x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

25 iunie 1989

0
25 Iun 2009 - 00:00

● Mircea Zaciu ● C. Trandafir ● Sanda Stolojan ● Liviu Antonesei



Eros tămăduitor. Descoperire, bu­cu­rie târzie, pierdere în timp ca într-o apă fără ţărm. Unguroaica a ajuns cu bi­ne, am salvat ce se putea salva in extremis.
Mircea Zaciu, Jurnal. IV, Bucureşti, Editura Albatros, 1998, p. 451


Plouă. Torenţial. Diana şi Mi­ha­e­la învaţă la limba latină. Din cauza nopţii furtunoase, abia azi adorm, ceea ce e un fapt surprinzător la un insomniac şi din nou prilej de ironii pentru Diana. La maşina de scris am succes mare. Citesc o carte tristă, "Drumul cenuşii" de Buzura, ascult meciuri de fotbal din Cupa României (...) Victoire e la corectat la Liceul Militar din Breaza, Diana mă invită la un film, cu o familie de naufragiaţi prin Aleutine sau Alaska.
E şi o ziaristă şi vor sta multă vreme pe insulă, găsesc peşte, chiar şi o gâscă, ni-i poftă şi de peşte, şi de gâscă, e mai bine pe insula pustie. Dar îi tot chinuieşte un urs. Până la urmă, reuşesc să-şi facă o barcă şi să fie recuperaţi. El, tatăl, cu două fete şi un câine negruţ, se căsătoreşte cu ea, ziarista. Şi astfel, fetiţele vor avea mămică, iar el, bărbatul, va avea femeie, şi ce femeie, arată bine actriţa, mai ales că e îndrăgostită lulea de muşchii lui...
C. Trandafir, Jurnal în curs de publicare la Editura Libra


Marea Adunare a Drepturilor Omului s-a ţinut la Opera de la Basti­lia, sub patronajul doamnei Mitterrand. Pre­şe­dintele în persoană a venit să-i salute pe "militanţi". Congresul a onorat fe­mei din lumea întreagă care luptă pentru Drepturile Omului şi care erau aşezate alături de doamna Mitterrand, în mijlocul amfiteatrului. O singură absenţă: Doina Cornea, căreia i s-a refuzat paşaportul. A fost reprezentată de fiica sa, care a vorbit în numele ei.
Sanda Stolojan, Nori peste balcoane. Jurnal din exilul parizian. Traducere din franceză de Micaela Slăvescu. Revizuită de Sanda Stolojan, Bucureşti, Humanitas, 1996, p. 301


Povestesc cuiva "picanteriile" întâlnirii cu Führerul propagandei judeţene şi aflu câteva detalii bi­o­gra­fice: a fost strungar, s-a afirmat "ca cadru" de nădejde în UTC, a fost tri­mis la Ştefan Gheorghiu, unde a - ca să zic aşa - studiat "ziaristica" (coleg de bran­şă?!?), a ocupat diverse trepte ie­rarhice în partid pentru a ajunge acum la vârful acestei ierarhii. Interesant e faptul că, deşi are nevastă profesoară de limbi străine, a rămas cu o temeinică ură împotriva intelectualilor pe care o împrăştie "în doze mici", făcându-le acestora mici necazuri ori de câte ori are ocazia. Bun. S-ar zice că acest departament este destinat a posteriori foştilor muncitori manuali care-au prins dezgust de meseria de bază. Antecesorul lui Crihană, Alecu Floareş, fusese tractorist. Ulterior, în urma studiilor despre care nu ştiu nimic, s-a calificat "intelectual". Ba, mai mult, pe vremea când eram eu student, şi-a dat şi un fel de doctorat, cred că în sociologie, altfel nu văd de ce ne-ar fi dus, cu grupa, să urmărim mirabila încununare a ştiinţei şi ideologiei reunite. Şi iarăşi interesant, nici acest Floareş, un "Goebels al culturii la Iaşi", după formula nu ştiu cui, nu se putuse lepăda de o ură, greu disimulată, împotriva intelectualilor "de souche". Interesanţi şi activiştii ăştia - se chinuiesc să-şi "refacă" studiile, umblă după diplome şi titluri, dar după ce le capătă - cu complicitatea intelectualilor, de altfel - nu încetează o clipă să-i urască pe aceştia. Iar modelul e repetabil în sute/mii de exemplare până sus, sus de tot, la nivelul savantei în chimie. Până la umă, intelectualii au ce merită - îi poate obliga cineva să cauţioneze profesional pe aceşti avortoni ai gândirii umane? Nu-i poate obliga nimeni, dar ei o fac şi neobligaţi. Aici e toată drama. Şi, după aceea, ne mai întrebăm de ce nu avem o opoziţie intelectuală. Păi, chiar de asta nu o avem - pentru că avem o voluntară "colaborare" in­telectuală cu cei care n-au încetat nici o clipă să fie ceea ce sunt - inamicii de neschimbat ai gândirii libere, ai gândirii pure şi simple. Cum ar putea exista o gândire neliberă?
Liviu Antonesei, Jurnal din anii ciumei: 1987-1989. Încercări de sociologie spontană, Iaşi, Polirom, 1995, p. 84-86
Citeşte mai multe despre:   jurnale personale

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de