x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

12 iunie 1989

0
12 Iun 2009 - 00:00

● Sanda Stolojan ● C. Trandafir ● Livius Ciocârlie



Un fost militant al partidului socia­list român, pe vremuri muncitor, fost deţinut politic, în vârstă de 80 de ani, a scris din fundul Dobrogei, de la Me­d­gidia, lui Bettino Craxi, şeful partidului socialist italian! A fost, spun italienii, pri­mul semn de patruzeci de ani în­coace, amintind de existenţa partidului socialist român, dizolvat în 1947!
Sanda Stolojan, Nori peste balcoane. Jurnal din exilul parizian. Traducere din franceză de Micaela Slăvescu. Revizuită de Sanda Stolojan, Bucureşti, Humanitas, 1996, p. 300


Fac cele trei ore cu uşurinţă. Piciorul s-a mai dezumflat şi se pare că îmi dă pace. Dar tot el, piciorul beteag, m-a ajutat să nu fiu convocat la "Casa ştiinţei" (cică e "făcută" de Nicu Ceau­şes­cu), unde elevii noştri merg să "facă" din trupurile lor un "porumbel al pă­cii" pentru "Cântarea României". De o săptămână stau ore întregi în soare, în ploaie, însetaţi, înfometaţi şi "construiesc" porumbelul uriaş (!) în mişcare. Comicii noştri îi spun "Cioara vopsită". E un spectacol grandios, spun cei care merg acolo, un spaţiu enorm, regizori şi profesori, cu portavoce, comenzi, fâlfâiri din aripi, ca şi cum porumbelul ar zbura, se strigă lozinci de pace şi de adoraţie pentru Genialii conducători (...).
Stau cu nea Vasile la o "coadă" să luăm roşii şi varză. El merge la "po­rumbel", eu la "Parapet", cu Sandrino, Dan Preda, Antonescu, finul Dan, Ghi­ţă Corbul... Cineva de la Iaşi în­cear­că de trei ori în cinci ore să vor­beas­­că la telefon cu noi. Cine o fi? Liviu Pendefunda, căruia i-am scris în legătură cu fata lui Lăpuşneanu, care dă la Medicină şi poetul e do­fto­re? O fi Alexandru sau Caterina? Cine oare se chinuieşte cu telefonia româ­nă aşa de splendid dere­g­la­tă?... Gor­ba­ciov merge în vizită la re­fegişti. Un tânăr american de origine chineză, 17 ani, cucereşte trofeul la Ro­land Ga­ross. Iosif Flavius evocă Iaşii de odi­nioa­ră, de pe vremea Teo­dorenilor, a Oti­liei Cazimir, Mi­hail Codreanu, Geor­ge Lesnea etc. Ecologişti din toa­tă lumea se arată alarmaţi de vii­to­rul vieţii pe pământ - la un Congres al lor de cinci zile. Joan Baez cântă la Bratislava şi-l invită la microfon pe un cântăreţ ceh interzis. Microfoanele se opresc. Joan cântă un cântec în poloneză, închinat lui Walesa, altul în limba cehă, dedicat lui Havel. Dar mai ales cântă în limba engleză şi în spaniolă - minu­nat, că o ascult şi eu chiar în mo­mentul de faţă. Adunare solemnă a ro­mânilor în Franţa, pentru a co­memora pe cei căzuţi în al doilea răz­boi mondial. La Mirică, video, cu Ma­donna, Jeniffer Rush etc. şi un film de Kubrik despre războiul din Viet­nam. Un ziarist de război povesteşte despre perioada de ins­truc­ţie şi, apoi, despre războiul propriu-zis.
C. Trandafir, Jurnal în curs de apariţie la Editura Libra


Mă duc la gară s-o aştept pe T. Până vine trenul, mă plimb de-a lungul peronului. Nici un "sectant", nici un miliţian. Pesemne, nu mai e nevoie. Oricum, conferinţa lui Nicolae au suspendat-o. În troleibuz şi acasă vorbim. Alexandra a trecut bine, foarte obosită, de primul examen. Prorectorul D. a ajutat-o mult pentru aprobările de plecare. Corina, în obişnuitul ei haos. De Slobozia a scăpat, s-au încheiat cei trei ani. Vrea să rămână la Bucureşti (n-are cum), vrea să vină aici (n-are unde). Nicolae i-a spus lui T: "Unde mă amestec, stric. Am stricat Bacăul, am stricat Oneştii, acum stric Timişoara. Dacă-i aşa, dacă pot să stric orice, am să intru în partid."
Extraordinara noastră capacitate de a ne minţi, ca să trăim comod. Acum vorbim despre autorizaţia de plecare ca şi când ar rezolva totul, ca şi când, odată obţinută, boala n-ar mai fi. (Ca să trăim comod? Poate. Dar şi, pur şi simplu, ca să trăim. Fără iluzie, spun banalitatea asta, nu s-ar putea trăi. De altfel, când iluzia devine consistentă, când devine ima-gine sau concept, este ceea ce numim creaţie. Idee, dacă nu mă înşel, a lui Cioran.)
Livius Ciocârlie, Paradisul derizoriu. Jurnal despre indiferenţă, Bucureşti, Humanitas, 1993, p. 55
Citeşte mai multe despre:   jurnale personale

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de