Una dintre cele mai rasunatoare teze despre perioada interbelica romaneasca i-a apartinut lui Lucretiu Patrascanu. El a identificat si a analizat trei dictaturi "burgheze" - carlista, legionara si antonesciana.
Patrascanu, activist contra fascismului
Incepand cu 23 august 1944, liderii comunisti au emis diferite teorii despre istoria Romaniei interbelice, unele dintre acestea perpetuandu-se si dupa prabusirea "lagarului socialist". Dintre ele, cea mai cunoscuta a fost emisa de Patrascanu, referitor la cele trei dictaturi "burgheze": carlista, legionara si antonesciana.
Dictaturile Romaniei
Cand Stalin a desfiintat Cominternul in 1943, oamenii politici occidentali au inteles ca s-a terminat cu internationalismul sponsorizat de Moscova. Insa Cominternul si-a pastrat legaturile, asteptand momentul oportun pentru a-si repune in functiune masinaria. Acel moment a venit dupa ce armatele sovietice i-au aruncat peste Volga pe nazisti si pe aliatii lor. Ulterior, Stalin si-a pus din nou la lucru cohortele de activisti experimentati pentru a instaura comunismul intr-o parte cat se putea de mare a Europei. Si, pentru a fi "democrat", dictatorul de la Kremlin a dispus ca in spatele actiunii fostilor cominternisti sa stea lupta contra fascismului. Iar in tarile in care nu erau fascisti, acestia trebuiau inventati.
"INSURECTIA ANTIFASCISTA". La scurt timp dupa
23 august 1944, comunistii romani s-au aliniat la directivele Moscovei si au inceput sa "lucreze" ideologic legitimarea prezentei lor la guvernare. La sfarsitul acelui an, Lucretiu Patrascanu, comunist roman de traditie, a publicat lucrarea "Sub trei dictaturi", in care fixa limitele "fascismului" romanesc. Acesta incepea cu instalarea regimului autoritar al Regelui Carol al II-lea la 10 februa-
rie 1938, continua cu instaurarea "statului national-legionar" la 6 septembrie 1940 si se termina cu impunerea guvernarii autoritare a lui Ion Antonescu la 23 ianuarie 1941. Perioada de sase ani le oferea comunistilor un spatiu larg de unde sa-si recruteze victimele "fasciste". In plus, succedarea celor trei dictaturi ii servea teoretic pe comunisti, deoarece justificau aparitia celei de-a patra dictaturi, a proletariatului, in care oamenii simpli vor detine puterea in stat.
Se pune problema insa cat de "fasciste" au fost cele trei regimuri nominalizate de Patrascanu, mai ales ca incadrarea facuta de el este asumata de unii istorici si astazi. Prin definitie, un regim fascist are la baza un partid unic, alimenteaza teoria suprematiei unei clase sau etnii, interneaza oponentii sau "rasele inferioare" in lagare de concentrare.
"DICTATURA CARLISTA". Regimul autoritar al lui Carol al
II-lea poate fi cu greu incadrat in ansamblul regimurilor de extrema dreapta. Cand regele a suspendat Constitutia in februarie 1938, toata clasa politica s-a impacat cu ideea instantaneu, fara sa protesteze fata de "moartea democratiei". Partidele se compromisesera atat de mult, incat populatia era dispusa sa-i ofere incredere lui "Voda". Oricum, oamenii de rand nu prea pricepeau ei ce-i cu democratia, asa ca au votat peste 99% Constitutia din 1938. Doar legionarii s-au agitat contra regelui, drept pentru care au infundat inchisorile, deoarece erau considerati "periculosi pentru siguranta statului". A existat un partid de mase destul de anemic, Frontul Renasterii Nationale, in care membrii au intrat din obligatie, majoritatea fiind functionari ai statului. Politicienii s-au trezit sa-l acuze pe Carol al II-lea ca a inmormantat democratia abia cand s-a prabusit Romania Mare, in 1940, si aveau nevoie de un tap ispasitor. Cat despre fascism, acesta a fost drastic pedepsit, legionarii infundand inchisorile sau alegand calea exilului in Germania.
"DICTATURA LEGIONARA". Sintagma "dictatura legionara" a fost inventata de comunisti si consacrata de Lucretiu Patrascanu in 1944. Adeptii Moscovei aveau nevoie de un "partid fascist" pentru a justifica rezistenta lor contra Germaniei in timpul razboiului. In realitate, regimul instaurat dupa abdicarea lui Carol in septembrie 1940 a purtat numele de "statul national-legionar". Formal, Ion Antonescu si legionarii si-au impartit puterea, insa a existat o permanenta competitie pentru legitimitate ce a impiedicat instaurarea unui "stat fascist" dupa normele consacrate. Regimul nu a avut un partid de mase, deoarece legionarii tocmai se reorganizau dupa "prigoana" carlista. Mai mult, noul lider Horia Sima nu era recunoscut de toata Miscarea Legionara si era o harababura in organizatie. In final, "statul national-legionar" a murit in ianuarie 1941 datorita luptei pentru putere intre Antonescu si Sima. Regimul nu a reusit sa-si instaureze controlul total asupra segmentelor societatii. In consecinta, termenul de "dictatura fascista" este exagerat pentru situatia Romaniei.
"DICTATURA ANTONESCIANA". Dupa inabusirea rebeliunii legionare din 21-23 ianuarie 1941, Ion Antonescu a tinut singur fraiele puterii. Legionarii au fost calmati fie de valul de arestari, fie de nazisti, care i-au trecut granita spre Germania si i-au internat in lagare. Ion Antonescu a impus un regim militar, in conditiile in care Romania a intrat in razboiul antisovietic la 22 iunie 1941. El nu a infiintat vreo organizatie politica prin care sa guverneze dupa esecul colaborarii cu legionarii. Posturile administrative inalte au fost controlate de ofiteri si de functionari civili fideli regimului. Antonescu a tolerat activitatea opozitiei, iar liderii politici importanti nu au avut parte de nici un fel de restrictii privind libertatea de miscare. Mai mult, conducatorul statului a inchis ochii cand Iuliu Maniu sau Constantin Bratianu negocia cu englezii in momentele in care armata germana se prabusea pe frontul de Est. Antonescu a dus o politica antisemita, insa Romania nu a organizat campanii de exterminare a populatiei evreiesti in stilul lui Hitler. Regimul lui Ion Antonescu poate fi considerat mai degraba un regim militar decat unul "fascist".
COMUNISTII PROFITA. Deoarece invingatorul are intotdeauna dreptate, nimeni nu a mai putut atenua dupa 23 august 1944 propaganda sovietica privind regimurile fasciste din Romania anilor 1938-1944. Toti politicienii, cu exceptia comunistilor, fusesera implicati intr-un fel sau altul in viata publica "sub cele trei dictaturi", fiind astfel santajabili. Comunistii puteau astfel sa inlature orice adversar din cursa puterii pe motiv ca ar fi dus in trecut o activitate "dusmanoasa", "fascista" si ar fi fost "sluga lui Hitler".
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
