Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
● Monica Lovinescu ● Arşavir Acterian ● Sanda Stolojan
Ne trimite Shafir, prin fax la birou, al doilea atac al lui Păunescu împotriva noastră, publicat în Contemporanul de la 4 august. Shafir, la telefon, sâmbătă, era înspăimântat de ameninţările păunesciene, cu toate că nu ştia, probabil, nici o veste cvasisecretă la München: N.C. Munteanu şi Hurezeanu au fost înştiinţaţi, la "Security" a lor, că e plănuit la Bucureşti să se trimită agenţi să-i agreseze. Li s-au oferit pistoale cu gaz şi concedii. S. se gândea probabil la agresiunea din '77, realizată (împotriva mea), şi la cea din '83, dinainte dejucată (împotriva lui Virgil), ca şi la scrisorile de ameninţare primite de Mihnea.
"De o violenţă extraordinară", ne avertizase Shafir, care spunea că aşa ceva nu i-a mai fost dat să citească. Cred şi eu că e exasperat Păunescu. Nu numai că i-am răspuns, Mihnea şi cu mine, la atacul precedent, arătând cum îmi atribuise mie ceea ce spusese Mihnea despre bătălia de la Călugăreni; nu numai că ilustrasem muzical un comentariu despre cartea lui Véronique Soulé "Avoir 20 ans àl'Est" cu un foarte ceauşist poem al lui, cântat la Festivalul "Flacăra" (extrem de rizibil, penibil de lozincard), dar în plus Virgil îi negase şi titlul de "poet". Orice suportă românul, numai asta nu.
Aşa că se răzbună şi el cum poate. Vrea ca "scufundarea" (a mea şi a lui Virgil) să fie cât mai grabnică. După ce ne-a scos dinţii (în ceea ce mă priveşte o făcuse mai de mult Lăncrănjan), imaginează chinuri mai subtile: "Ultimul ţăran român dac-ar decoda ce îndrugaţi şi ce vreţi de fapt, v-ar cresta între coarne ca pe animalele bolnave şi v-ar pune un pumn de sare să vă usture şi să urlaţi până vă vor lătra câinii la Giurgiu". Plus injurii de suburbie, Mihnea devenind "o căzătură de ocazie" etc. etc. Mă mir şi eu de ce m-am oprit atât de mult la acest delir spumegând; probabil fiindcă mi-a luat destul timp până am calmat sperietura lui Shafir şi a lui Gelu. Păunescu ucide (crede el) verbal şi pe cont personal, nu e primejdios, e doar dezgustător.
Monica Lovinescu, Pragul. Unde scurte V, Bucureşti, Humanitas, 1995, p. 199-200
Am citit cu deosebit interes "Al doilea suflu" al lui Croh. Un scris alert, care-şi suscită interesul pentru cartea de literatură, necruţând aproape pe nimeni, spunând lucrurile pe şleau, după propria sa viziune critică, restabilind anumite adevăruri când acestea sunt deformate sau încălcate.
Ştie să istorisească orice carte în datele ei esenţiale, mai precis zis semnificative şi reprezentative, în chip atractiv. E un critic atent şi obiectiv, pe alocuri ironic, relevând părţile bune, ca şi pe cele discutabile, întemeind propriile păreri de pe poziţiile unui om cu viziune policulturală.
Sunt însă unele recenzii cu care nu sunt de acord. Printre acestea, de exemplu, cele scrise despre Virgil Teodorescu în articolul intitulat: "Sub semnul miraculos al umorului poetic". Indiscutabil a fost un poet care "croieşte versuri de o rară perfecţiune" după cum notează Croh. Şi Beniuc ştia să croiască la fel. Amândoi însă ştiau să fabrice poezii la comandă, fără un scrupul deosebit în ceea ce priveşte conţinutul. Cât priveşte "comicul enorm" şi "umorul poetic" al exemplelor date, să avem pardon. Mi s-a părut destul de ieftin în această privinţă. Recunosc că nu l-am aprofundat ca poet suprarealist. Exemplele date nu m-au convins spre a justifica o deosebită admiraţie.
Surpriza mare a fost pentru mine citind: "Fondoniana", care mi-a redeşteptat cu date noi marea mea admiraţie pentru scrisul şi viziunea spirituală a lui Şestov din prima mea tinereţe.
Este locul să spun că Dinu Pillat, într-o antologie a celor mai mari poeţi români actuali, îl situa pe Fundoianu alături de Arghezi, Blaga, Bacovia, Ion Barbu şi alţii. Mărturisesc că am fost surprins de această alăturare, ca unul care nu citisem nimic din poeziile şi nici din proza lui Benjamin Fundoianu. Ei bine, citind "La conscience malheureuse" am fost impresionat în chip deosebit, cu atât mai mult cu cât cartea aceata este scrisă în spiritul lui Şestov, al cărui discipol devenise ca scriitor francez Fundoianu.
În "Fondoniana" lui Croh am găsit un material compact, plin de surprize în legătură cu Şestov.
Revenind la selecţia lui Dinu Pillat din Antologia marilor poeţi este cazul poate să-mi recunosc incompetenţa în materie de poezie, dar şi dificultatea de a lua cunoştinţă de poeziile lui Fundoianu, măcar din antologia lui Dinu Pillat, exemplarul acestei Antologii cu dedicaţia lui Pillat fiindu-mi şterpelit de un vizitator al cărui nume n-are sens să-l divulg.
Arşavir Acterian, Jurnal în căutaraea lui Dumnezeu, Institutul European, Iaşi, 1994, p. 206-207
În sudul Franţei. Citesc scrisorile lui Berdiaev "Despre inegalitate", scrise în 1918. Sunt profetice. A înţeles dinainte eşecul comunismului. A descris ceea ce gânditorii occidentali n-au văzut decât 60 de ani mai târziu. Cine-l ascultă pe Berdiaev astăzi? Rămâne un izolat, ca şi Soljeniţân. Faptele i-au dat dreptate - ceea ce ar trebui să fie de-ajuns pentru a-i convinge pe filosofii, sociologii sau politologii de azi să-i citească opera. Berdiaev arată în această carte majoră ravagiile făcute de gândirea materialistă şi atee. Deşi a fost marxist, Berdiaev este victima terorismului stângii intelectuale care n-a dezarmat în ciuda eşecurilor ei răsunătoare. Filosofii religioşi ruşi sunt profetici. De vreme ce au avut dreptate înaintea tuturor, ar trebui să-i ascultăm.
Sanda Stolojan, Nori peste balcoane. Jurnal din exilul parizian. Traducere din franceză de Micaela Slăvescu. Revizuită de Sanda Stolojan, Bucureşti, Humanitas, 1996, p. 303
