Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
● Stelian Tănase ● Victor Felea ● Gabriela Melinescu
Nimeni nu mai suportă, suntem la limită, dar ce să facem? I.B. (e cu D.P.) mi-aduce textul lui Ţeposu despre mine în "Amfiteatru". Îmi face bine, după mulţi ani. Le citesc un fragment cu "Îngerul Iacob". După melancolia ucigătoare de ieri, parcă am o zi mai bună. Joi, la Al. Paleologu, n-am înregistrat nimic. Am conversat şi am ieşit prin cartier să facem câţiva paşi împreună. Ne-am oprit la Capşa. Cădem de acord ce să întreprindem. Dânsul îi va contacta pe cei din generaţia lui, eu pe tineri. Comentăm ce se întâmplă în Europa.
Tensiunea creşte în fiecare zi. Am vorbit şi despre ce ar trebui să fie cartea noastră. Proiectul l-a prins mult. Dar finalul rămâne o nebuloasă. Nu cred să găsim un editor. Va rămâne în manuscris, ca "Playback" şi "Corpuri de iluminat". Dar acum vom face şi copii şi le vom împrăştia în lumea literară. Cădem de acord la acest punct. Apoi ne întoarcem inevitabil la politică. Suntem plini de speranţă (Estul e-n revoluţie), deşi mai trişti pentru pasivitatea noastră. La noi nu se mişcă nimic.
Stelian Tănase, Acasă se vorbeşte în şoaptă. Dosar & Jurnal din anii târzii ai dictaturii, Compania, 2002, p. 115-116
Ieri-dimineaţă m-am întors de la Struga - via Bucureşti. Cele 10 zile petrecute departe de casă m-au scos din monotonia deprinderilor mele; am uitat până şi de mine însumi. Readaptarea e anevoioasă. Totul, dar mai cu seamă scrisul, mi se pare ceva depărtat şi aproape lipsit de sens.
Victor Felea, Jurnalul unui poet leneş. Ianuarie 1955 - martie 1993, Ediţie îngrijită de Lidia Felea, Bucureşti,Editura Albatros, 2000, p. 732
După plecarea Brigittei, deşi era foarte târziu, am stat la masa din sufragerie şi a început să socotesc, exact cum făcea Réne, făcând planuri pentru plătirea datoriilor într-un timp cât mai scurt. Lumânările s-au stins spre ora 3:00 şi am aprins menora stând mai departe aproximativ o oră, cu cifrele în faţa mea ca nişte desene suprarealiste de peşti şi păsări şi mulţumită de limpezimea minţii mele şi pentru faptul că am fumat foarte puţin, când Brigitta însăşi a aprins o ţigară, fără să mai simt nevoia să mă pierd în ceaţa fumului ca în uitare. Am fost cu prietenul Andrei Bart la una dintre sinagogile din Stockholm, cea mai liberală, rabinul ei este plăcutul plin de spirit Morton Nerow, venit din America. Ploua încet când am traversat cu Andrei Kungträdgärden, sporovăind plăcut în româneşte. Am stat pe locul părinţilor prietenului meu Bo Kuritzen. Erau evrei din toate ţările, mai ales din Vest, frumoşi, transfiguraţi cu cărţile de rugăciuni în faţă, cu iarmulke cusute cu fir de aur şi argint pe cap şi cu şalurile de rugăciune după gât. Toate astea mi-au amintit de Templul Coral din Bucureşti unde mă duceam cu prietenul Iosif Andronic ca să mă umplu de frumuseţea serviciului divin şi de acea atmosferă de autentică sfinţenie şi dureroasă strălucire. Apariţia Torei şi vocile slăvindu-l pe Adonai mi-au adus lacrimi de fericire în ochii secaţi de atâta plâns după Réne. Mi-a venit brusc ideea de a dărui acestei sinagogi facsimilul Bibliei de Kornicotte, în amintirea iubitului meu pierdut.
Gabriela Melinescu, Jurnal suedez II (1984-1989), Iaşi, Polirom, 2002, p. 272-273
