x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

A sărăcit primul-ministru!

0
Autor: Lavinia Betea 16 Oct 2007 - 00:00

Deşi criteriile evaluării regimurilor politice sunt gradul de bunăstare al cetăţenilor şi libertatea acestora, cercetătorii "oficializaţi" ai comunismului romănesc se feresc cu indărjire de analizele economice şi sociale

Deşi criteriile evaluării regimurilor politice sunt gradul de bunăstare al cetăţenilor şi libertatea acestora, cercetătorii "oficializaţi" ai comunismului romănesc se feresc cu indărjire de analizele economice şi sociale. Astfel că un eveniment care a determinat insăşi forma statului romăn, precum decretul naţionalizării din iunie 1948, are sărace referinţe bibliografice.

Cert este că tot ceea ce s-a intămplat in Romănia reproduce, in linii generale, experimentele şi realităţile din Uniunea Sovietică. Nu intămplător Gheorghiu-Dej conducea Ministerul Economiei Naţionale care răspundea, printre altele, şi de livrările datoriilor de război către sovietici şi avea in sarcină naţionalizarea. Operaţiunea a fost dificilă, scrie după 1990, Gaston Marin, cel ce fusese numit la inceputul lui mai 1948, secretar general pentru industria de stat tocmai in vederea pregătirii naţionalizării. Şi a fost greu nu, cum s-ar putea crede, din cauza proprietarilor care s-ar fi opus. De altfel, numărul lor se impuţinase după război. De groaza de-a nu fi acuzaţi de "colaboraţionism", pentru că făcuseră afaceri prospere intr-o ţară aliată cu Germania nazistă, marii industriaşi şi finanţişti fugiseră din ţară. Au emigrat mulţi şi dintre aceia care deţinuseră cinematografe şi prăvălii, hoteluri şi farmacii, mărunţi comercianţi şi antreprenori care presimţiseră pustietatea văntului din Răsărit. Un banc de epocă, istorisit cu haz de insuşi Bodnăraş, spunea că la "cursurile de democratizare" ale evreilor care urmau să plece in noul stat Israel, profesorul intreabă ce este critica şi autocritica. "Critica - zice cursantul chestionat - inseamnă să spunem că Max Auschnitt este un trădător de ţară care a fugit pentru a se vinde americanilor; iar cănd fac autocritică zic: prost am fost că nu am fugit şi eu". Â

Dacă nu de patroni se temeau comuniştii la naţionalizarea din iunie 1948, "cadrele" şi specialiştii care urmau să asigure continuitatea producţiei puteau să-i dea peste cap. Mizau pe credinţa aceasta şi cetăţenii de rănd, neincrezători că măna de oameni care fuseseră ilegaliştii ar fi in stare acum să mişte roţile economiei naţionale după modelul unei utopice etatizări şi planificări globale. Inainte de decizia naţionalizării insă, specialiştii "mic-burghezi" trecuseră, mulţi fără s-o ştie, prin verificări care validau pe moment prezumţia că sunt buni ca "tovarăşi de drum". Sub comanda activiştilor de partid, sutele de oameni care fuseseră pregătiţi pentru a fi numiţi directori, ingineri-şefi şi contabili trebuiau să se prezinte la "post" in preziua adoptării legii pentru ca nimic să nu fie instrăinat şi să nu se producă tulburări. Naţionalizarea - va spune mai tărziu economistul Alexandru Bărlădeanu care a coordonat mulţi ani economia planificată - a fost o adevărată lovitură de stat.

Au existat şi bogătaşi apropiaţi comuniştilor care, cunoscănd dinainte decizia naţionalizării, au donat singuri statului proprietăţile lor. Notoriu a fost in "elita roşie" cazul inginerului Emil Calmanovici, cunoscut antreprenor in construcţii. In 1943-1944, cănd PCdR avea legăturile rupte cu centrul moscovit, ilegalistul Calmanovici subvenţionase din afacerile sale case conspirative şi intreţinerea clandestinilor săi tovarăşi. Cănd s-a făcut naţionalizarea, Calmanovici avea in privinţa averii statut de proletar cu "inalte responsabilităţi": ministru adjunct al Construcţiilor şi profesor la facultatea de profil. Peste numai trei ani, a fost insă acuzat de spionaj, sionism şi colaborare cu Siguranţa, condamnat apoi la muncă silnică pe viaţă şi confiscarea averii pe care n-o mai avea după donaţia făcută partidului.

Uluitor, dar intr-un fel diferit, a fost şi cazul lui Petru Groza. In martie 1945, Groza incepuse mandatul de prim-ministru ca unul dintre cei mai avuţi ardeleni. Avea pămănt, acţiuni la diverse antreprize industriale şi comerciale, era proprietar de bănci, cinematografe şi hoteluri. Popularitatea şi priceperea avocatului jovial cu doctorat la Budapesta atrăsese increderea magnaţilor (intre 1923 şi 1926 il aleseseră preşedintele Uniunii Generale a Industriaşilor Romăni). Avocatul Groza deţinea pe deasupra stocuri de acţiuni şi funcţii de conducere in nenumărate consilii de administraţie. Banca Judeţului Bihor, Fabrica de Sticlă Pădurea Neagră, Băile Buziaş, Fabrica de cărămidă şi ţiglă din Lugoj sunt doar căteva dintre cele 45 de firme unde, la un moment dat, deţinea simultan preşedinţia administraţiei.

Cu excepţia casei familiei sale din Deva, premierul Groza a semnat lista cu naţionalizarea tuturor proprietăţilor sale, dăndu-le citire, dimpreună cu toate bunurile celorlalţi in Marea Adunare Naţională. Istorisind povestea acestui unic prim-ministru din istoria Romăniei, Alexandru Bărlădeanu işi amintea că la ieşirea din acea şedinţă a forului legislativ care votase naţionalizarea, Petru Groza i s-a adresat amuzat de propria-i situaţie: "Bărlădene, cred că sunt singurul prim-ministru care a intrat in funcţiune bogat şi va ieşi sărac". Intre avere şi putere, Groza alesese puterea, comenta Bărlădeanu. Căci nu se putea atunci să le ai pe amăndouă.

Citeşte mai multe despre:   istoria comunismului

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de