Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
● Monica Lovinescu ● Leonard Gavriliu ● Gabriela Melinescu
N-aveam dreptate. Epidemia se anunţă. Seara, la Mihnea - unde mai sunt Ariadna şi Marie-France -, Virgil soseşte cu două scrisori adresate lui D.R. Popescu de Alexandru Paleologu (din 11 noiembrie) şi Mihai Şora (din 17 noiembrie). Recidivează, deci. Radu Enescu a trimis şi el la Uniune o scrisoare, încă din 28 septembrie, iar în Frankfurter Allgemeine a apărut un articol al lui Mircea Dinescu, cerând scriitorilor români să declare greva foamei. Scrisorile cad cum nu se poate mai bine. Mâine, Mihnea şi Ariadna dau o conferinţă de presă despre călătoria lor în Polonia (contactul cel mai bun l-au avut cu Geremek) şi la Berlin. Le lăsăm şi textul lui Petru Creţia.
Monica Lovinescu, Pragul. Unde scurte V, Bucureşti, Humanitas, 1995, p. 238
Am cam exagerat, ba chiar am exagerat bine de tot, lungind confruntarea şahistică cu Cristureanu (la domiciliul acestuia) - până la ora 3:00 din noapte: confruntare rămasă sub semnul egalităţii. Fapt e că, întorcându-mă acasă, am găsit uşa zăvorâtă şi nimeni n-a catadicsit să-mi dea drumul să intru. A trebuit să mă întorc la Cristureanu, unde am dormit pe o canapea din sufragerie până la ora 7:00, când au răsunat puternice bătăi în uşă. Era un tânăr, venit să vadă ce are motorul Oltcitului, care nu porneşte. Acasă, scandal uriaş, Mihaela ameninţându-mă cu intentarea, în ianuarie, a procesului de divorţ.
Motivaţia ei: "Nu m-ar mira ca ăla să închirieze camere pentru întâlniri amoroase". Iată ce o doare pe ea! Ar fi fost însă suficient să facă cei vreo 300 m până la Cristureanu, ca să ne vadă de-afară în bucătăria fără perdele la fereastră, cum jucam şah ca nişte smintiţi.
Cristureanu mi-a dat un vraf de "The New York Times Book Review", fiecare număr cu ştampila "American Library Bucharest". La pagina 1 a unuia din numerele acestei interesante publicaţii, o fotografie prezentându-i pe Churchill, Truman şi Stalin în 1945, la Potsdam, într-o scenă de bizar "Bruderschaft". Se prezintă, sub titlul "Two Years that Shook the World", o carte despre "The Beginning of the Cold War". (...)
Mihaela plânge pentru că o învăţătoare de la Şcoala 20, în vârstă de 42 de ani - lângă care nu mai departe de săptămâna trecută a stat, cu prilejul unei reuniuni profesionale pe sector - a pierit într-un accident de automobil. "Dacă ai fi văzut-o ce frumoasă era, ce fermecătoare, ce bijuterii avea, ce bijuterie de femeie era ea!" Ea plângea şi, alături, pisicii părea că-i dădeau, de asemenea lacrimile.
Leonard Gavriliu, Jurnalul anului revoluţionar 1989, Paşcani, Editura Moldopress, 2004, p. 95-96
M-am rugat toată noaptea, simţind "combustia inimii," şi am adormit brusc, căzând într-un somn adânc. Telefonul a sunat sălbatic: era Alain, care mi-a spus printre hohote de plâns că Marie a murit. Pare disperat şi sora mamei lor, Gunde, din Rimini, m-a sunat după ce el s-a mai liniştit. Era foarte alarmată: toată dimineaţa Alain încercase s-o convingă să vândă repede casa de la Innsbruck pentru a-şi plăti datoria; mama lui Marie i-a cerut expres acest lucru. Am citit în ziar anunţul mortuar pentru Marie (Holmström), ca un poem, poate scris chiar de ea, pentru că a fost lucidă până în ultima clipă. (...)
După durerea de ieri a venit o bucurie: Eva Ström şi familia ei mi-au trimis daruri: un vas englezesc şi o carte despre literele alfabetului chinezesc. În acelaşi timp am citit în ziar că am primit Premiul "Celor nouă" de la Academia Suedeză.
Seara m-am dus la întâlnirea PEN-Clubului Suedez cu scriitorul albanez Ismail Kadare, tradus în suedeză de prietena şi traducătoarea mea, Marianne Eyre. Am stat lângă Karl Otto Bonnier, avându-i în faţă pe scriitor şi pe soţia acestuia, care e şi ea scriitoare în umbra soţului ei.
Kadare spunea răspicat că în Albania totul e bine, că scriitorii nu sunt persecutaţi sau închişi. S-a lăsat o linişte jenantă. L-am privit în ochi pe scriitor, întrebându-l: "Vraiment?".
Gabriela Melinescu, Jurnal suedez II (1984-1989), Iaşi, Polirom, 2002, p. 290-291
