la programul său agricol, prin care satele tradiţionale sunt distruse, iar ţăranii sunt relocaţi în centre agricole moderne. Micii fermieri sunt distruşi, iar gospodăriile lor strivite cu buldozerul, Mazilu spunând că acestea sunt văzute de regim ca "o sămânţă a burgheziei liberale care încă mai perpetuează forme ale proprietăţii private".
ISTORIA ŢINUTULUI ANEXAT
Tot la 30 august 1989, Le Monde scria despre situaţia Republicii Sovietice Moldoveneşti într-un articol intitulat "Moldova, fosta Basarabie românească".
Moldova este cea mai mică din cele 15 republici socialiste sovietice. Mărginită la vest de frontiera cu România şi înconjurată la nord, la sud şi la est de Ucraina. Independentă la mijlocul secolului al XIV-lea, apoi rând pe rând sub dominaţie ungurească, tătară, turcă şi rusă, Moldova, numită şi Basarabia, a avut o istorie agitată. În 1917 devine republică autonomă a Fe­deraţiei Republicilor Socialiste. Un an mai târziu sunt tăiate toate legăturile cu URSS; este proclamată o republică moldovenească independentă care se uneşte cu România. Această unire este recunoscută de Tratatul de la Paris din 1920. ()

Ca urmare a pactului Ribbentrop-Molotov din august 1939, URSS îşi face cunoscută intenţia de a anexa Basarabia. Unul din protocoalele anexă ale pactului de neagresiune dintre Germania şi URSS stipulează: "În ceea ce priveşte Europa de Sud-Est, partea sovietică a atras atenţia asupra interesului URSS-ului pentru Basarabia. Partea germană îşi declară lipsa totală de interes pentru această regiune".

La 27 iunie 1940, URSS lansează României un ultimatum cerându-i să cedeze, pe lângă Basarabia, un alt teritoriu românesc, Bucovina de Nord, sub pretextul că o parte a populaţiei este ucraineană. Hitler se declară "stupefiat" de această nouă cerere, contrară tuturor acordurilor cu Stalin. Cu toate acestea, România se supune: la 28 iunie 1940, trupele sovietice ocupă teritoriul şi în august se creează Republica Socialistă Moldovenească, formată din Bucovina de Nord şi Basarabia.  Dar un an mai târziu, România intră alături de Germania în război împotriva URSS şi reocupă Basarabia. Sovieticii o recuperează în primăvara lui 1944. În 1947, România recunoaşte anexarea sovietică. Moldovenii reprezintă 64% din cele 4,2 milioane de locuitori, ucra­i­nenii 14%, ruşii 12%. În oraşe, proporţia populaţiei moldoveneşti este mult mai mică, reprezentând doar 43% din populaţia Chişinăului.