Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
● Liviu Antonesei ● Ştefan J. Fay ● Gabriela Melinescu ● Constantin Trandafir ● Victor Felea
I-am ascultat pe Luca şi pe Dan la Europa Liberă - foarte buni, Luca poate puţin emoţionat, oricum de două ori a repetat că nu se aude bine. Până la urmă s-a auzit, şi încă destul de bine. Între altele, Dan îl definea pe Ceauşescu drept agent albanez! În fond are dreptate - nu albanizează ţara de atâţia ani? La Luca, mi-a plăcut autodefinirea ca "apolitic activ". Of, Dumnezeule, dacă toţi apoliticii noştri ar fi la fel de activi! Adevărul este că sunt atât de excitat, încât nu reuşesc să analizez în parametri reali acţiunea noastră. Deci, suntem în momentul de faţă 11 semnatari din patru oraşe (pentru că familia Sâmpălean e din Blaj, nu Cluj) şi, în plus, am reuşit să comunicăm ceasuri în şir cu exteriorul! Îmi şi imaginez ce trebuie să fie pe capul "băieţilor", ce frecuş trebuie să primească ei acum de la şefii lor de la Bucureşti. Mă întreb cât va mai putea fi folosit telefonul, pentru că de-acum, probabil, ne vor urmări mereu. Ar trebui profitat de deruta lor de moment, dar nu au apărut încă noi semnături. Dar, oare, vor apărea? Asta e întrebarea, asta e întrebarea. Oricum, e o lovitură din care se poate vedea limpede că nici sistemul, nici "băieţii" nu au infaibilitatea pe care şi-o imaginează; mai grav, pe care o bănuiam noi, pe care încă o bănuie majoritatea populaţiei. Un astfel de sistem e uşor de dejucat, tocmai pentru că e prea organizat, prea calculat. E suficient să găseşti fisurile şi să te foloseşti de ele.
Liviu Antonesei, Jurnal din anii ciumei: 1987-1989. Încercări de sociologie spontană, Iaşi, Polirom, 1995, p. 99-100
Pregătesc volumul "Bal la castel". Bătălia pentru Abrud din 1849 mi-a ieşit ca un adevărat roman! Totul e tensionat şi emoţionant. Să vedem dacă volumul va fi prins în planul pe 1990.
Ştefan J. Fay, Caietele unui fiu risipitor. Fragmente de jurnal, Bucureşti, Humanitas, 1994, p. 286
Am văzut la televizor un lucru extraordinar: mii de germani din RDG au părăsit violent ţara ajungând în Austria şi apoi în RFG! E un exod spre libertate şi asta mă face să mă gândesc la o schimbare de mult aşteptată pe harta Europei şi în URSS! Toată lumea e excitată; ceva se petrece parcă peste voinţa şi speranţele oamenilor.
Gabriela Melinescu, Jurnal suedez II (1984-1989), Iaşi, Polirom, 2002, p. 279
Despre meciul de ieri cu Danemarca, nici o veste din sursele noastre de dezinformare. De la "Europa" aflăm că danezii s-au supărat rău pe români că n-au participat la tradiţionala conferinţă de presă. Au plecat direct la aeroport, la dispoziţia secretarului de partid al Federaţiei, care i-a însoţit. Românii au jucat nervos din cauza însoţitorilor, câte doi securişti de căciulă. Umbra dictaturii tot mai tare se lăţeşte. Cum să obţii peformanţe cu asemenea stare de spirit? Merită apreciaţi Lung, Mateuţ, Gică Popescu. Ore şi la seral. O incomodă stare de somnolenţă, de oboseală sfâşietoare. Se mai adaugă şi tristeţea că la televizor nu mai e nici serialul ăla propagandistic. Numai şi numai apologia dictaturii. Viermii mişună greţos. Occidentalii râd de mascarada lighioanelor din pieţe şi unităţi agro-alimentare. El s-a minunat tare că nu există ulei la sticle (dar nu există nici altfel), că nu sunt magazine "Vânătorul", în care să se vândă produse vânătoreşti! Dialog în Piaţa Amzei: "Hai, tu, la Vânătorul, să cumpărăm nişte tacâmuri de vultur vânat de tovarăşul Ceauşescu!". "Eu aş vrea nişte adidaşi de mistreţ vânat de tovarăşul cu ajutorul Comitetului Central." Etc. Şi despre humanoizii coborâţi din cer, în parc la Voronej, e mare dezbatere. Cică i-a văzut lumea, cum mă vezi şi cum te văd, să nu zic vorba aia.
Se spune că au rămas semne indubitabile. Televiziunile prezintă cuplul dictatorial, locul, urmele lăsate de nepământeni. Zice-se că au o înălţime de trei-patru m, picioarele mai mici, capetele de asemenea, neproporţionale. La plecare, au luat un copil, care a început să ţipe ca din gură de şarpe, l-au abandonat şi au plecat în cosmos. Dar mai mare minune decât asta, cu desăvârşire incredibilă, este vizita Tovului şi a Toavei în pieţe...
Constantin Trandafir, 1989. Vedere din provincie. Jurnal, Bucureşti, Editura Vestala, 2009, p. 192-193
Geo Dumitrescu îmi trimite noul său volum de versuri alese, "Aş putea să arăt cum creşte iarba", apărut în colecţie "Poeţi contemporani" (ed. Eminescu, 1989). Prefaţa e semnată de Eugen Simion. O dedicaţie amicală, cu scris mărunt, însoţeşte exemplarul. După câte ştiu, Geo e grav bolnav, fapt care umbreşte considerabil bucuria produsă de acest dar.
Victor Felea, Jurnalul unui poet leneş. Ianuarie 1955 - martie 1993, Ediţie îngrijită de Lidia Felea, Bucureşti, Editura Albatros, 2000, p. 735
