x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Fiica Anei Pauker se destainuie

1
22 Feb 2005 - 00:00

ISTORIA COMUNISMULUI
Tatiana Bratescu, fiica Anei Pauker, a fost, simultan, copil de revolutionar-erou, dupa mama, si copil de dusman al poporului, dupa tata. Tatiana povesteste despre marirea si decaderea stalpilor bolsevismului.

Orfanii din URSS cu parinti in viata

Jurnalul National va prezinta in premiera un interviu tulburator cu Tatiana Bratescu, fiica a cuplului de comunisti ilegalisti Ana si Marcel Pauker. Conform relatarilor, pretul platit pentru vietile de aventurieri ale parintilor este greu de imaginat.
LAVINIA BETEA

MANIPULARE. Copiii din intregul lagar socialist, indiferent ca erau crescuti in orfelinate sau scoli, trebuiau educati in spiritul culturii leniniste

Destainuirile fiicei ilegalistei Ana Pauker

Tatiana Bratescu este fata cea mare a sotilor Ana si Marcel Pauker. In amintirea fostilor sai elevi bucuresteni a ramas ca o foarte frumoasa, blanda si distinsa profesoara de limba rusa. Copilaria ei a fost marcata, in mod nefericit, de existenta de orfani in care au trait copiii revolutionarilor de profesie.

Jurnalul National: Cum a fost copilaria dvs., ca fiica a lui Marcel si a Anei Pauker?
Tatiana Bratescu: Din pacate, doar o foarte scurta perioada din ea am petrecut-o cu tata. Eu il tin minte numai din ’37. In ’38 am fost impreuna cand a venit el la Moscova pentru a fi arestat si ucis. Fratele meu si cu mine fuseseram pana atunci la casa de copii de la Ivanovo, o localitate la sud-est de Moscova. Eu aveam 10 ani. Am fost adusi la el. Stateam la Hotel Lux, noi, copiii, intr-o camera, iar el in alta. Chiar etajele erau diferite. S-a ocupat enorm de noi, daca tinem cont de ceea ce se petrecea atunci in viata lui!… In urma acelui timp scurt petrecut cu tata, am ramas cu niste lucruri esentiale pentru intreaga viata. Ne ducea la muzee, ne explica tot felul de lucruri... Ne-a cumparat un ceas cu pendul pe care noi a trebuit sa-l asamblam. Ceasul insa ramanea in urma si, ca sa-l reglam, am atarnat de el tot felul de obiecte. Am ajuns sa agatam de el un fier de calcat, dar ceasul se incapatana sa ramana in urma. Cand a venit tata, i-am explicat necazul cu ceasul. "Sunteti siguri ca ati respectat instructiunile?", ne-a intrebat el. Am luat carticica cu explicatiile. Ultima faza - pe care n-o citisem - era reglarea ceasului. Mi-a ramas in cap si le-am povestit copiilor - am trei! - si nepotilor mei, sfatuindu-i sa citeasca totdeauna pana la capat, ca asa ne-a invatat tata.

Cum l-ati vazut ultima data?
Eu sunt cea care l-a vazut ultima data. Eram in camera lui, cand au venit doi sau trei tipi care i-au spus ceva. "La revedere, ne vedem mai tarziu", mi-a spus el.

In ce limba?
In rusa. Vorbeam numai in rusa, alta limba, noi, copiii, nu stiam. Am iesit din camera lui, pastrandu-i pentru toata viata imaginea incadrata intre doi oameni.

Ce amintiri mai aveti despre el?
Imi dau seama acum ca, in timpul acela scurt petrecut impreuna, incerca sa ne faca educatie in cat mai multe feluri. L-a pus pe fratele meu sa stea pe masa si sa faca gimnastica. A vrut sa ma puna si pe mine sa urc, dar eu am refuzat, spunand ca mi-e frica. Atunci, el m-a luat pe genunchi si mi-a spus: "Tania, cand tata spune sa te arunci pe fereastra, trebuie sa te arunci pe fereastra". O alta imagine e de la sarbatoarea de 7 noiembrie in Piata Rosie. Era multa lume si se canta Internationala. Iar el canta romaneste. Ma tinea de mana si canta...

Orfanii cu parinti in viata

Cum ati ajuns in Uniunea Sovietica?
Sunt nascuta in URSS. Prima fiica a parintilor mei, Tanio, a murit la sapte luni, de dizenterie. Tanio s-a nascut in Romania. Fratele meu, Vlad, s-a nascut la Viena, eu m-am nascut in Uniunea Sovietica. Pana la 4 ani, fratele meu a trait ca un fel de tigan nomad: Viena, Berlin, apoi a poposit, la 4 ani si jumatate, la Moscova. Mama fusese trimisa la scoala leninista din Moscova. Era insarcinata cu mine. Clara Zetkin a spus ca nu accepta ca o femeie insarcinata sa fie cursanta a scolii, deoarece, din cauza sarcinii, nu poate fi atenta. In cele din urma, au acceptat-o. M-a nascut, a stat 9 zile cu mine si m-a lasat la spital. Ea a plecat la scoala, pentru ca de acolo nu i s-a dat voie sa stea cu copilul. Am fost trimisa, probabil, la un fel de cresa. Se vede insa ca eram un copil incapatanat care refuza sa traiasca o viata cu asemenea conditii. M-am imbolnavit de plamani, ea a fost chemata si i s-a spus: "Luati-va copilul, ca moare". Avea o prietena olandeza care venise cu sotul ei, in 1921, in Uniunea Sovietica. El era inginer, ea studenta la engleza. Venisera la chemarea lui Lenin...

Cum suna chemarea aceea?
In 1921, Lenin invitase intelectuali progresisti din Occident sa ajute la constructia patriei muncitorilor. Cu conditia sa vina cu provizii pe doi ani si cu bani sa poata cumpara uneltele necesare pentru constructie. Asa venisera si cei doi in Rusia. Mama a intrebat-o pe Neli daca poate sa ma tina la ea. Neli a acceptat. M-a adus la viata fiind convinsa ca am nevoie de caldura, de afectiune. Facea cinci-sase feluri de mancare si eu refuzam sa mananc. Atunci, ea punea mancarea pentru mine de-o parte, fara s-o dea altora. "Ce faci cu ea?" - intreba mama. Iar Neli spunea: "Fetita vrea sa vada daca tin la ea; are nevoie de afectiune".

Dar tata unde era in acest timp?
Tata a fost trimis la Magnitogorsk, intr-un fel de reeducare. De-acolo a cerut sa ne vada, sa-i fie trimisi copiii - eu si fratele meu. Mi-a spus Neli ca acolo era foarte frig, asa ca ne-au trimis foarte bine imbracati. Mi-a mai spus si ca si-au dat seama ca tata ne ingrijise foarte bine.

Ati fost singuri cu tata?
Am o fotografie in care e si mama. Cred ca venise in vizita. Nici nu stiu cat a stat acolo. Ea era inca la scoala leninista. Cand ne-am intors de la Magnitogorsk, am locuit cu mama in celebrul Hotel Lux, unde erau cominternistii. Se nascuse intre timp si sora noastra, Maria (Masa), fiica lui Eugen (Egon) Fried.

Despre acest episod din biografia Anei Pauker, liderii comunisti din Romania nu stiau nimic. Imi amintesc ca fostul sef de cabinet al lui Dej, Paul Sfetcu, era convins ca sora dvs., Maria, era fiica liderului comunistilor francezi Maurice Thorez...
Tatal ei, Fried, era slovac ca loc de nastere, evreu ca etnie si maghiar ca si cultura, ajuns instructor principal al Cominternului pentru Franta. El este omul care impreuna cu Thorez au creat Frontul Popular in Franta. Mama fusese trimisa in Franta ca adjuncta a lui. Acolo a fost conceputa sora mea, Masa, dar s-a nascut la Moscova.

Azi copil de "revolutionar"

Ce vi se spunea despre aceste relatii intre revolutionari? Relatii din care, iata, rezultau copii obligati la o existenta de orfani...
Am avut o discutie cu mama de care-mi pare rau acum. Ea ne-a mai povestit cate ceva, dar noi nu prea intrebam. Despre Fried n-a povestit niciodata. Dupa ce-a nascut-o pe Masa, mama a trebuit sa plece ca instructoare a Cominternului, in Romania cred. Si atunci s-a pus problema sa ne dea pe noi, pe copii, la un camin ce se deschisese nu departe de Moscova, o casa de copii pentru copiii revolutionarilor, numita Internationala. Aurore, sotia din acea vreme a lui Thorez, care era prietena cu mama, a vrut sa ne ia cu ea in Franta. Mama a spus sa ne lase la Moscova, sa-i poata gasi aici Puiu (Marcel Pauker, n.n.) pe copiii lui. S-o ia pe Maria in Franta, daca vrea. Asa a ajuns Masa sa fie crescuta impreuna cu doi dintre copiii lui Thorez, intocmai ca si copiii lui. Pe noi, mama ne-a dus la acea casa de copii, dupa care ne-au mutat intr-o alta casa, la Ivanovo. Am stat acolo pana in ’37, cand am venit la Moscova pentru tata. Dupa ce l-au arestat pe tata, ne-a preluat o alta femeie, o directoare a unei fabrici.

De ce oare? Erati copiii unui "dusman al poporului"! Cine s-o fi obligat s-o faca?
Nici acum nu-mi dau seama de ce. Am stat cu ea pana cand au arestat-o si pe ea. Am fost dusi la o alta casa de copii, la Momino, tot langa Moscova. Apoi, din nou, la Ivanovo, de unde ne-a luat mama in ’41, cand a revenit in Uniunea Sovietica.

Cum era viata in aceste locuri?
Se pare ca nu semanau cu casele de copii obisnuite. In sensul ca eram, se pare, mai bine hraniti, mai bine ingrijiti. Aceasta pentru ca eram copiii ostatici in jurul carora se facea multa galagie ca Marea Uniune Sovietica are grija de copiii luptatorilor comunisti din intreaga lume. Erau si case ale copiilor "dusmanilor poporului", unde alti colegi ai nostri au fost trimisi dupa condamnarea parintilor lor. Erau tinuti in acele case, iar cand implineau 16 ani, erau varsati direct in lagarele de reeducare.

Cum ati aflat de casele pentru copiii "dusmanilor poporului"?
Imi amintesc de o fetita, colega cu noi, Lidia Feler, careia i s-a spus ca va fi preluata si trimisa acolo din cauza parintilor sai. Imi aduc aminte cum plangea fetita pe patul ei. Noi eram stransi imprejur si, la un moment dat, am inceput sa plangem cu totii. Pana la urma nu a fost trimisa ca sa nu ne traumatizeze. Eu si fratele meu am avut norocul de a fi considerati, in primul rand, copiii mamei noastre, nu ai tatalui. In holul casei de copii erau portrete cu revolutionari din intreaga lume. Dupa procesul de la Craiova a fost pus si portretul mamei, alaturi de cel al lui Dolores Ibarruri si Maurice Thourez. S-a considerat ca eram copiii Anei Pauker, nu ai tatalui care fusese executat. Sigur ca noi nu stiam asta.

Dupa arestarea tatalui s-a schimbat in vreun fel comportamentul celorlalti fata de dumneavoastra?
Nu se facea nici o diferenta. Imi amintesc ca acolo erau si un baiat al lui Mao Tze Dun si un fiu al lui Togliatti... La un moment dat, fara sa-mi dau seama, le-am spus copiilor mei: Ce norocosi sunteti voi! Aveti mama, tata, bunici! Dar asta e situatia normala! - s-au mirat ei. Atunci mi-am dat seama cat de contorsionata si ranita sunt daca am gandit ca normalul e un noroc...

Tatiana Bratescu, nascuta Pauker, nu isi judeca mama

Fetita sotilor Pauker a devenit, fara sa stie, simultan copil de revolutionar merituos (ca fiica a mamei) si copil de "dusman al poporului" (dupa tata). Devenita la randul ei mama si bunica, Tatiana Bratescu considera vietile parintilor ei, in numele idealurilor carora a fost si ea sacrificata, niste vieti ratate.

Intoarcerea mamei necunoscute

Cum a reintrat mama in viata dvs.?
Cand mama a venit in ’41, am stat putin impreuna, deoarece a inceput razboiul. Iar noi, "copiii Cominternului", am fost evacuati la Gorki. Iarasi am fost adusi la Moscova, apoi, impreuna cu mama, am fost evacuati la Ufa, in Baskiria. In ’43, ea a revenit la Moscova. Fratele meu a intrat in Divizia "Tudor Vladimirescu" si a plecat pe front. In 16 septembrie 1944 am venit cu mama la Bucuresti.

Ati ajuns la o explicatie logica privind aceasta existenta anormala a copiilor de felul dvs.?
Dupa ce s-au terminat toate, mi-am explicat simplu: fanatismul revolutionar. Inainte nu mi-am pus problema. Stiam ca ei, parintii nostri, luptau pentru revolutie si asta era ceva sfant. Asa eram educati. Eu am o scrisoare de la ea, scrisa din puscaria de la Dumbraveni pentru noi, pentru copii. Scrisoarea fusese tradusa in nemteste si n-a ajuns niciodata la noi. De ea am aflat cand am vazut dosarele de la Comintern. Noua nu ne-a fost data. Cand am citit-o, mi s-a parut sinistru. Cata sfiala, dragoste si caldura era in acea scrisoare! Ce facem, unde suntem, ce mancam... Imi amintea o zi de la Ivanovo - probabil cineva pleca in Romania - si mi s-a spus "Facem fotografii!". Probabil ca rochia mea li s-a parut nu indeajuns de buna si mi-au dat o haina de la o belgiana. Privind fotografia cu haina prea mare pe mine, mama s-a ingrozit in ce hal sunt imbracata, ea fiind o cocheta...

Cred ca v-ati simtit parasita, asa cum numai un orfan poate sa fie...
In general, stiam ca am o mama, stiam ca e la inchisoare. Intr-o vara, ma aflam la acel sanatoriu de copii bolnavi de plamani si am primit de la ea un dar. Doi trandafiri facuti din paine framantata si vopsita pe care scria "Rot Front". Matusa Titi mergea si vindea astfel de lucruri, erau un fel de martisoare. In sanatoriu se stia ca suntem niste personaje. Era un fel de mandrie, acolo, ca mama e la inchisoare.

In mai 1941, Ana Pauker a revenit in Uniunea Sovietica, in urma intelegerii dintre guvernele roman si sovietic, la schimb cu unionistul basarabean Ion Codreanu. Cum a fost?
Ea nu a stiut ca va fi eliberata pana cand a ajuns in URSS. Cand i s-a cerut sa-si faca bagajul, a crezut ca va fi dusa la alta inchisoare. A fost urcata in tren. A intrebat "Unde ma duceti?". Dar nu i s-a spus. A mers pana aproape de granita, a fost cercetata de armata si a fost predata. Sovieticii adusesera la granita o fosta puscariasa ca sa o recunoasca. Ea nu stia ce se hotarase, nici cu cine fusese schimbata. Cand a ajuns, s-a adresat oficialitatilor cu care venise in contact sa anunte ca la granita Romaniei cu Uniunea Sovietica e o mare concentrare de armata. I s-a spus sa taca din gura. Abia dupa atacul asupra Uniunii Sovietice din iunie 1941 si-au dat seama ca vazuse bine...

Cum v-ati revazut?
A coborat in gara Kievskivagzal. Eu aveam 13 ani, fratele meu 15 si fuseseram adusi s-o intampinam. Pentru noi, mama era complet necunoscuta. Eu o vazusem ultima data la 4 ani si jumatate. Am imaginea din fotografie. Se organizase o festivitate pentru primirea ei. Mi se parea ca sunt in vis. A coborat din tren, iar fotoreporterii se inghesuiau cu aparatele lor. Am stat cu ea doua zile, dupa care am revenit la casa de copii sa terminam scoala. Ea a fost trimisa la un sanatoriu de refacere si noi am plecat cu ea. Imi aduc aminte de prima seara petrecuta impreuna. Ne pregateam de culcare si am inceput sa ne descaltam. Dupa tonul pe care ne-a cerut ordine, ne-am uitat unul la altul si ne-am dat seama ca... pana aici ne-a fost!

Ana Pauker - o viata ratata

A fost, banuiesc, o mama autoritara...
Nu, a fost o mama deosebit de buna si blanda. Probabil se simtea vinovata fata de noi. Spun asta in calitatea mea de mama. Eu asa m-as fi simtit. N-am avut intimitati pe aceasta tema cu ea. Nici ea nu ne-a povestit cum s-a simtit, nici noi. Era si acea atmosfera de inchistare! Imi amintesc ca erau la noi prietenele ei, Stella Blagoeva si Varia Manuilskaia. Formau un trio. Stella lucra la revista Cominformului Pentru Pace Trainica. Venise la Bucuresti Balsoi Teatr cu baletul "Lacul Lebedelor". Dupa spectacol, acasa, fratele meu si cu mine comentam: "Uite baletul rus cum este...". Stella si mama s-au opus: "Nu rus, ci sovietic!". Insistau foarte tare sa ne intre in cap...

Era dogmatica, in acest caz, sau poza?
Cred ca pentru ea lucrurile devenisera de mult clare. Dar faceau in prea mare masura parte din viata ei ca sa poata sa mai schimbe ceva. Procesele de la Moscova au insemnat un episod nefericit. Mama, careia ii fusese omorat sotul in acest fel, cauta sa evite sa vorbeasca despre ele. Mama povestea ca in 1941, cand a revenit la Moscova, primul lucru de care a intrebat-o pe prietena sa, Varia Manuilski, a fost "Ce-i cu Puiu?". Tatei i se spunea Puiu. "Vreau sa vorbesc cu Beria", i-a spus mama Variei. "Mai bine sa nu mai intrebi", a sfatuit-o prietena ei. Va fac o paranteza cu Neli olandeza care m-a crescut cand eram mica. Neli a trait peste 90 de ani si se afla la noi, in Bucuresti, cand s-a intamplat oroarea de la Praga, in 1968. "Neli, cum poti sa mai crezi dupa toata oroarea pe care ai vazut-o?", am intrebat eu. Iar ea mi-a raspuns ceva ce m-a uluit: "Daca eu recunosc ca toate acestea sunt o oroare sau eroare, atunci trebuie sa recunosc si ca viata mea a fost o greseala". Ma gandesc ca si la mama a fost aceasta imposibilitate de a recunoaste ca viata sa a fost ratata. L-a iubit pe tata; a vorbit totdeauna la superlativ despre el. Cand a aparut "raportul secret" al lui Hrusciov, sotul meu a primit acel raport de la un prieten de-al lui care fusese in Occident si i l-a dat si ei sa-l citeasca. "Tovarasa Ana, la modul serios, acesta era sistemul de adresare, oare e posibil asa ceva? Este un fals!". La care ea a raspuns: "Nu e un fals. Este adevarat". Deci ea stia! Vazuse si stiuse. Nu din povesti. Fusese acolo.

Probabil ca la ea, ca la multi alti intelectuali fascinati de revolutia comunista si de proiectele ei, functiona rationamentul: platim un pret, dupa care ne va fi atat de bine, incat vom spune ca a meritat sacrificiul...
Cand s-a scris ceva despre Marx, dupa moartea lui Stalin, devenise entuziasmata. Credea ca va fi o revenire la izvoarele marxismului si ca raul ce se intamplase fusese o denaturare a lui Stalin.

Ce credeti dvs., fiica Anei Pauker, despre viata ei?
Cu energia, curajul si inteligenta ei, cred ca ar fi putut face orice. Le-a ratat...

APARATOAREA

"Imi storc creierii sa gasesc ceva, vreun semn care sa ma fi facut sa cred ca el (Marcel Pauker, n.r.) ar fi un dusman al poporului. Nu pun deloc la indoiala decizia partidului; partidul stie mai bine decat mine. Dar eu nu mi-am dat seama de nimic si, oricat mi-as cerceta sufletul, amintirile, memoria, nu gasesc nimic care sa poata dovedi un asemenea lucru." - Ana Pauker, 1938

PRIMA FIICA

"Sunt nascuta in URSS. Prima fiica a parintilor mei, Tanio a murit la sapte luni, de dizenterie. Tanio s-a nascut in Romania. Fratele meu Vlad s-a nascut la Viena, eu m-am nascut in Uniunea Sovietica"

ULTIMA INTALNIRE

"Din pacate doar o foarte scurta perioada din ea am petrecut-o cu tata. Eu il tin minte numai din ’37. In ’38 am fost impreuna cand a venit el la Moscova pentru a fi arestat si ucis"

AMINTIRI

"A fost o mama deosebit de buna si blanda. Probabil se simtea vinovata fata de noi. Spun asta in calitatea mea de mama. Eu asa m-as fi simtit. N-am avut intimitati pe aceasta tema cu ea" - Tatiana Bratescu

CITITI IN EPISODUL 34
Calatori spre moarte: Dobrogeanu-Gherea si Rozvan. Comunistii romani din interbelic vedeau URSS ca pe propria lor patrie. Aici se realizasera, credeau ei, visurile lor de o viata. Insa, cei mai multi dintre cei plecati, nu s-au mai intors, ci au devenit victime ale "Marii Epurari". Teroarea din URSS face ravagii intre ilegalistii romani. "Vrem, nu vrem, trebuie din cand in cand sa punem mana pe bisturiu ca sa ne despartim de unii tovarsi", spunea Stalin in cadrul unei sedinte a Cominternului.
Citeşte mai multe despre:   mama,   copii,   copiii,   fusese,   ne-a,   venit,   istoria comunismului,   viata,   impreuna,   născut,   uniunea,   Moscova,   fiica,   fratele,   tata,   seama,   sovietică,   pauker,   anei pauker,   Uniunea Sovietica,   neli,   tatiana bratescu

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de