x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

15 decembrie 1989

0
15 Dec 2009 - 00:00

● Titel Constantinescu



Mircea Dinescu, din detenţia lui la domiciliu, a mai trimis o scrisoare deschisă, cu titlul Mamutul şi poetul, pe care un ziar german o publică pe prima pagină. Într-adevăr, e de admirat. De ce "mamut"? Explică tot el: a citit undeva, într-un ziar, că s-a descoperit un mamut foarte bine conservat, în burta căruia s-au găsit flori de muşeţel. Dinescu spune că în burta mamutului nostru se vor găsi cadavrele morţilor de foame, de frig şi a celor schingiuiţi în puşcării. De altfel, Ceauşescu a fost comparat cu un mamut de un articol apărut în occident, iar poetul nostru nu face decât să refuze această comparaţie, atâta vreme cât mamuţii erau ierbivore paşnice şi mâncau - printre altele - flori de muşeţel. Scrisoarea lui Dinescu este directă, îndrăzneaţă, aruncându-i geniului carpatin, în faţă, toate injuriile pe care le merită şi acuzându-l de crime şi samavolnicie. Odată cu această scrisoare, E.L. mai dă câteva alte scrisori de protest, adresate lui D.R. Popescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor, în legătură cu ve­chiul lor protest vizavi de soarta lui Mircea D. Aceştia sunt: Paleo­logu, Mihai Şora şi Radu Enescu de la Iaşi.

Apoi încă o listă de protestatari, de poeţi tineri, printre care am auzit şi numele Magdalenei Ghica. Cred că Radu, mâine, n-o s-o facă pe eroul, ca tată de poetă disidentă. În ceea ce-l priveşte pe DRP... singurul lucru bun ar fi să-şi dea demisia. Dar nu se-ndură. Şi cine să vină în loc? Un politruc şi mai laş? Şi prost scriitor? Pentru că DRP este, oricum, un foarte bun scriitor. Refugiindu-se însă în legende, mituri, într-o lume de baladă şi veche istorie, strecurân­du-se abil, sau mai bine zis, fugind abil din mijlocul istoriei de astăzi pe care n-are curajul s-o divulge!

"Dragostea şi tristeţea mea, Buco­vina!", o emisie-concert la televi­ziunea rusească. Ascult cu emoţie cântecele triste pe fond verde de păduri înalte. "Dulce Bucovină, veselă grădină" - dar mi se pare strigător la cer să aud vorbele oamenilor, vorbele cântecelor şoptite sau strigate în ruseşte! Legănările doi­nelor, ale baladelor, sunt de-ale noastre, le cunosc plânsul, tainele, adormirile şi trezirile, foşnetul frunzei într-un cântec de fete, chiotul pădurii într-un cor de bărbaţi, dar toate, toate, în ruseşte. Să spun că-mi vine să plâng, ar fi prea puţin! Nu plânsul mă-ncearcă, ci ţipătul!

În dimineaţa asta, în drum spre radio, pe la ora 8:00 şi 15 minute, mergând pe jos, aproape de staţia Eroilor, am văzut doi miliţieni păzind pe trotuarul îngheţat, cadavrul unui bărbat, acoperit cu jurnale, doar picioarele rămase afară, lume trecând pe lângă el şi neîntrebând nimic, tot ce e uniformă ne produce frică şi ne aşteptăm la ameninţări. Am avut un şoc vă­zându-i acolo, nemişcaţi, păzindu-l. E o miliţie aproape şi în mod special, bulevardul acesta fiind cel pe care trece adeseori Ceauşescu, atunci când îşi vizitează "şantierele", e păzit şi suprapăzit de securitate. Iar sub jurnale o umbră inertă şi noi trecând pe lângă ea, fără să ne oprim, fără să întrebăm, ca şi cum e firesc să se întâmple aşa, să nu ştim, să nu incomodăm cu întrebările pe paznicii legii. Peisajul cenuşiu, sumbru, de "bun augur" pentru începutul meu de zi. Să ne obişnuim cu morţii. Mi-aduc aminte, cândva, tot cam pe-aici, căzuse pe trotuar o creangă imensă, smulsă de furtuna de peste noapte, dintr-un cireş copt. Trotuarul era tot verde şi sângeriu, cireşele lucind printre frunze ca nişte mici lu­mâ­nări de spermanţet roşu. Atunci se opreau toţi, întrebau, priveau cu tristeţe crengile mari, ucise de furtună, un fel de priveghi la căpătâiul unui mort drag. Acum aproape că nici nu ne uităm, doar cu coada ochiu­lui, la nefericitul întins fără vlagă, direct pe caldarâmul îngheţat, trecem, simţim că se petrece ceva în dreapta noastră, peste umărul nostru, dar nu ne oprim, trecem mai departe, noi înşine umbre speriate care ar putea cădea dintr-o clipă în alta şi să nu mai fim decât o pată cenuşie sub nişte ziare infecte pe care tronează ultimul discurs al ultimului.... ultimului. Mă urmăreşte ima­ginea asta crudă, amară, a celui mort, acoperit de un ziar murdărit de noroi şi de nişte fraze de discursuri funeste. Cine-o fi nefericitul? Cine l-o fi aşteptând acasă?

Pe patul din odaia ţărănească, găsesc crengi verzi de brad, aduse de N. Miroase proaspăt a pădure, seara, când sprijinindu-le de tulpini înalte, aştepţi să-nceapă adierea unei alte respiraţii, mai adânci, mai profunde, mai neştiute, când trupul şi sufletul nu mai sunt singure, ci se risipesc în mii de fărâme, dăruindu-te cu totul vieţii de dincolo de viaţă, aban­donându-te. Odaia se-neacă în tăria aromei. Intru în acest regat şi simt deodată că plutesc şi-ncep să mă regăsesc. Creanga verde de brad. Lumina verde a casei. Creanga cire­şului ucis de furtună, omul acela, crean­gă şi el, acoperit de ziare murdare, pe trotuarul îngheţat! Câtă iarnă în noi!
Titel Constantinescu, Frica şi ... alte spaime, Bucureşti, Editura Victor Frunză, 1996, p. 345-347
Citeşte mai multe despre:   jurnale personale

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de