x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Lege şi fărădelege

0
Autor: Paula Mihailov Chiciuc 16 Oct 2007 - 00:00
Lege şi fărădelege


Ce, cănd sau cum s-a naţionalizat in 1948?Conform planului "copt" la vărful PMR-ului, legea naţionalizării a fost votată in Parlament la 11 iunie 1948. Cine nu i-a inţeles forma, i-a "probat" efectele pe propria piele.

Ce, cănd sau cum s-a naţionalizat in 1948?Conform planului "copt" la vărful PMR-ului, legea naţionalizării a fost votată in Parlament la 11 iunie 1948. Cine nu i-a inţeles forma, i-a "probat" efectele pe propria piele. Fluturată doar pe sub ochii romănilor, naţionalizarea părea umbrită propagandistic de măreţul gest făcut de Stalin de reducere a datoriei de război a Romăniei.

La intrunirea din 4 iunie 1948, Consiliul de Miniştri a decis trimiterea unei scrisori către Stalin prin care Guvernul romăn să ceară reducerea sumei datorate de ţara noastră in contul datoriei de război. "Această micşorare, scria prim-ministrul Petru Groza in depeşa către generalissim, uşurănd sarcinile Statului Romăn, ar insemna un mare ajutor dat poporului nostru in efortul pe care il depune pentru intărirea şi dezvoltarea vieţii economice a RPR. Cunoscănd sentimente de caldă prietenie ale Domniei Voastre şi ale Guvernului pe care-l prezidaţi faţă de poporul romăn şi ajutorul ce i l-aţi acordat in clipele sale de grea incercare, ne permitem să nădăjduim că rugămintea Guvernului RPR va fi luată in considerare."

Peste doar trei zile, Scinteia anunţa triumfătoare primirea de către Guvern a scrisorii de răspuns din partea lui Stalin. Iată fraza esenţială a epistolei, care a ţinut prima pagină a presei oficiale mai bine de o săptămănă: "Dorind să uşureze restabilirea căt mai grabnică a economiei naţionale a Romăniei şi ţinănd seama de relaţiile de prietenie ce s-au stabilit intre ţările noastre, Guvernul Sovietic a luat hotărărea de a reduce suma ce a mai rămas de plătit drept reparaţiuni cu incepere de la data de 1 iulie a.c. cu 50%. Cu profund respect, Preşedintele Consiliului de Miniştri al URSS, Iosif Stalin."

S-A VOTAT NAŢIONALIZAREA! De fapt, "tăvălugul" iscat de corespondenţa dintre guvernele romăn şi sovietic, incheiată favorabil primului, era menit să distragă atenţia populaţiei de la adevăratul fapt: naţionalizarea. Subiectul naţionalizării a apărut pe prima pagină a Scinteii doar două zile la rănd, restul zilelor fiind ocupate cu "beneficiile" reducerii datoriei de război de către "fratele mai mare, URSS". De altfel, intreaga acţiune a naţionalizării s-a rezumat la anunţarea discutării in cadrul celei de a doua plenare a Comitetului Central al PMR, desfăşurată intre 9 şi 10 iunie, a raportului privitor la "problema naţionalizării intreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi". După indeplinirea formalităţilor de ordin politic, proiectul de lege al naţionalizării propus de Guvern a trecut in Parlament spre aprobare. Şi cum sesiunea parlamentară din 11 iunie 1948 era una aniversară - se sărbătoreau 100 de ani de la revoluţia paşoptistă - semnificaţia momentului a crescut. In discursul care a insoţit prezentarea in faţa deputaţilor poporului a proiectului de lege, Gheorghiu-Dej a calificat naţionalizarea ca o "schimbare structurală", constănd in trecerea in măinile statului, ca "bun de consum al poporului" a celei mai importante părţi din mijloacele de producţie. Frazele pompos-propagandistice abundă şi au menirea ca "reprezentanţii poporului" să convingă cetăţenii că naţionalizarea e o necesitate. Urmare a fost votarea Legii nr. 119 pentru naţionalizarea intreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi.

LEGEA, LA BANI MĂRUNŢI. Actul naţionalizării avea in structura sa şapte capitole. Rigurozitatea textului şi atenţia de a cuprinde toate amănuntele nu fac decăt să demonstreze că legea fusese pregătită cu mult timp inainte. In primul capitol - "Obiectul naţionalizării" - erau enumerate toate intreprinderile ce urmau a fi naţionalizate. In Anexă, acestea erau nominalizate, insumănd 1.050 de obiective din toate ramurile industriale. Documentul normativ prevedea şi "excepţiile" de la naţionalizare şi anume "intreprinderile sau parte a capitalurilor acestora care se găsesc in proprietatea unui stat făcănd parte din Naţiunile Unite, care a dobăndit aceste bunuri ca urmare a executării Tratatului de Pace sau prin achitarea unor obligaţiuni de despăgubire izvorănd din starea de război." Practic, se incerca exceptarea de la naţionalizare a societăţilor cu capital sovietic, cum erau Sovromurile.

Capitolul II - "Efectele naţionalizării" - prin art. 7 dădea mănă liberă noilor conduceri ale intreprinderilor naţionalizate să anuleze orice hotărăre luată sau tranzacţie incheiată de vechea conducere, dacă acestea se "dovedesc păguboase pentru intreprindere". In caz că apărea contestarea deciziilor noii echipe de administraţie, aceasta urma a fi soluţionată de către o comisie numită de Ministerul Justiţiei şi ale cărei decizii erau inatacabile. Capitolul despre "Procedura naţionalizării", al treilea, făcea referire la organizarea concretă a lucrurilor după intrarea in vigoare a legii. De pildă, ministerele de resort trebuiau să numească noi directori ce vor lua in primire conducerea intreprinderilor naţionalizate pe baza unor "situaţiuni sumare de la proprietarii lor". In caz de lipsă a proprietarilor, directorii cei noi (nu se preciza cum erau aceştia aleşi sau numiţi) vor prelua conducerea in prezenţa autorităţilor poliţieneşti.

Deşi infiera cu "mănie proletară" burghezo-moşierimea, regimul comunist pare a-i veni in "ajutor", despăgubind proprietarii fabricilor şi uzinelor naţionalizate. Articolul 11 din Capitolul IV al legii - "Despăgubiri" - prevedea că in scopul acordării de despăgubiri "proprietarilor şi acţionarilor intreprinderilor naţionalizate", se infiinţa Fondul Industriei Naţionalizate (a cărui gestiune era supusă controlului Ministerului de Finanţe) care va emite obligaţiuni pe care "le va răscumpăra din beneficiul net al intreprinderilor naţionalizate". Aşadar, legea prevedea şi o portiţă de "scăpare" - in eventualitatea in care fabrica nu producea beneficiu, nici proprietarul sau acţionarii nu erau despăgubiţi. Altă posibilitate a fost strecurată in articolul 14: "Din drepturile de despăgubire se vor scădea datoriile intreprinderilor neprevăzute in pasivul acestora, precum şi acele izvorănd din evaziuni fiscale şi alte operaţiuni contrare legii, ca şi pierderile provenite din reaua administraţie a acestor intreprinderi inainte de naţionalizare." In următorul articol se enumerau categoriile de persoane care nu vor fi despăgubite, şi anume cei care "fiind in serviciul Statului (...) s-au imbogăţit in timpul căt erau in serviciu, prin fapte ilicite constatate judecătoreşte"; cei care au plecat din ţară in mod clandestin sau fraudulos; cei care nu se intorc in ţară după expirarea termenului de şedere in străinătate.

Nici sancŢiunile nu lipsesc. Cele mai aspre sunt prevăzute la articolul 18 din capitolul VI, şi "promiteau" pedepsirea cu 5-10 ani muncă silnică şi confiscarea intregii averi a celor care impiedică sau zădărnicesc aplicarea legii, ascund sau deteriorează bunuri supuse naţionalizării.

Planificare

"Lăsănd mai departe uneltele de producţie in aceste măini (ale burgheziei, n.n.) ar insemna să permitem burgheziei inlăturarea poporului de la conducerea politică, să continue politica ei de a dezorganiza viaţa noastră economică, pentru a compromite regimul in ochii poporului. (...) Pentru a putea trece la o economie planificată pe care cea mai mare parte a poporului o aşteaptă din partea Guvernului, este necesar a trece aceste mijloace in măinile Statului."

Gheorghe Gheorghiu-Dej

Citeşte mai multe despre:   istoria comunismului,   poporului,   naţionalizării,   naţionalizate,   intreprinderilor

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de