"La vremuri noi, tot noi"

Manuitorii "condeielor democrate" voiau numaidecat si neaparat sa cada capete de "fascisti". Si unele au cazut, asa cum cereau vremurile. Au fost insa si intelectuali care-au "adulmecat" repede dincotro bate vantul, oferindu-si serviciile noului stapan. "Ieri cu nemtii, azi cu rusii", observa Radulescu-Motru in jurnalul sau.

In slujba noului stapan

Manuitorii "condeielor democrate" voiau numaidecat si neaparat sa cada capete de "fascisti". Si unele au cazut, asa cum cereau vremurile. Au fost insa si intelectuali care-au "adulmecat" repede dincotro bate vantul, oferindu-si serviciile noului stapan. "Ieri cu nemtii, azi cu rusii", observa Radulescu-Motru in jurnalul sau.

"Era noua" trebuia sa inceapa si pentru cultura romana. Presa culturala, dar si cea cotidiana, cea independenta ca si cea de partid, organizatiile profesionale ale artistilor, profesorii universitari, guvernul, oameni de cultura luati individual - fiecare avea o parere, fiecare voia sa o exprime, sa prinda trenul spre "noua era". Rivalitati mai vechi au iesit la suprafata cu acest prilej. Exclusii de ieri devenisera peste noapte "vedetele zilei" si cereau pedepsirea celor care ii prigonisera. Dintre cei din urma, unii au platit optiunea politica anterioara, asa la vreme dincotro bate vantul si au trecut rapid in tabara noilor invingatori.

ALTA PIESA, ACEEASI ACTORI. Ziarul taranist Dreptatea sesiza, de pilda, ca Mihail Ralea, ajuns ministru al Artelor in guvernul Petru Groza, era acelasi cu fostul ministru al Muncii din anii dictaturii Regelui Carol al II-lea, cel care desfiintase sindicatele pentru a le inlocui cu breslele, dupa modelul fascismului italian. Nu era unicul caz de intelectual care s-a reorientat dupa 23 august 1944. Datorita faptului ca intretinuse legaturi mai mult sau mai putin secrete cu reprezentantii extremei stangi, Mitita Constantinescu (fost guvernator al Bancii Nationale sub guvernele liberale) a scos pe piata cu o rapiditate uimitoare, inca din octombrie 1944, o carte intitulata "Continentul URSS". La aparitia ei, Scinteia isi exprima nadejdea ca este doar prima dintr-un lung sir de carti "pe care le vor scrie oamenii de buna-credinta de la noi". In 1946, Uniunea Patriotilor, grupare-satelit a comunistilor, s-a transformat in Partidul National Popular, avand in fata perspectiva alegerilor. PNP-ul era partidul intelectualilor "democrati", o creatie a comunistilor. Mitita Constantinescu a fost desemnat presedinte al noului partid. Nicolae Profiri, membru in Comisia de Epurare de la Politehnica, membru al Asociatiei pentru Strangerea Legaturilor cu Uniunea Sovietica (ARLUS), viitor ministru in guvernul Groza rezultat dupa alegerile din noiembrie 1946, avea si el un trecut interesant. Colaborase cu germanii la construirea soselei Bucuresti-Pitesti, semnase decizia de excludere a inginerilor evrei din asociatiile profesionale, fapt care ii priva de dreptul de a-si mai practica meseria. Fusese decorat de Hitler, decoratie remisa de Manfred von Killinger, ambasadorul Reich-ului la Bucuresti.

Despre febrilitatea imediata datei de 23 august a consemnat in jurnalul sau si Mihail Sebastian. Obisnuit al redactiilor inca din perioada interbelica, dramaturgul, cronicarul teatral si omul de cultura Mihail Sebastian avusese de patimit in timpul regimului antonescian din cauza legislatiei antirasiale care interzicea evreilor sa mai publice. El, ca si altii, a asteptat cu multa nerabdare "ceasul eliberarii" si a avut chiar tentativa de a scrie la Romania libera. Dupa cateva zile avea sa noteze: "E o imbulzeala teribila (de ordin moral) pretutindeni. Toata lumea e grabita sa ocupe pozitii, sa valorifice titluri, sa stabileasca drepturi. Cel mai bun lucru e asteptarea. Acum nu se poate vorbi, cel mult urla. E drept ca ani de zile am asteptat clipa in care pot in sfarsit scoate un tipat de razbunare dupa atata scarba, dupa atata dezgust. Ma felicit ca experienta mea cu Romania libera s-a terminat repede, inainte de a-mi fi angajat acolo semnatura. In trei zile, dupa navala lui Graur si a bandei lui (lingvistul Alexandru Graur - n.n.), am inteles ca intru intr-o redactie terorizata de conformism. E Victor Eftimiu, cu nerusinarea, cu prostul gust, cu vulgaritatea lui eterna. E tanarul Macovescu, iacobin feroce dupa ce a huzurit sub nemti. E Graur, obtuz, funebru si triumfator".

"CU PLECACIUNE, BOLSEVIC DUMNEAVOASTRA!" Constantin Radulescu-Motru, acuzat atat in Dreptatea, cat si in Romania libera, nota de asemenea in jurnalul sau referitor la atmosfera acelor ani: "Am avut astazi sedinta de comitet la redactia Revistei Fundatiilor Regale (18 septembrie 1944 - n.n.). Tatonari pentru viitoarea orientare a revistei. Am impresia ca se pregateste un nou 1848, de data asta nu ca imitatie dupa revolutia franceza, ci dupa cea rusa. Vor incepe traduceri din literatura rusa, asa cum cu o suta de ani in urma se faceau dupa cea franceza. Evreii care stiu rusa sunt la mare pret. Pana mai ieri, asemenea evrei erau inchisi si batuti la Politie, astazi sunt imbratisati si invitati sa scrie cat mai des. Universul si-a angajat o evreica pentru cronici rusesti!".

Cei vechi incercau sa se "orienteze" dupa vremuri si sa intre in gratiile nou-venitilor. Intr-adevar, bursa zvonurilor functiona bine la Bucuresti. Universul o angajase pe Sorana Gurian. "Calculul directorului era de inteles, scria in memoriile sale si Gabriel Tepelea, redactor in acel moment la cel mai citit ziar din Romania interbelica: oficiosul burgheziei, acuzat de conservatorism, trebuia sa-si improspateze echipa cu oameni ai noii tendinte. Cand era pe tapet problema Ardealului, prin 1942-1943, am fost cooptat in redactie eu, apoi V. Netea. Acum era randul unui element de stanga." Despre noua colaboratoare a Universului circulau in Bucurestiul acelor timpuri o sumedenie de zvonuri: ca e spioana sovietica, agenta a Gestapoului, iubita lui Zaharia Stancu, pe care l-ar fi ajutat la traducerea versurilor poetului rus Esenin.

"Un spectacol dezgustator il ofera presa", mai nota Radulescu Motru in jurnalul sau. "Cu cati am vorbit, toti mi-au scos in relief dezinvoltura cu care, de la o zi la alta, gazetarii nostri si-au schimbat adresa propagandei lor. Ieri cu germanii, azi cu rusii… (…). In vreme ce jaful se intinde in toata tara, gazetele noastre au coloanele pline de laude la adresa Moscovei si de critici la adresa Germaniei. Daca citesti o gazeta de la Bucuresti si nu cunosti trista realitate, ai crede ca nu este popor mai fericit ca poporul romanesc."

Oportunista sau nu, un lucru era cert: presa acelor ani era una foarte dinamica si mai ales foarte zgomotoasa.

"O FIINTA CIUDATA, DE STATURA LILIPUTANA"

Gabriel Tepelea (foto) a povestit in volumul sau de memorii "Amintiri" cum a cunoscut-o pe noua sa colega de la Universul, "condeiul democrat" cum se spunea in epoca - Sorana Gurian: "Pe strada era pustiu (in primele zile dupa 23 august - n.n.). Oamenii nu apucau sa iasa bine dintr-un adapost si incepea un nou raid aerian, la fel de dezordonat si imprevizibil. Eram curios sa vada daca nu scoatem vreo editie, daca… daca… Urc treptele din redactie auzind ecoul pasilor mei, amplificat de scarile goale, murdare. La se-cretarul de redactie, nimeni. In camerele redactorilor, nimeni. Totusi, parca auzeam undeva un fasait de hartii. O fi vreun soarece? Numai ei se miscau in voie, fara frica, in acest oras al nimanui. Ma orientez dupa zgomot si dau in camera unde erau colectiile. Aici, incredibil: o fiinta ciudata, de statura liliputana, isi indreapta ochii spre mine. Mi se pare o femeie. Da, e o femeie. Carare pe mijloc, par hirsut, rasucit, de un negru roscat, un ochi inchis. E inchis, adica il tine inchis pentru ca o jeneaza ceva, un fir de praf sau e chioara?...Mi-am facut curaj de frica. In atmosfera aceea de geamuri sparte, de pustiu, de oameni care se ascund, nu aveam cumva vreo vedenie? Nu ma rapusesera atatea nopti dormite pe apucate? Incep sa ma pipai sa vad daca sunt intreg, daca sunt o fiinta vie sau am devenit si eu o naluca. «Ha! Ha! Ha!… », se aude aratarea". Sorana Gurian a emigrat in 1949 la Paris.

CITITI MAINE EPISODUL 118

In fata tribunalului gazetaresc. Presa opozitiei s-a luat la intrecere cu presa comunista ca sa puna mana pe premiul de "campion al demascarii colaborationistilor". Inceputul a fost facut la Dreptatea taranista. Ulterior, febra demascarilor s-a extins. Gazetarii intelegeau sa impulsioneze activitatea Comisiilor de Epurare care functionau in fiecare institutie. "Solidaritate" de breasla. Scriitorii, actorii, artistii plastici, muzicienii au inceput sa faca ordine printre membri. Unii erau dati afara, altii erau invitati sa intre.