x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Erezia kibutului

0
Autor: Lavinia Betea 27 Feb 2007 - 00:00

"Uneori, comunitatile acestea erau laice, alteori religioase, obiceiurile si credintele fiecarui kibut fiind si prelungiri ale traiului din tara de bastina. Fiecare kibut avea un responsabil cultural in sarcina caruia cadea organizarea timpului liber comun prin focuri de tabara, formatii corale, echipe de dansuri. Luau masa cu toti impreuna, iar sedintele se tineau in aceeasi sala de mese, prelungindu-se, uneori, noaptea tarziu"

Pe malul Lacului Tiberiada, in tinutul Galileei, pe coltul unui zid imprejmuitor de asezare, o placuta atrage atentia ca acolo se afla kibutul Degania, fondat in 1909. Printre zidurile ce brazdeaza "tara fagaduintei" - separand regiunile unor state diferite ori izoland fonic orasele de autostrazi - , acela are o semnificatie aparte. Este zidul de hotar al primului kibut dintre cele aproape 270 cate sunt astazi in Israel. In aceste locuri de pelerinaj ale crestinilor pe urmele discursurilor-parabola si a miracolelor lui Hristos, s-a stabilit un mic grup de evrei hotarati sa traiasca dupa principii sionist-socialiste intr-o comunitate aparte. Emigrasera din Europa de Est, ingroziti de pogromurile abatute de crestini asupra lor tocmai in numele evreului Iisus. Nu se stie cati, insa nu multi, caci abia peste patru-cinci ani, cand a inceput sa se vorbeasca despre ei, erau 28. Cumparasera terenul arid - ca aproape intregul "pamant sfant" - si-l pregatisera cu mari eforturi pentru agricultura. Pusesera si administrau in comun toate bunurile lor de mai inainte, munceau impreuna, impartindu-si in adunari generale sarcinile si foloasele, faceau cu randul serviciile pentru pregatirea hranei si igienizarea locuintelor. In afara hainelor nu aveau proprietate personala. Egali in toate, aplicau deja principiul comunismului enuntat de Marx: de la fiecare dupa capacitati, fiecaruia dupa nevoi.

Modelul comunitatii de la Degania s-a extins, astfel ca in 1940 erau deja 80 de kibuturi. Convertitii la noul mod de viata secau mlastinile, terasau dealurile si aduceau de la distanta pamant roditor asternandu-l intr-o patura fertila deasupra solului stancos. Tinerii care fusesera pionierii noului tip de comunitate au facut intre timp copii. Au hotarat sa-i creasca sub acelasi acoperis, unora dintre membrii comunitatii revenindu-le sarcina ingrijirii si educatiei lor. Abia cand isi terminau sarcinile obstesti, parintii veneau sa-si intalneasca fiii, lasandu-i insa peste noapte "la locurile lor". Cu exceptia "banilor de buzunar" (a caror valoare o hotara tot comunitatea), membrii unui kibut nu aveau afaceri particulare. De la pasta de dinti si pana la plata voiajului de nunta, totul era primit din beneficiul comun. Dupa razboi, numarul kibuturilor a sporit datorita valurilor de emigranti din Europa. Intre timp, obiceiurile s-au mai schimbat. Kibuturile au devenit comunitati agroindustriale care te duc cu gandul la visul lui Hrusciov, preluat de Ceausescu. Am vizitat recent un kibut din apropierea orasului Haifa impreuna cu Liana si Mirel Horodi. Ne-am plimbat pe strazile asezarii si-am strabatut serele pline de cumparatori veniti din afara. Se spune ca televiziunea a condus si aici la declinul solidaritatii colective. Casele kibutului sunt vile locuite de familii. Multi lucreaza in afara kibutului, dar salariile se predau tot comunitatii. Vara e plin de studenti straini care muncesc ca sezonieri: primesc in schimb hrana, cazare, beneficiaza de discotecile, terenurile de sport si piscinele comunitatii si... vad Israelul!

In urma cu patru decenii, cand emigrase din Romania, Liana locuise intr-un kibut. Fusese repartizata sa lucreze la bucatarie. Alta femeie, cu vechime de kibut, primise sarcina sa se ocupe de ea si s-o invete limba ebraica. Nu i-a placut "traiul la comun" si a iesit cand s-a saturat fara s-o impiedice nimeni. Ben Gurion, cel dintai prim-ministru al tarii, a stat insa pana la capatul vietii intr-un kibut. Din kibuturi provine majoritatea ofiterilor de astazi in Israel. De altfel, in perioadele cand evreii s-au indreptat in numar mare catre noua lor patrie, kibuturile au fost centre de integrare. In kibut a fost remarcat si potentialul de lider al Goldei Meir. Dupa un pogrom, parintii ei emigrasera din Ucraina in America. Casatorita, cu sotul si cu cei doi copii, "americanca" a depus cerere de primire intr-un kibut israelian. In perioada de dificultati economice prin care trecea comunitatea, gramofonul familiei a contat in acceptarea a inca patru membri.

Kibuturile fusesera, cu siguranta, exemplul nemarturisit dupa care s-au infiintat primele colhozuri in Uniunea Sovietica. Doar ca in colhoz nu puteai sa refuzi intrarea, nici sa-ti ceri eliberarea ori sa declari public ca nu-ti place sau nu ti-e bine. (Multora le-a placut si priit viata din colectiv si colhoz - si de ce sa n-o spuna?!) Unele kibuturi falimenteaza, altele prospera, nu au cifre de plan ori cote, nici conducatori veniti de la "centru". Prin urmare, nici raportari fictive sau afaceri de capatuiala. Toate-si platesc, dupa lege, impozitele, iar in adunari se vorbeste liber. O erezie fusese astfel kibutul de la dogma libertatii ca "necesitate inteleasa" impusa in imperiul sovietic! Usor de explicat e atunci si furia lui Stalin cand auzise ca Golda Meir, prima ambasadoare a Israelului in URSS, fusese aclamata de moscoviti. In spiritul ereziei kibutului, liderii israelieni alesesera si cursul politic al noului stat, abatandu-se de la dogma "tarului rosu". Iar "oamenii noi" sovietici aplaudau!
Citeşte mai multe despre:   istoria comunismului,   kibut

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de