Din punct de vedere diplomatic, la sfarsitul razboiului, Romania se afla intr-o "bezna totala". Formal se aflase in conflict pe toate fronturile - Antonescu declarase razboi si Marii Britanii, si SUA. Dupa 23 august 1944, guvernul incearca sa reinnoade legaturile si cu aceia care fusesera dusmani (acum aliati), si cu vecinii de hotare.

Regulile diplomatiei

Chiar daca in Europa raz-boiul mondial incepuse la 1 septembrie 1939, prin atacarea Poloniei de catre Germania, cele doua blocuri politico-militare - Aliatii si Axa - si-au pastrat relatiile diplomatice. Aceasta stare s-a mentinut pana la generalizarea conflictului european in 1940 si 1941.

IN AFARA LUMII. Romania s-a inscris si ea in aceasta regula. Desi "ciopartita" teritorial in vara anului 1940, relatiile oficiale cu vecinii "agresori" nu au incetat pana la izbucnirea razboiului in est (22 iunie 1941).

Dupa atacarea Uniunii Sovietice in iunie 1941, Romania nu s-a limitat la starea de razboi doar cu acest stat. La insistentele lui Hitler, Ion Antonescu a declarat razboi si Marii Britanii, si Statelor Unite la sfarsitul anului 1941. Astfel ca Romania se afla in izolare diplomatica completa, jucand exclusiv "cartea" Germaniei.

Dupa 23 august 1944, Romania avea in consecinta un statut diplomatic incert. Desi declarase "terminate socotelile" cu nazistii, se afla in razboi cu toate puterile Aliate care luptau in Europa. Conditiile Conventiei de Armistitiu nu au fost in consecinta deloc blande pentru Romania. Pe langa prevederile economice, legate de "pagubele de razboi" pricinuite Uniunii Sovietice, au fost incluse si unele clauze politice drastice. Statul roman avea pecetea de "fascist", trebuind sa intreprinda actiuni de "defascizare" in toate domeniile: politic, economic, social, publicistic etc. Pana la semnarea pacii, in Romania functiona o Comisie Aliata de Control care urma sa vegheze respectarea Conventiei de Armistitiu. Deoarece in Romania, dintre puterile Aliate ajunsese armata sovietica, urma ca tot procesul sa fie supravegheat de Moscova. Inca de atunci (septembrie 1944) devenea evident ca Bucurestiul urma sa "aleaga" calea socialista, chiar daca anglo-americanii nu-si puteau permite sa recunoasca. Razboiul nu se incheiase total, insa erau putine sanse de "rasturnare a frontului".

STATUTUL POSTBELIC. Astfel ca Romania postbelica, desi trimisese trupe pe frontul de vest, poseda un statut diplomatic incert. Cu toate ca inca din august 1944 in guvern era un portofoliu al Ministerului de Externe, relatiile diplomatice lipseau, deoarece fusesera incetate in anii conflagratiei. Singurele negocieri "externe" se realizau cu Comisia Aliata de Control, care trimitea mai departe problemele la "centru".

Chestiunea redeschiderii relatiilor diplomatice ale Romaniei nu putea fi pusa decat dupa incetarea conflagratiei mondiale. Intrucat la 9 mai 1945 la Bucuresti era deja un guvern controlat de comunisti, "destinul" a facut ca acestia sa initieze "reintrarea in lume" a Romaniei. Imaginea externa nu a fost lasata pe mana unui necunoscut, ministru de resort fiind desemnat Gheorghe Tatarescu, care la inceputul anului 1945 tocmai trecuse in "barca" Frontului National Democrat. De altfel, in toate statele aflate sub "umbrela" Moscovei, in primii ani relatiile diplomatice au fost administrate de diplomati de cariera. Asa procedasera si sovieticii in 1919, constienti ca acest domeniu nu poate fi gestionat de reprezentanti ai "oamenilor muncii" in etapa instaurarii puterii lor.

NORMALIZARE. Primul stat cu care Romania a restabilit relatiile diplomatice a fost Cehoslovacia (iunie 1945). Insa din punct de vedere politic conta prea putin acest acord, deoarece Cehoslovacia nu mai exista din 1938, cand fusese desfiintata de Hitler. Primul pas important pe care Romania l-a facut in reluarea relatiilor diplomatice a fost recunoasterea internationala de catre Uniunea Sovietica (6 august 1945). Acest act era evident facut de Moscova in sprijinul guvernului Groza.

Anglo-americanii "s-au lasat" mai greu convinsi sa recunoasca diplomatic Romania dupa razboi. Ulterior Conferintei de la Postdam (17 iulie-2 august 1945), intre Aliati au aparut unele tensiuni privind cresterea puterii sovieticilor in Est. Astfel ca au cerut "remanierea" guvernului Groza, prin includerea unor ministri din opozitie. Executivul de la Bucuresti avea insa mare nevoie de recunoastere internationala, pentru a putea participa la negocierile Tratatului de Pace, programate pentru 1946. Comunistii s-au lasat cu greu "induplecati" sa accepte "partidele istorice" in guvern. Abia dupa Conferinta de la Moscova a Aliatilor din decembrie 1945 (foto) s-a reusit "remanierea" guvernului. In ianuarie 1946, in Executiv au intrat doi politicieni de la PNT (Emil Hatieganu) si PNL (Mihail Romniceanu), iar anglo-americanii au recunoscut diplomatic guvernul de la Bucuresti. Cei doi reprezentanti ai "partidelor istorice" au facut figura decorativa in guvern, ocupand posturi fara portofoliu.

DEMOCRATIZARE "In acest ceas solemn (Conferinta de Pace de la Paris, n.n.), in care Romania cauta colaborarea popoarelor iubitoare de pace si de libertate, ea tine sa aduca fara nici o intarziere adeziunea ei totala la principiile Chartei Natiunilor Unite, principii adoptate si deja traduse in fapt" Gheorghe Tatarescu, 1946