27 mai 1989

Monica Lovinescu ● Victor Felea ● Liviu Antonesei ● Stelian Tănase

Să nu uităm că, în luna aprilie, o primă listă cu peste 60 de semnături fusese alcătuită de următorii intelectuali români din exil sau originari din România: Wolf von Aichelburg, Sorin Alexandrescu, Dan Alexe, Ioana Andreescu, L.M. Arc­ade, Nicolae Ba­lotă, Daniel Boc, An­drei Brezianu, Nina Cassian, Teodor Cazaban, Matei Călinescu, Pavel Chihaia, Andrei Codrescu, Ilie Constantin, Antonia Constantinescu, Dan Cristea, Şer­ban Cristovici, Dan Culcer, Ioan Pe­tru Culianu, Virgil Duda, Roxana Eminescu, Constantin Eretescu, Dinu Flă­mând, Helmut Frauendorfer, Victor Frunză, Sanda Golopenţia, Paul Go­ma, Vintilă Horia, Emil Hurezeanu, Virgil Ierunca, Marie-France Ionesco, Gelu Ionescu, Rodica Iulian, Adina Kenereş, Miron Kiropol, Sonia Larian, Monica Lovinescu, Maria Mailat, Vasile Mănuceanu, Cella Minart, Her­ta Müller, Damian Necula, Bujor Ne­delcovici, Ion Negoiţescu, Oana Orlea, Alexandru Papilian, Alain Paruit, Mihai Pupăzan, Radu Portocală, Lu­cian Raicu, Petru Romoşan, Horia Stamatu, Victor Stoichiţă, Sanda Stolojan, Mariana Şora, Marin Tarangul, Ale­xandra Târziu, William Totok, Dorin Tudoran, Andrei Ujică, Mihai Ursachi, Ion Vianu, Ileana Vrancea.
Bineînţeles, nu doar scriitorii reţin atenţia. Dacă se insistă asupra lor, nu e doar din pricina notorietăţii, dar şi fiindcă, până mai ieri, opoziţia lor, când şi cât se manifesta, rămânea izolată.
Reamintim aceste fapte, deoa­rece, alături de scriitori, îi re­găsim pe gazetari, ca şi pe toţi cei care în România şi-au manifestat curajul în moţiunea pe care Academia Româno-Americană (ARA) a adoptat-o la ultimul său Congres de la Los Angeles la 22 aprilie 1989.
Monica Lovinescu, Pragul. Unde scurte V, Bucureşti, Humanitas, 1995, p. 180-181


Trebuie să spun că fermitatea de caracter a Lidiei depăşeşte cu mult comportamentul meu des­tul de superficial şi de acomodant, lipsit de curajul confruntărilor directe, ceea ce nu e prea măgulitor pentru mine.
Prezenţa Nistoreştilor. Gilu s-a jucat mult cu Mihai. E un prieten al copiilor, care se pricepe să le cucerească simpatia. Pe vremuri, când Cristina era de-o şchioapă, o câştigase total cu "poveş­tile" lui, cu înţelegerea şi răbdarea de care era capabil.
Victor Felea, Jurnalul unui poet leneş. Ianuarie 1955-martie 1993, Ediţie îngrijită de Lidia Felea, Bucureşti, Editura Albatros, 2000, p. 727


Buletinul şi chiloţii. Cineva mi-a spus - şi e sursă sigură, pentru că e din localitate - că la Brăila se vând chiloţi numai pe baza buleti­nului de identitate! Semnul bun ar fi că la Brăila se mai "dau" chiloţi! La Iaşi au dispărut complet de câţiva ani buni. Ca şi şo­setele de bumbac. Dacă mai durează mult regimul ăsta, care pare a fi un promotor involuntar al nudismului, vor veni zile în care va trebui să um­blăm fără chiloţi. După alimente, după săpun, după pasta de dinţi şi lamele de ras, după becuri, după o sumedenie de medicamente, după hârtie igienică - aceasta a reapărut -, iată a venit şi rândul chiloţilor. Dacă produsele alimentare se exportă în continuare, deşi datoria externă a fost, după cum s-a anunţat cu tot tamtamul, plătită, ce se întâmplă, oare, cu celelalte produse? Sau, cum am presupus, admirabila noastră industrie nu produce nimic în afară, bine­înţeles, de pagube? Mă repet, dar e ceva ciudat aici - fabricile nu s-au închis, dar de găsit nu se găseşte de fapt nimic.
Liviu Antonesei, Jurnal din anii ciumei: 1987-1989. Încercări de sociologie spontană, Iaşi, Polirom, 1995, p. 69-70


Domnul Paleologu mă sună dimi­neaţa, după ce nu-l mai auzisem de trei zile, îngrijorat să nu fi păţit ceva. Fireşte, folosind frazele cele mai banale, ca într-un cifru. Codificarea asta pe care o învăţăm de 40 de ani ca să ne apărăm, să nu dăm altora de bănuit (un terţ pe firele telefonului), că mai vieţuim, că nu ne-am uitat unii pe alţii, că încă mai avem sentimente, onoare, emoţii. Ei bine, miracol, după aproape o jumătate de secol, supra­vieţuim. Infirmi, înjumătăţiţi, chiar dacă apăsaţi de greutatea strivitoare a cotidianului, de manipularea lui sinistră şi cinică. (...)
Stelian Tănase, Acasă se vorbeşte în şoaptă. Dosar & Jurnal din anii târzii ai dictaturii, Compania, 2002, p. 90