Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Eşecul. Auzul atâtor explicaţii. Clar că suntem prinşi în plasa vieţii de zi cu zi, care te obligă la toate demisiile. Îl ascultam pe Sorel, în parc, eram de acord cu el, vorbea cu una din vocile mele, cea a fricii. Îl înţelegeam şi îl aprobam. Riscă slujba dacă semnează. Descoperea deodată că nu contează, că poate fi anihilat, distrus. Mic minut de adevăr. Un adevăr ştiut de oricine. Ce-l mai ţine în loc astăzi pe cineva în afară de sentimentul neputinţei cronice? Am simţit milă pentru amândoi, ceva de subterană, conspiratori rataţi la Porţile Orientului. Ceva aburos şi trist, în parc, toamna, plină melancolie prin frunzişul kitsch de frumos ruginiu, verde-negru. Parcul cu bătrâni şi copii. Ţipete de copii şi păsări. Ne plimbăm după ce isprăvim conversaţia de pe bancă. Privim în jur şi vedem dacă avem cozi. Nu poţi să-ţi dai seama, e prea multă lume. Facem haz de necaz. Asta e, nu va semna. Totuşi, nu ştiu de ce, nu mă întristez ca altă dată. Mă despart de un prieten. Ceva dostoievskian în atmosferă.
Ambiguitatea relaţiei. Un refuz (speram atât de mult să ni se alăture) care nu-mi face rău, nu mă duc acasă negru, ca acum câteva zile, cu profesorul. S. are ceva extrem de uman, pe care l-am întâlnit la foarte puţini.
Acelaşi crescător sentiment al zădărniciei. Al singurătăţii irespirabile. De nestăpânit. De ce continui? Şi cum? Cât mai rezist? Cu ce preţ? Mi-e frică? Da.
Stelian Tănase, Acasă se vorbeşte în şoaptă. Dosar & Jurnal din anii târzii ai dictaturii, Compania, 2002, p. 156-158
Mi-e cu neputinţă să-mi asum condiţia vârstei. Mă simt încă prezentă în iarna lui 1948 în Sala Palatului Regal, valsând cu Ali - ca să nu mai pomenesc de decorarea pomului de Crăciun, la Braşov, cu "Engelhaar"...
Nina Cassian, Memoria ca zestre, Cartea a III-a, 1985-2005, Bucureşti, Înstitutul Cultural Român, 2005, p. 90
Am ascultat cu Voica amândouă versiunile la Omul din la Mancha - cea engleză, originală, şi cea franceză, cântată de Brel. Emoţionante. Un extraordinar poem al eşecului, al trecerii spre prăbuşire, prin iluzie!
Casca de aur a lui Mambrino!, pe care Don Quijotte jură, nedându-şi seama că-i lighean de bărbierit. Iată titlul pentru volumul meu de versuri aiurite.
Ştefan J. Fay, Caietele unui fiu risipitor. Fragmente de jurnal, Bucureşti, Humanitas, 1994, p. 286
E ziua de naştere a lui René, 19 octombrie, şi am suferit toată ziua. Mi s-a părut că miroase în casă a iasomie, mirosul arborelui din faţa casei domnului Möri din Lucerna, mirosind în acel loc visat de René odată, acolo unde el s-a văzut mâncând pământ şi îndemnându-i şi pe alţii să facă la fel, pentru că pământul avea un gust foarte bun. Mirosul a persistat până când am adormit.
Gabriela Melinescu, Jurnal suedez II (1984-1989), Iaşi, Polirom, 2002, p. 279-280
În "smârcurile" istoriei cufundaţi până peste cap. "Oxigenul" ni-l luăm cum putem, printr-un tub subţire care atinge undeva "suprafaţa". Mereu ameninţaţi cu înecul.
Singura problemă serioasă e cea a supravieţuirii. Cum-necum, trebuie să rezistăm, aşa cum au făcut şi alţii înaintea noastră prin vremi; prin autoeducare, prin exerciţii ale răbdării, prin munca de orice fel, prin creaţia spirituală mai ales. Trebuie să dovedim că suntem mai tari decât răul care ne agresează. E un rău pe care îl cunoaştem şi care nu se mai poate institui în fatalitate. E un rău ce trebuie exorcizat prin batjocură, prin însăşi conştiinţa superiorităţii noastre incontestabile. Un rău pe cale de a se prăbuşi, depăşit de condiţiile istorice care l-au susţinut.
Desigur, există încă suferinţa şi umilinţele, dar există şi capetele care încep să se ridice şi să acuze. Partea cea bună din noi a început deja să se facă văzută. Ea este vârful unui aisberg ieşit la suprafaţă.
Am primit de la Maria Banuş noua ei carte selectivă (în BPT), "Carusel". Prefaţă de Nicolae Manolescu. Acesta încearcă o reconsiderare critică a poeziei Mariei Banuş, considerând că n-a fost apreciată de comentatori la justa ei valoare. E aici o chestiune delicată. Avem de-a face într-adevăr cu o mare poetă sau cu una de nivel mediu? Producţia Mariei Banuş nu mă convinge total şi irecuzabil. Există mereu o incertitudine, un dubiu.
Victor Felea, Jurnalul unui poet leneş. Ianuarie 1955 - martie 1993, Ediţie îngrijită de Lidia Felea, Bucureşti, Editura Albatros, 2000, p. 735-736
