x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Istoria Comunismului "Organizatia" de partid

"Organizatia" de partid

de Cristina Diac    |    13 Sep 2005   •   00:00
"Organizatia" de partid
Regulile PCdR, mai dure ca ale inchisorii

Imediat ce paseau dincolo de poarta inchisorii Caransebes, cei condamnati pentru "activitate comunista" erau luati in primire de "organizatie". Detinutul intra intr-o lume care functiona cu o precizie de ceasornic elvetian. Rotitele orologiului nu erau insa miscate de administratia inchisorii, ci de niste detinuti.

In perioada razboiului, numarul membrilor de partid din inchisori era sensibil mai mare decat al celor ramasi in libertate. Cei care au ocupat cele mai importante functii in partid si in stat dupa 1944 au fost comunistii care statusera in inchisori o perioada mai lunga sau mai scurta. In timpul in care au impartit spatiul limitat al inchisorii, intre ei s-au creat legaturi speciale si de durata. Emil Bodnaras intrase in inchisoare in Romania ca spion sovietic. La Caransebes i s-a subordonat lui Gheorghiu-Dej, muncitor ceferist roman, ca si grupul celorlalti agenti ai serviciilor sovietice. Intre cei doi pareau a exista relatii de prietenie si admiratie reciproca. Aceasta va fi impresia generala pana la moartea lui Gheorghiu-Dej. Primul lider al Romaniei comuniste fusese desemnat conducator al detinutilor comunisti de catre Dimiter Ganev, reprezentantul Cominternului, dupa plecarea acestuia de la Doftana.

"ORGANIZATIA". In penitenciarul special Caransebes a functionat in toata perioada razboiului o structura comunista, in fapt un partid cu reguli de fier. Normele dupa care se conducea erau determinate de conditia de captivi in care se gaseau membrii ei. Acestea erau foarte stricte si mai ales erau urmate cu sfintenie. In comparatie cu haosul care domnea printre comunistii liberi, aflati in acei ani sub conducerea ezitantului si prea putin practicului secretar general Stefan Foris, Partidul Comunist din inchisori functiona cu o precizie de ceasornic.

Membru al "organizatiei" putea fi acceptat orice detinut care suferise o condamnare avand ca motivatie desfasurarea de activitati considerate de autoritati ca fiind comuniste. Multi dintre cei ce ajungeau dupa gratii nu erau membri ai PCdR, ci doar simpatizanti sau cateodata poate nici macar atat. Un nou-sosit la Caransebes intra in contact cu "organizatia" chiar din momentul in care pasea pe poarta inchisorii. Imediat era luat in primire de un necunoscut pentru el, care ii indica celula in care urma sa stea si chiar patul pe care era indreptatit sa il ocupe. Acelasi necunoscut - membru mai vechi al structurii insarcinat cu aceasta misiune - il repartiza intr-unul din atelierele inchisorii in care avea sa lucreze proaspatul detinut. De toate aceste aspecte nu se ocupa administratia inchisorii, dar tolera functionarea unei asemenea organizatii in lumea detinutilor.

"PIRAMIDA PUTERII". Structura "organizatiei" de la Caransebes era una piramidala. La baza piramidei se aflau tinerii condamnati pentru activitati comuniste, care in covarsitoarea lor majoritate nu fusesera membri ai partidului comunist inainte de a ajunge la inchisoare. Pe al doilea palier se afla "celula de partid" din inchisoare, formata din membrii efectivi ai Partidului Comunist. Componenta acestui palier era necunoscuta celorlalti detinuti. "Un indiciu sigur, dar insuficient, a opinat Pavel Campeanu, era varsta, membrii celulei fiind probabil, in marea lor majoritate, trecuti de 30 de ani. Ei se cunosteau unii cu altii fie dinaintea arestarii, fie de la Doftana." Activitatea "celulei" era acoperita de cea mai mare discretie. Dupa intrarea Romaniei in razboi, membrii ei nu s-au intrunit niciodata, fapt pentru care componenta ei, cu exceptia conducatorilor, a ramas un secret pentru ceilalti. Numarul membrilor acestui esalon al "organizatiei" se situa undeva intre 20 si 30. Al treilea nivel era reprezentat de conducerea "celulei" de partid si implicit a intregii organizatii. Lumea comunista a functionat in unele cazuri dupa reguli paradoxale, care pareau sa scape logicii obisnuite. Unul dintre aceste paradoxuri, pe care i-a fost dat sa-l cunoasca in timpul experientei carcerale, a fost semnalat de Pavel Campeanu. Astfel, daca membrii "celulei" au ramas trei ani niste oameni fara chip, conducerea era cunoscuta de toata lumea. Membrii ei se individualizau clar de restul "organizatiei".

"Egalitate, dar nu pentru catei". Primul indiciu in identificarea conducerii comuniste de la Caransebes era dat de faptul ca nu locuiau in celulele de la primul etaj al inchisorii, alaturi de ceilalti detinuti. "Capii" aveau "rezervate" celule de la etajul al doilea, mai ferite de ochii administratiei. In plus, acestia nu-si schimbau niciodata colegii de celula. In cea cu numarul 47 a locuit permanent din 1941 ceea ce detinutii numeau "treimea ceferistilor" - Gheorghe Gheorgiu-Dej, Chivu Stoica si Alexandru Draghici.

Un alt element care ii diferentia pe sefi de membrii de rand era acela ca "cei vechi" nu munceau in atelierele inchisorii, ca si ceilalti detinuti. Contrazicand principiul pe care ei insisi, odata ajunsi la putere, l-au aplicat detinutilor din coloniile de munca de la Canalul Dunare - Marea Neagra - "numai cine munceste mananca" - sefii comunisti de la Caransebes aveau un regim alimentar mai bun decat al celor ce prestau o munca oarecare.

Elementul cel mai vizibil care ii facea constienti pe detinutii de rand de cine sunt conducatorii era frecventa mare cu care acestia se intruneau intr-un fel de "sedinte conspirative". Locul de intalnire era mereu acelasi - o celula de la etajul al doilea, situata imediat in vecinatatea scarii. "Locul era avantajos sub aspect conspirativ, povesteste Campeanu: o inspectie inopinata ar fi avut nevoie de timp pentru a urca acele doua etaje, pe cand apropierea scarii le-ar fi usurat celor surprinsi asupra faptului sa-si piarda urma in diferite sectii." Ori de cate ori locatarii etajului doi se reuneau in "sedinta", cate un tanar membru al "organizatiei" avea misiunea de a "tine de sase". Astfel puteau vedea cine participa la respectivele intruniri si cu ce frecventa.

PARADOX
"In conditiile de captivitate, posibilitatea unei munci productive reprezinta un privilegiu mult mai ocrotitor decat cel al scutirii de orice munca. (…) Solicitanta din punct de vedere fizic, munca in ateliere era mai mult decat reconfortanta dpdv moral" - Pavel Campeanu

REGE IN LAGAR
Regulile nescrise dupa care functiona lumea comunista din inchisoarea banateana sugereaza o apropiere de modelul medieval. Atunci societatea era puternic ierarhizata, iar principala forma de guvernamant era monarhia ereditara. Regele isi desemna el insusi succesorul, care de obicei era fiul cel mare. In 1943, Gheorghiu-Dej a fost transferat de la penitenciarul special Caransebes in lagarul de la Targu-Jiu. Inainte de a pleca, el si-a desemnat un succesor la conducerea "organizatiei", in persoana muncitorului tipograf Teohari Georgescu, pana la arestarea din 1941 membru in Secretariatul CC al PCdR. Numirea viitorului sef depindea de vointa exclusiva a precedentului, la fel ca in Evul Mediu.

LA SFATURILE DE TAINA
In fond, cine erau persoanele care se intalneau permanent in "sedinte conspirative", al caror continut l-au dus probabil cu ei in mormant? Pavel Campeanu a reusit sa ii identifice pe vizitatorii "celulei de langa scara" cu urmatorii viitori demnitari comunisti: Gheorghe Gheorghiu-Dej, Emil Bodnaras, Chivu Stoica, Teohari Georgescu, Iosif Chisinevshi si Miron Constantinescu. Acestia sase, impreuna cu Ana Pauker si cu Vasile Luca, reveniti de la Moscova, si cu Lucretiu Patrascanu, pana la arestarea lui in 1948, au format primul Birou Politic al CC al PCR. Biroul Politic era a doua structura de conducere ca importanta in Partidul Comunist, dupa Secretariat. Agentii sovietici detinuti la Caransebes vor deveni, la randul lor, capii puterii subterane a partidului - Securitatea.

DE VEGHE LA PORTILE CELULEI
In inchisoare, detinutii nu lucrau numai in ateliere, ci erau obligati sa presteze si ceea ce Pavel Campeanu numeste "corvezi". "Corvezile" erau diferitele munci de intretinere a inchisorii, cum ar fi coboratul zilnic al tinetelor de la etajul al doilea, spalatul saptamanal al rufelor, spalatul si maturatul coridoarelor si al birourilor administratiei. Aceste munci neplacute, efectuate in pauza pe care detinutii o luau de la munca in ateliere, inainte de inceperea programului sau duminica, ofereau si avantaje. Facand de straja inarmati cu un maturoi cu care pretindeau ca intretin curatenia coridorului, tinerii detinuti puteau vedea cine participa si cine nu la reuniunile conducerii celulei de partid din inchisoare.

MAINE, EPISODUL 76
"Dusmanii de clasa", in avantaj reciproc. Pentru a-si asigura supravietuirea, liderii de partid din inchisoare "au pactizat cu inamicul", cazand la intelegere cu temnicerii. Gardienii ii "deranjau" rar cu controale inopinate in celule. Capii de la Caransebes au ajuns apoi capii Romaniei comuniste. Viitorii "conducatori incarcerati" ai Romaniei. In lumea puscariilor, detinutii traiau intr-o stare de foame permanenta. Toate suplimentele alimentare primite din afara erau gestionate de sefii "celulei comuniste".
×