Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
• Monica Lovinescu • Victor Felea • Liviu Ioan Stoiciu
Gorbaciov, primit ieri cu fast la Paris (4 iulie, n.r), vorbeşte azi la Sorbona, într-o extrem de dezamăgitoare limbă de lemn. Seara, la televiziune, în limba cea de toate zilele, e mai conform ideii pe care şi-o face despre el Occidentul: nu vede de ce Walesa n-ar fi invitat la Moscova! Întrebat de gazetarul francez asupra României, se mulţumeşte să răspundă în clasica limbă a ipocriziei diplomatice: fiecare ţară e liberă să-şi aleagă regimul dorit. România, evident, se tot bucură de o atare libertate de la Yalta încoace...• Monica Lovinescu, Pragul. Unde scurte V, Bucureşti, Humanitas, 1995, p. 188
Am primit două cărţi de poezie. Una e de la Liviu Ioan Stoiciu, „O lume paralelă". Nu uită să-mi reproşeze că nu am dat „niciodată nici un semn" despre poezia lui, deşi mi-a trimis toate volumele lui. E într-adevăr ciudat că n-am cunoscut poezia lui Stoiciu, cu toate că merita din plin acest lucru. Poate m-a „intimidat" factura mai puţin obişnuită a poemelor şi nu m-am simţit capabil să-mi formez o imagine exactă despre ele. Dacă mă vor ţine puterile, voi încerca acum să fac portretul liric al acestui poet atât de original. Cealaltă carte e volumul de debut al Dorei Pavel, „Naraţiuni întâmplătoare" (Dacia, 1989). Poezie a stărilor de conştiinţă supravegheate de intelect şi transcrise într-un limbaj de sugerări concrete, greu inteligibile, dar adeverind în cele din urmă totuşi prezenţa unei poezii autentice.
• Victor Felea, Jurnalul unui poet leneş. Ianuarie 1955 - martie 1993, Ediţie îngrijită de Lidia Felea, Bucureşti, Editura Albatros, 2000, p. 730
Trezit la orele 10:00, după ce m-am culcat la 2:00. Din noaptea ce abia a trecut, dormim cu geamul larg deschis: e infernal de cald, nici nu mai ţinem cont de ţânţari... Pus pe picioare mahmur de atâta somn fără vise, merg la birou, fără să mănânc, încăpăţânat: de la 10:20 la 10:50, cu ochii pe ceas, în câteva rânduri vrând să abandonez „lupta cu mine însumi", scriu un poem pe care-l las „la prima mână". Plec în oraş, de la 11:00 la 12:00 merg pe jos la gară, în căutare de presă literară. Îl găsesc pe Al. Gavrilescu, aflu că va debuta anul ăsta editorial.
Va debuta cu o proză scurtă, într-o antologie umoristică la Editura Junimea (despre cine să scrii azi umoristic?, despre femeia de serviciu?, de altcineva nu te mai poţi atinge), şi anul viitor va apărea cu o carte numai a lui, afirmând că nu trebuie să-l acuz că m-a copiat, el scriind în acelaşi timp cu mine, fără să ştim unul de altul! Mă mir, ce o fi scris, nu înţeleg la ce se referă, mă invită să aşteptăm textele lui tipărite...
Întors acasă, asudat, fac un duş cu apă rece, urlând de atâta inconfort trupesc: la 12:30 transcriu, definitiv, poemul scris acum două ore, un poem pe care l-am şi uitat, de sertar. Beau o cană de cacao cu lapte, ce trebuia servită la micul dejun cu margarină unsă pe pâine şi cu ultima porţie de dulceaţă de vişine. În sfârşit, după ce mătur balconul mă aşez în faţa maşinii de scris: voi dactilografia în două exemplare interviul pentru poetul Nicolae Băciuţ şi pentru revista de cultură „Vatra" din Târgu Mureş.
Ce chin: voi pierde întreaga după-amiazşă şi seara, vor fi nouă pagini dactilografiate... De curiozitate, mai reţin aici (convins fiind că interviul nu va fi publicat) şi răspunsul meu alambicat la una din întrebările lui Nicolae Băciuţ despre cum cred că va evolua (sau mai degrabă involua) poezia română: „Cum va evolua poezia română contemporană? La câte sunt adevărate, câte sunt de cinsite, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun?
Regenerearea ciclică e în curs, numai să ţină vremurile cu ea! Cu siguranţă va fi o revărsare generală a eului dinspre ideal spre concret. Va fi o reflexivitate rece pe linii de delimitare socială şi va triumfa lirismul faptului de cultură. Va fi un fel de gândire prevestitoare: va fi o disociere a gândirii de simţire, a motivelor cunoaşterii relative, intelectuale de motivele imaginative, fantastice?
Sfârşitul de mileniu va asimila experienţele legate de recurgerea la fluxul de conştiinţă, ale notaţiilor senzoriale, refulărilor şi structurilor conceptuale legate de introspecţie şi înstrăinare, experimentele legate de restaurarea firii noastre. Cum să trăim şi de aici înainte neproblematic?
În sfârşit, cultul credibilităţii conţinutului în poezia română cred că se va impune definitiv... Ce experimente vor eşuaĂ Vor eşua cu siguranţă tezele literare, ideile de poezie impuse, simbolurile sugerate de o direcţie sau alta, artificiile amatoristice şi retorica limbii de lemn!".
• Liviu Ioan Stoiciu, Jurnal stoic din anul Revoluţiei, urmat de Contrajurnal, Piteşti, Paralela 45, 2002, p. 32-33
