Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La începutul lui mai 1989, Thomas Swick, scriitor şi editorialist la Providence Journal, din Rhode Island, bun cunoscător al realităţilor Europei de Est, pe care o vizita frecvent, a scris pentru Commonweal un articol în care vorbea despre România lui Ceauşescu.
"Tendinţele megalomanice ale lui Ceauşescu transpar deja din modul în care a redesenat capitala ţării, Bucureştiul. Toate construcţiile din partea cea mai plină de istorie a oraşului, inclusiv importante biserici ortodoxe, au fost puse la pământ spre a face loc pentru Palatul lui Ceauşescu, pe marele Bulevard Victoria Socialismului. Structuri monumentale care proclamă gloria lui Ceauşescu se ivesc acum acolo unde se întindeau odată străzi liniştite, biserici şi mănăstiri. Această predilecţie pentru acţiunile violente, lipsa de sensibilitate, lauda de sine l-au pus pe Ceauşescu în tandem cu unii potentaţi africani contemporani. Vladimir Tismăneanu, bursier la Institutul de Studii de Politică Externă din Philadelphia a descris recentele acţiuni ale lui Ceauşescu drept abordări "de lumea a treia" care duc România spre "tribalizare".
Domnul Tismăneanu a părăsit România în 1981. Atunci când vorbeşte despre Ceauşescu, la putere din 1965, Tismăneanu o face cu o anume detaşare academică. Totuşi pare siderat uneori de implauzibilitatea lui Ceauşescu. De exemplu, notează Tismăneanu, referinţele pe model religios la adresa acestui lider şi adevărata iconografie din jurul figurii lui, numeroasele fotografii ale lui Ceauşescu şi ale soţiei sale în publicaţii ale partidului, precum cotidianul Scînteia. El vorbeşte despre faptul că, atunci când este menţionat, Ceauşescu este descris drept "un erou printre eroii naţiunii". În urmă cu câţiva ani, Scînteia a publicat o telegramă prin care Salvador Dali îl felicita pe Ceauşescu pentru că a adăugat sceptrul panopliei sale oficiale.
Într-o asemenea lumină, e uşor să îl acuzi pe Ceauşescu de a fi un egoist dement. Dar prin emfaza cu care a luptat pentru tradiţiile naţionale şi pentru independenţa faţă de Moscova, el a câştigat respectul Vestului, dar şi al propriei ţări în anii 1960. Este singurul din întregul bloc estic care a denunţat invazia sovietică în Cehoslovacia în 1968. Totodată, a condamnat abuzurile erei staliniste, a eliberat câţiva prizonieri politici şi a hotărât un dram de liberalizare în ţara sa. A fost publicat Ionesco, iar Sartre a fost tradus. Mai mulţi scriitori români, printre care Paul Goma, au intrat în Partidul Comunist. (Acest fel de comportament - pentru a nu menţiona arhi-prezenţa soţiei sale şi desele referiri la "democraţie" - l-a determinat pe un proaspăt exilat să se întrebe, în New York Times, dacă Gorbaciov nu e cumva un nou Ceauşescu.)
Dar starea de spirit din România s-a schimbat drastic după ce Ceauşescu a vizitat China şi Coreea de Nord în 1971. El a fost impresionat de cultul personalităţii din China lui Mao şi, în Coreea de Nord, de actualizarea "controlului politic total", posibil într-o ţară mică. "Interesul său", afirmă Tismăneanu, a devenit "puterea personală inatacabilă, de neegalat. Mintea lui Ceauşescu e ascuţită şi primitivă. Are o mentalitate de ţăran şi vrea să administreze România aşa cum primarul o face cu satul său."
Iar dacă planul lui de sistematizare va reuşi, va reuşi să le distrugă pe toate. Două aspecte sunt şocante în acest plan: distrugerea masivă şi indiferenţa atât faţă de vieţile oamenilor, cât şi faţă de tradiţii (care cândva erau cauza lui Ceauşescu); şi relativa tăcere a lumii în faţa acestui plan.
O oarecare critică s-a făcut auzită. Comunitatea europeană a refuzat să aibă discuţii comerciale cu România atâta vreme cât abuzurile legate de drepturile omului continuă. Şi ungurii au criticat zgomotos acest plan, mai ales că ei văd acest proiect, care va cuprinde şi Transilvania, ca direct îndreptat împotriva comunităţilor maghiare de acolo. În fiecare lună, aproximativ 1.000 de etnici maghiari trec graniţa ilegal în Ungaria,unde automat primesc azil politic. Un număr de editorialişti de la ziarele din Vest au abordat această temă.
Dar Tismăneanu notează că acest tir şi-a ratat ţinta, pentru că planul lui Ceauşescu e mult mai complex. Ceauşescu îşi ameninţă propriul popor, e în război cu acesta. După Tismăneanu, Ceauşescu este exponentul unei gândiri esenţial leniniste: "Partidul - adică Eu - ştie mai bine". Politica lui Ceauşescu nu urmăreşte să elimine cultura maghiară sau germană, pentru că fiecare dintre aceste minorităţi are în spate o cultură, o ţară. Este în schimb menită să distrugă identitatea naţiunii române înseşi.
În septembrie trecut, Spectator din Londra a publicat "O scrisoare către Ceauşescu", text scris de disidenta Doina Cornea, fostă profesoară de filosofie la Universitatea din Cluj, de unde a fost dată afară în 1983, şi apoi arestată. Ea a rămas în România. Cităm din scrisoare: "Îţi cerem să pui punct demolării satelor. Să scoţi oamenii din străvechile lor aşezări, unde au un ţel, unde au casele lor şi de care sunt legaţi printr-o viaţă de muncă, este un sacrilegiu...", "O comunitate, o naţiune este bazată pe vieţi individuale, trăite nu în frică, ci în posibilitatea unei varietăţi de aspiraţii şi unde natura luptă pentru a-şi realiza aspiraţiile de libertate şi destinul spiritual. Nu distruge legile sacre care sunt rădăcinile oricărei existenţe umane. Nu zdrobi vieţile oamenilor!", "Facem apel la bunăvoinţa românilor din exil, dar şi la străinii care sunt preocupaţi de păstrarea valorilor noastre native să ne sprijine protestul".
Două luni mai târziu, publicaţia relata că doamna Cornea a fost dusă de Securitate la sediile sale din Bucureşti şi bătută de mai multe ori. Ea şi mulţi alţii au nevoie să audă protestul nostru."
Traducere din limba engleză de Eliza Dumitrescu
