Vârsta de aur a ţării de la nord de Dunăre

Daniel Conraads scria în "Le Soir", la începutul lunii august, despre lipsurile obsedante cu care se confrunta România anului 1989, deşi se epuizase plata datoriei externe, iar propaganda lăuda beneficiile "Epo­cii de Aur". Speranţa locuitorilor era conform lui Conraads moartea dictatorului care era suspectat de cancer la colon.

"Bucureşti. La ferma de stat Ca­talina, o comună mică din Transilvania, farfuriile mai mici s-au aşezat peste cele mai mari, pentru a primi cum se cuvine delegaţia belgiană din Waimes: carne pe săturate la toate mesele. Un lux  incredibil pentru românii obişnuiţi care fac faţă unor restricţii drastice sub pretextul plăţii datoriei externe a ţarii. La câţiva kilometri depărtare, o familie transil­vă­neană explică jurnaliştilor condiţiile jalnice de viaţă impuse de con­du­că­torul Nicolae Ceauşescu.

La sfârşitul anilor '80, România trăia realitatea raţionalizărilor, realitatea lui "nu este", o expresie care spune totul. "Avem dreptul la 200 grame de zahăr şi 300 de grame de ulei pe lună pentru un om. Toate persoanele care au un loc de muncă primesc o pâine de două kilograme pe săptămână. Nu putem avea mai mult de 20-30 de litri de benzină pe lună, şi cei care au maşină nu pot circula decât două week-end-uri din patru. Pe timp de iarnă, carburantul lipseşte aproape cu desăvârşire.

Tot iarna, avem curent electric în medie patru ore pe zi şi temperatura nu depăşeşte 14 grade în locuinţe. Cafeaua este o marfă inexistentă în magazine. Se poate procura pe piaţa neagră cu un preţ între 1.600 şi 1.800 de lei pe kilogram, la un salariu mediu de 2.000-2.500 lei pe lună. Teoretic, un kilogram de carne costă 100 de lei, dar măce­lă­riile sunt goale, şi trebuie să apelăm tot la piaţa neagră unde preţul ajunge la 400-500 lei pe kilogram", se plâng interlocutorii noştri.  

Programul tv s-a micşorat din ce în ce mai mult în ultimii ani. În 1970, televiziunea difuza zilnic trei emisiuni (dintre care una în limba maghiară) de la ora 9:00 la 13:00 şi de la ora 15:00 la 23:00. Azi sunt doar patru ore de program pe zi (doar în limba română) de la ora 19:00 la 23:00 (şi două ore în plus duminica după-amiaza) care sunt deseori întrerupte de pene de curent.


MACARAUA, MAI MULT DECÂT BULDOZERUL
Mica comună belgiană Weimes nu a adoptat - alături de alte 1.200 de comune din Europa de Vest - un sat român ameninţat cu distrugerea. Această mică localitate are, marfă rarisimă în Belgia, un viceprimar comunist, pe doctorul Joseph Gazon, care este şi preşedintele asociaţiei de prietenie Belgia - România din Liëge. Acest doctor din Waimes contestă interpretarea pe care Belgia o dă planului de siste­ma­­tizare al lui Ceauşescu. În consecinţă, s-a opus adoptării unui sat şi consiliul comunal a preferat în acest caz să aleagă la întâmplare o localitate din România şi să trimită acolo o delegaţie. Reprezentanţii comu­nei, conduşi de primarul Albert Mat­honet şi de Joseph Gazon, au ajuns deci la Catalina, comuna alea­să la întâmplare, vizitând tot nordul României. Au trecut prin aproape o sută de sate, zăbovind în unele lo­curi unde au putut chiar să intre în contact cu locuitorii.

Din ceea ce au putut observa, rezul­tă că în prezent sistematizarea se ca­rac­terizează mai degrabă prin pre­zen­ţa macaralelor, decât prin acea a buldozerelor (se construieşte mai mult decât se dărâmă) şi aceste activităţi sunt mai intense la periferiile ora­şe­lor. La periferia principalelor oraşe, macaralele apar ca ciupercile după ploaie. Multe localităţi mici rurale au acum un aspect preponderent urban.
EXCES MUSSOLINIAN
Operaţiunea de sistematizare a cunoscut cea mai mare amploare la Bucureşti, unde "geniul din Carpaţi" nu a ezitat să radă în întregime o suprafaţă echivalentă cu două aron­dismente pariziene pentru a construi un palat al Republicii excesiv de mare. Edificiul, care este aproape terminat, dă înspre Bulevardul Victoria Socia­lis­mului, pietonal, drept şi interminabil, flancat de imobile nou-nouţe pe care, după cum se vorbeşte prin târg, nimeni nu se grăbeşte să le ocupe. Se zvoneşte că nici însuşi "Conducă­to­rul" nu ar mai fi atât de încântat să-şi mute locuinţa în acest palat disproporţionat.   

Între timp, la doar câteva sute de metri de acest şantier gigantic, cozile se întind în faţa brutăriilor, a staţ­iilor de benzină (unde pot ajunge şi până la un kilometru), în timp ce raioa­ne­le macelăriilor rămân cu disperare goale. Acum, când România şi-a achitat datoria externă, unii speră că situaţia se va îmbunătăţi. Ei cred că la începutul anului viitor pe rafturile magazinelor va reapărea carnea. Însă cei mai mulţi sunt sceptici şi prevăd că lipsurile vor continua mult timp de acum încolo.

În Bucureşti atmosfera este apă­sătoare. Regimul a ridicat delaţiunea la rang de politică de stat. "Când se întâlnesc patru sau cinci români, poţi fi aproape sigur că printre ei se află un denunţător sau un agent al Secu­ri­tăţii," se plâng opozanţii. Re­gula de aur este să ştii să te fereşti.

Precum în Spania lui Franco, lumea aşteaptă cu nerăbdare "faptul biolo­gic inevitabil" - moartea dictatorului, situaţie în care ar exista spe­ranţe de democratizare şi care ar putea marca şi sfârşitul restricţiilor. "Ceauşescu este bolnav," se şopteşte (suferă de  cancer la prostată), dar din păcate este foarte bine îngrijit. Între timp el îşi intensifică represiunea asupra disi­denţilor. Astfel că în Cluj, pe Strada Alba-Iulia, unde locuieşte Doina Cor­nea, accesul a fost interzis delegaţiei din Waimes.

Ne punem întrebarea dacă nu cumva România este victima sindromului albanez. Această ţară, care a mizat mult timp pe turism, dă acum impresia că s-a închis în ea însăşi. Controalele vamale sunt din ce în ce mai minuţioase (trei ore şi zece mi­nute pentru trecerea a cinsprezece maşini care veneau din Ungaria şi o oră şi cincizeci de minute, "condimentate" cu o inspecţie atentă a ve­hiculului şi cu o percheziţie corporală pentru toţi ocupanţii maşinii noastre, înainte de a trece din Ro­mânia în Iugoslavia, la plecare.

Mulţi vizitatori străini nu se simt în largul lor. Şi nu numai pentru că igiena şi calitatea mâncării servite în res­taurante lasă adesea de dorit. Po­vara dictaturii creşte şi condiţiile de via­ţă se deteriorează pe zi ce trece, în timp ce propaganda, omni­pre­zentă, con­tinuă să numească domnia lui Ceau­şescu "Epo­ca de Aur" a socialismului românesc!"
Agerpres