x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Marturia insotitorului noului lider PCdR

0
Autor: Paula Mihailov 27 Iul 2005 - 00:00
Marturia insotitorului noului lider PCdR


In amintirea tovarasilor sai, Teoharie Georgescu a ramas ca un personaj "mic, indesat, bondoc si bursuc". In intreaga lui cariera de activist in partid, a incercat sa urmeze indicatiile primite de la Moscova. Dupa 1944, va ocupa inalte functii, insa va fi arestat ca "deviator de dreapta" in 1952.

Calatori clandestini la Moscova


La momentul 1940, Teohari Georgescu era secretarul Comitetului Central al PCdR. In aceasta calitate, el a fost desemnat de Stefan Foris sa-l insoteasca la Moscova, acolo unde Foris a fost "uns" de Comintern ca secretar general al Partidului Comunist din Romania (decembrie 1940). Intors in tara, cu doua luni inaintea lui Foris, Teohari Georgescu a asigurat, impreuna cu Iosif Chisinevschi, interimatul conducerii partidului in perioada octombrie-decembrie 1940.

Cei doi nu au fost primii care au fost convocati. Inaintea lor, alti doi membri ai partidului (Vasile Luca si Zigelboim Strul) au fost arestati pe cand incercau sa treaca granita. Asadar, cei doi constituiau mai degraba un fel de "rezerve". Spre deosebire de predecesorii lor, calatoria spre Moscova a celor doi "tovarasi" nu a fost marcata de evenimente deosebite.

CINE PLEACA LA MOSCOVA? Pentru activitatea de conducere pe care o indeplinea in cadrul partidului, Teohari Georgescu a intrat in atentia serviciului de cadre al Cominternului. Lucrurile se petreceau dupa modelul proceselor staliniste din deceniul al IV-lea. Iata ce declara Georgescu in 1953, in ancheta, referitor la momentul inscaunarii noului secretar general al Partidului: "In anul 1940, Internationala Comunista a cerut Comitetului Central al PCdR sa trimita la Moscova doi delegati pentru a raporta asupra activitatii partidului. Secretariatul CC a hotarat in luna martie sa fie trimis la Moscova Luca Vasile si Zigelboim Strul. Acestia au plecat spre URSS in luna aprilie 1940. La inceputul lunii mai, Foris mi-a comunicat ca Luca Vasile si Zigelboim Strul au fost arestati la frontiera cu URSS. Dupa o saptamana, Foris mi-a comunicat ca s-a stabilit ca in locul celor doi vom pleca la Moscova el si cu mine. (...)

INSOTITORUL. Teoharie Georgescu a fost martorul "inscaunarii" lui Foris

SEDINTA CONSPIRATIVA. La o saptamana dupa ce Foris mi-a comunicat ca Luca si Zigelboim au fost arestati la frontiera (mai 1940), a avut loc o sedinta in casa unui tamplar din Soseaua Stefan cel Mare, la care au participat Foris Stefan, Chisinevschi Iosif, Birtas Gavrila si subsemnatul. Sedinta a condus-o Foris. In cadrul sedintei, Foris a aratat ca in urma arestarii lui Luca si Zigelboim va pleca la Moscova el si cu mine si ca este necesar sa se stabileasca ce anume vom raporta la Internationala. S-au stabilit aceste probleme in urma carora Foris a luat unele notite. Nu s-a intocmit un raport scris. In sedinta s-a stabilit - la propunerea lui Foris - ca in timpul absentei noastre, activitatea Partidului o va conduce domnul Chisinevschi Iosif si Birtas Gavrila. S-a mai stabilit ca un instructor al CC al PCR va pleca inaintea noastra la Cernauti, pentru a organiza trecerea in URSS".

PRECAUTII. Printre detaliile plecarii s-a stabilit ca Teohari Georgescu va pleca primul, urmand ca peste doua zile sa plece din tara si Foris. Locul de intalnire al celor doi a fost orasul Cernauti, unde Georgescu l-a asteptat pe Foris. Se pare ca orasul era un punct important pe traseul spre Moscova. Cu cateva luni inainte, tot aici fusesera arestati Vasile Luca si Zigelboim Strul. Au mai stat o zi si o noapte la Cernauti, gazduiti de "instructoarea CC", timp in care au stabilit "planul trecerii frontierei cu instructoarea CC si cu calauza din Cernauti, un tanar care se numea Iosif". Tot aici au fost stabilite, de asemenea, parolele si persoanele de legatura ce urmau a fi folosite la intoarcere. Pentru a evita o eventuala capturare, cei doi au respectat cu strictete regulile muncii conspirative. Se pare ca acest lucru le-a fost intr-adevar de ajutor.

ESCORTATI PANA LA DESTINATIE. "In tren am calatorit separat, declara Georgescu. Am mers cu trenul pana intr-o comuna din dreptul orasului de frontiera Calomeea (de pe teritoriul sovietic). In aceasta comuna am stat circa o ora in locuinta unui cetatean care, dupa ce s-a innoptat, pe la ora 20:00, ne-a condus spre frontiera. Am mers impreuna cu calauza de la Cernauti si am ocolit orasele mergand peste camp. Pe la ora 4:00 dimineata au ajuns la frontiera. Calauzele ne-au aratat un sir de copaci care marcau frontiera. De teama de a nu se intampla sa ne ratacim (...), nu ne-am despartit de calauza de la Cernauti, ci l-am luat cu noi pana la frontiera. Cealalta calauza s-a inapoiat. Dupa ce am trecut sirul de copaci am fost somati de granicerii sovietici, care ne-au arestat pe toti trei si ne-au dus la pichet. Aici am aratat cine suntem si in seara aceleiasi zile am fost dusi cu trenul in orasul Calomeea, unde am stat zece zile, dupa care am plecat insotiti de un ofiter granicer prin Lemberg la Moscova."

INCIDENT


"Stefan Foris mi-a spus ca (...) Luca si Zigelboim au fost insotiti de o calauza care le-a aratat drumul, dupa care s-a retras. Ei au mers in directia aratata (...), insa nu au ajuns la frontiera, ci au ratacit pana in dimineata in care au fost (...) arestati"
Teohari Georgescu

DECIZIA


"In cadrul sedintei, Foris a aratat ca in urma arestarii lui Luca si Zigelboim va pleca la Moscova el si cu mine si ca este necesar sa se stabileasca ce anume vom raporta la Internationala"
Teohari Georgescu

UCENICUL TIPOGRAF
La 31 ianuarie 1908, in satul Chitila, din preajma Bucurestiului, in familia bacanului Constantin Georgescu s-a nascut cel de-al treilea copil - Teohari. Desi mai avea doi frati, alti patru vor mai vedea lumina zilei, imbogatind familia, dar si ingreunandu-i situatia economica. Motiv pentru care, copiii au fost nevoiti sa munceasca de mici. Teohari si-a ajutat tatal la bacanie, apoi, pe la varsta de 15 ani va intra ucenic tipograf la "Cartea Romaneasca". Intre timp, miscarea comunista din Romania prinde contur, propaganda se intensifica, iar tanarul Georgescu, orfan de tata, nemultumit de soarta lui, incepe sa creada cu tarie in sloganurile indreptate impotriva "burgheziei exploatatoare". Este atras din ce in ce mai mult de activitatea si discursurile sindicalistilor tipografi, inscriindu-se mai intai in sindicatul "Gutenberg", apoi in PCdR, la a carui activitate clandestina participa si entuziastul Teohari Georgescu. Inevitabil, insa, ajunge in mainile agentilor Sigurantei, care-l aresteaza in 1933 pentru raspandirea de manifeste comuniste tiparite chiar la zetaria (culegatoria) unde lucra. Norocul ii surade insa, fiind aparat si "salvat" de avocatul Iosif Schraer doar cu o condamnare la doua luni de inchisoare, timp in care cunoaste si bataile din arestul Sigurantei.

VA RECOMANDAM SPRE LECTURA
Ovidiu Bozgan, "Cronica unui esec previzibil. Romania si Sfantul Scaun in epoca pontificatului lui Paul al VI-lea (1963-1978)"
Editura Curtea Veche,
Bucuresti, 2004, 496 pagini

Ovidiu Bogzan (n. 1958, Bucuresti) a absolvit Facultatea de Istorie a Universitatii Bucuresti, institutie in care a si fondat, in 1998, Centrul de Istorie a Bisericii. Lucrarile sale au fost dedicate istoriei religioase a Romaniei in perioada regimului comunist, istoriei Frantei si relatiile franco-romane in epoca postbelica. Volumul de fata reuseste, printr-o cercetare minutioasa pe baza documentelor din arhivele romanesti si straine, sa surprinda locul pe care l-a ocupat institutia Bisericii in anii regimului comunist. Anii pontificatului Papei Paul al VI-lea (1963-1978), predecesorul Papei Ioan Paul al II-lea, coincid cu mandatele celor doi conducatori comunisti romani: anii de final ai lui Gheorghe Gheorghiu-Dej si prima perioada din dictatura lui Ceausescu. Autorul abordeaza, de-a lungul celor sase mari capitole ale cartii, cateva teme importante, cum ar fi "starea litigioasa" in care s-a aflat Biserica Catolica din Romania, raporturile Romaniei cu Sfantul Scaun, tratativele dintre autoritatile romane si reprezentantii Sfantului Scaun in jurul restabilirii canonicitatii ierarhiei romano-catolice din tara (1975-1984).

SAPTAMANA VIITOARE EPISODUL 68
Ruperea legaturii cu Moscova. La inceputul deceniului al V-lea al secolului trecut, minusculul PCdR intra intr-o noua realitate si intr-o noua faza a existentei sale. Schimbarile au survenit o data cu inceperea razboiului antisovietic la care Romania s-a angajat.
Principala piesa in dosarul acuzarii. In condica nescrisa tinuta de acuzatorii lui Foris, ultimul secretar al PCdR numit de Comintern, se adunase un numar apreciabil de culpe. Cea ca si-ar fi tradat tovarasii autoritatilor regimului Antonescu era de departe cea mai grava.
Citeşte mai multe despre:   partidului,   istoria comunismului,   Moscova,   frontieră,   luca,   pcdr,   foris,   teohari,   zigelboim,   teohari georgescu

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de