Dupa "intoarcerea armelor" contra nazistilor, guvernele de la Bucuresti au fost "supervizate" de Aliati, prin intermediul Comisiei Aliate de Control. In rapoartele si lucrarile memorialistice, oficialii occidentali au facut caracterizari memorabile exponentilor "clasei politice" traditionale romanesti, cu care au intrat in contact.

Sub lupa diplomatilor

Incepand din februarie 1938 si pana la 23 august 1944, in Romania s-au perindat regimuri de dreapta, considerate de Aliatii sovieto-anglo-americani drept "fasciste". Astfel ca puterile invingatoare in al doilea razboi mondial au considerat ca Romania avea nevoie de asistenta pentru "democratizare" si "defascizare". Pe langa Comisia Aliata de Control au fost trimisi mai multi diplomati si militari de cariera, care sa monitorizeze respectarea clauzelor Armistitiului de la 12 septembrie 1944. In rapoartele lor catre guvernele tarilor care-i trimisesera in Romania, acesti oficiali au prezentat si aspecte din "vanzoleala" politica specifica Romaniei interbelice, care persista si dupa razboi. Ei se aratau mirati de diferitele "manevre si combinatii" cu care "operau" politicienii damboviteni, de aici desprinzandu-se imaginea clasica despre "traditia" de la Bucuresti.

DEMOCRATIE ORIGINALA. Primul moment semnificativ in care oficialii din Vest au facut cunostinta cu deprinderile politicii romanesti a fost rasturnarea guvernului Radescu. S-au mirat nu atat de "miscarile" comunistilor sprijiniti de Moscova, cat de atitudinea unor "politicieni traditionali" fata de evenimente. Printre cei care au lasat insemnari despre acest moment este si generalul CVR Schuyler, reprezentantul SUA in Comisia Aliata de Control. El era ofiter de cariera. Experienta traita in Romania a consemnat-o in paginile unui "Jurnal", publicat la Bucuresti in anul 1996. Prima experienta privind "mutarile politice" tip pe care o consemneaza Schuyler este desprinderea gruparii Anton Alexandrescu din PNT, in februarie 1945. Chiar daca nu avea multe cunostinte despre puterea "aripii" Alexndrescu, ofiterul american nu putea sa-si explice cum un politician al carui partid se declara pe pozitii profund anticomuniste - PNT - se alatura mult-hulitului (de catre presa de dreapta) Front National-Democrat.

Nedumerirea oficialului american a fost sporita in acele zile de alta miscare similara in cadrul PNT, initiata de dr. Nicolae Lupu. Acesta, intuind venirea la putere a FND-ului, s-a lansat intr-o campanie de critici la adresa lui Iuliu Maniu. Lupu ii cerea presedintelui taranist sa se retraga de la conducerea organizatiei, lasandu-i lui locul, pentru a reorienta partidul spre stanga. Acelasi dr. Lupu, partizanul liniei de stanga in PNT inca din perioada interbelica, mai initiase o ruptura in partid in anii ’30. In martie 1945 a reluat polemica, in speranta ca va fi chemat la guvernare de catre Petru Groza. Spre si mai marea suprindere a lui Schuyler, cand a vazut ca americanii nu sprijina guvernul Groza, Lupu a renuntat la idee. "Cu americanii in spate", dr. Lupu uitase manevrele anterioare facand din nou front comun in jurul lui Iuliu Maniu.

LIPSA DE PROFESIONALISM. O alta insemnare despre metehnele "politichiei" romanesti din jurul datei de 6 martie 1945 a fost facuta de catre diplomatul american Burton Berry. In raportul sau catre Washington, Berry isi exprima nedumerirea despre cum arata presa romaneasca in acele zile. Nu ridicarea in slavi a lui Petru Groza de catre presa comunista i se parea neserioasa, ci presa "opozitiei democrate". Limbajul dur si nepoliticos practicat de Dreptatea (ziarul de partid al PNT) il face pe diplomatul american sa descrie aceasta publicatie ca lipsita de profesionalism.

Imprejurarile declararii "grevei regale" au fost un nou prilej pentru oficialii occidentali si americani aflati la Bucuresti sa lase insemnari despre politicienii romani. Acelasi Schuyler in "Jurnalul" sau descrie o intalnire pe care a avut-o impreuna cu Burton Berry, cu Iuliu Maniu. Prima "impresie" pe care i-a lasat-o liderul national-taranist a fost "vorba lunga", cu care intrase deja in istoria locala. Maniu aplica pentru diplomatii occidentali aceeasi procedura ca pentru politicienii din perioada interbelica sau din anii razboiului - discutii "politice" interminabile, in care se ocoleau subiectele "spinoase" si responsabilitatile: "Fara sa-si dezvaluie planul, Maniu a lasat clar sa se inteleaga ca partidul sau este acum gata sa treaca la actiune, cerand demiterea actualului guvern", nota Schuyler. Prudenti, oficialii anglo-americani i-au spus lui Maniu ca nu pot sa se implice intr-un astfel de plan deoarece nu au mandat. Mai mult, in Europa tocmai se incheiase razboiul mondial si nimeni nu avea dispozitie sa sprijine vreo miscare de revolta. Cu toate acestea, Maniu nu a tinut seama de discutie, declansand in urmatoarele zile o serie de atacuri publice la adresa guvernului, in care cerea demisia lui Petru Groza.

OBICEIURI LOCALE. Ceea ce nu parea a intelege Iuliu Maniu este faptul ca anglo-americanii nu se simteau cu nimic responsabili fata de el si de partidul lui. In perioada razboiului luase atitudine de expectativa, neasumandu-si initiativa vreunei miscari de protest contra politicii lui Antonescu. Cu referire la aceasta, in presa comunista era numit zilnic "fascist". Practica lui Maniu de a fi o prezenta constanta la resedintele oficialilor occidentali semana frapant cu cea a lui Horia Sima din vara anului 1940 care se ducea frecvent la Legatia Germaniei din Bucuresti. Ca si Maniu in 1945, Sima cerea in vara anului 1940 aprobarea germanilor pentru a incepe "revolutia" contra lui Carol al II-lea. Atat politicianul "democrat", cat si cel "fascist" cereau sfaturi, dar actionau pe dos cu aceleasi "reusite".

Nici principalul colaborator al lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache, nu "scapa" de critica oficialilor straini. Diplomatul britanic Holman, intr-un raport catre Ministerul de Externe de la Londra din februarie 1946, nu-si poate stapani mirarea despre felul cum trata Mihalache posibila intrare in guvernul Groza: "Mihalache, primul candidat propus de PNT, a refuzat sa se compromita pana intr-atat sa intre in noul guvern. Dl. Harriman si Sir Archebald Clark Kerr (ambasadorii Statelor Unite si Marii Britanii la Moscova - n.n.) au avut unle greutati in a-l convinge sa-si infranga constiinta personala in interesul unei intelegeri".

SPERANTE "Dl Berry si cu mine ne-am intalnit cu Maniu asta-seara. Convorbirea a durat trei ore. Maniu a consumat o gramada de timp prezentand pericolul ce planeaza asupra Romaniei prin semnarea acordului de cooperare cu Rusia. Fara sa-si dezvaluie planul, Maniu a lasat clar sa se inteleaga ca partidul sau este acuma gata sa treaca la actiune, cerand demiterea actualului guvern. A spus ca Petrescu, seful socialistilor, este gata sa se retraga din FND provocand o criza. Criza l-ar determina pe rege sa ceara demiterea guvernului. I-am explicat lui Maniu ca nu putem face afirmatii oficiale referitoare la atitudinea guvernului nostru fata de o astfel de miscare, dar ca putem declara deschis ca, dupa parerea noastra, Rusia ar fi pe deplin indreptatita sa foloseasca masuri drastice pentru a anihila orice incercare de rasturnare a guvernului care sa implice o revolta sau un confict armat. Maniu a plecat foarte dezamagit si ne-a spus ca nu se gandeste sa provoace tulburari decat in cazul in care ar fi sigur de sprijinul SUA si al Marii Britanii" CVR Schuyler iunie 1945

TRADITIE POLITICA DAMBOVITEANA

O critica taioasa a "clasei politice" romanesti a fost facuta de catre Sir Archebald Clark Kerr (ambasadorul Marii Britanii la Moscova), in raportul sau catre Londra. Acesta a fost prezent la negocierile privind intrarea unor ministri PNT si PNL in guvernul Groza, din ianuarie 1946. Din partea Partidului National Liberal, initial a fost nominalizat Bebe Bratianu, nepotul presedintelui partidului, Dinu Bratianu. Liderul PNL a avut inainte de anuntul oficial o intalnire cu Sir Clark Kerr, in care a expus motivele acestei optiuni. Remarcile ambasadorului britanic la Moscova sunt cel putin ironice: "Cand m-a informat ca va propune numele nepotului sau, dl Bratianu mi-a explicat, putinel naiv, ca Partidul Liberal fusese fondat de Bratieni si ca, desi nepotul sau nu poseda vreo calitate deosebita, candidatura lui fusese propusa pentru ca era important sa se continue o traditie de familie. Se convenise ca partidul poate sa-i dea toata indrumarea de care putea avea nevoie. Vai! traditia avea sa fie rupta". In cele din urma Bebe Bratianu nu a fost acceptat in guvern de catre comunisti, liberalii numind un personaj secundar, Mihail Romniceanu.