Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La ora 8:35 ajung la Biblioteca Judeţeană, bărbierit proaspăt, după acelaşi mic dejun frugal cu cacao cu lapte: voi prelucra "la locul meu de muncă", răbdător, colecţiile revistei "Albina" pe anii 1965 şi 1966, fişându-le numerele de apariţii, şi voi citi pe furiş, în amănunt, excelenta "Românie literară" - apropo, să reţin din ea un citat păstrat "pe ţeavă" de săptămâna trecută, la derută: "Naziştii (arată George Clare în "Ultimul vals la Viena", carte tipărită în 1982 la Londra) au înaintat la început foarte prudent.
După fiecare pas testau atent reacţia opiniei publice înainte de a face pasul următor. Din aproape în aproape, omul, considerau ei, se deprinde să accepte orice, fără să-şi dea seama de grozăvie!".
Într-adevăr, atunci nazismul, azi ceauşismul... Mergem înainte... Pun pe biroul directoarei procesele-verbale ale colegilor ce-au vizitat bibliotecile comunale. Directoarea se pregăteşte de concediu, fiica ei a trecut "treapta I" la clasele de filologie, e mândră, "face cinste cu o plăcintă"...
Bat la maşină o adresă pentru a lega, la tipografie, colecţiile de anul trecut şi de anul ăsta ale ziarelor din gestiunea Bibliotecii Judeţene "Duiliu Zamfirescu". Merg la poştaş, la Poşta Centrală a Focşanilor, şi iau abonamentele; bietul poştaş e zăpăcit. Ieri, el, poştaşul, a fost la prăşit şi are palmele rănite (cine nu vine cu sapa de acasă smulge rapiţa cu mâinile amândouă!). Cumpăr foaia de joasă speţă "Săptămâna", pierdere de timp, de bani şi de neuroni, cu zahărul cumpărat "din drum" pe cartelă (un kilogram de persoană, pe lună). Mănânc brânză şi fasole cu o roşie şi ultima porţie de macaroane cu zahăr sâcâit, stresat; cine ştie ce festă îmi mai pregăteşte subconştientul. Mătur, ca de obicei, şi şterg cu buretele ud holurile şi bucătăria. Aţipesc pe canapea pentru câteva minute... După ora 14:00 revin la Biblioteca Judeţeană, citesc ziarele de ieri şi de azi fără chef, absent. Apare Laurenţiu Barbu, stă vreo două ore pe capul meu, simţeam că mai am un pic şi mă urc pe pereţi, el nu ţine cont de limitele suportabilităţii. Îmi citeşte două poeme de-ale lui care nu sunt rele, "chiar îmi plac", pe-al treilea poem îi spun să îl arunce la coş. Se vede că le dactilografiază la "Marilena", secretara de la Comitetul Judeţean de Cultură şi Educaţie Socialistă, contra unei "atenţii". Georgeta Carcadia, şefa "Culturii vrâncene", aflu de la acelaşi Laurenţiu Barbu acum, continuă să-mi poarte mendrele, cică eu am "concepţii nesănătoase despre lume şi viaţă" şi că influenţez în rău "lumea", că ea ştie în orice moment, exact, cine mă vizitează pe mine! Iată o noutate învechită: am turnători între colegi? De ce nu. Sau Securitatea vrânceană îi raportează? Rămas singur, citesc publicaţiile "Munca", "Agricultura", "Cinema" sosite azi, să-mi fac în ciudă că nu sunt în stare să mă apuc să lecturez "ceva serios" - nu mă pot echilibra. Culmea, ca şi cum nu-mi era de ajuns cât m-a bătut la cap, reapare Laurenţiu Barbu, îmi spune supărat că nu reuşeşte deloc să se angajeze, că i-a propus nu ştiu cui să-i dea 500 de lei din "primul salariu ce-l va lua" şi litri-gârlă de ţuică "de la ţară, de la bunica" (şi nu mai ştiu ce alte produse) celui ce-i va mijloci angajarea ca magaziner în Armată, "plus cafea naturală şi ţigări de contrabandă"; deocamdată e purtat pe drumuri. Îmi povesteşte cu uşurătatea cu care e luată "viaţa cotidiană" de generaţia lui ajunsă în jurul vârstei de 20 de ani: "E ca şi cum mâine ar fi ultima zi din viaţa noastră, ne distrăm cu disperare"!. Distracţie să fie, că în rest... Fetele, în special, făcându-şi de cap, că se acostează reciproc, au puncte de contact (la "Ceasul Rău" şi în clădiri părăsite, chiar în cimitire sau în parcurile Focşanilor) unde se testează unul pe altul şi unde se pun la cale viitoarele "orgii" (el aşa le spune); beau de sting, dansează goi, "necontrolat", violent (se taie cu lama), "satanizant" ("că suntem fii lui Satan, nu?"), fiind împotriva oricărei mode; stau "la video" la filme "pornografice", joacă pe "a face dragoste cu", la întâmplare, în grup, în diverse invenţii "de societate", se încuie într-o cameră neocupată, "la hogeag", acolo unde e "orgia", şi îşi fac de cap până uită de ei. "Va fi venind, totuşi, sfârşitul lumii?", zice, că prea alergăm toţi cu limba scoasă... Nu-mi vine să cred, să se întâmple toate astea într-un oraş de provincie "liniştit", cum e Focşaniul! O fi făcând pe grozavul? Sau eu sunt rupt inadmisibil de realitate? Crucit de ceea ce aud, bravez, depăşit de situaţie. Cât îl ascult pe el, pun la colecţii abonamentele sosite azi, presă fără de nici un Dumnezeu... La ora 17:15 sunt acasă, cu o durere de cap insuportabilă, venită din senin; te pomeneşti că m-o fi deocheat "cineva important" pe stradă; o rog pe soţie să-mi zică "Tatăl Nostru". Totodată, o rog să meargă ea să stea la coadă la pulpe şi tacâm de pui, date pe cartelă (câte o "pulpă" de persoană pe lună, fantastic; de obicei eu fac piaţa şi stau la cozi), neapărat, că avem frigiderul gol; se va duce nu prea încântată, soţia bănuind ce bătălii "bărbăteşti" se dau acolo... Aţipesc, "trag iar a boală", întârzii în pat, am visat, e prea de tot, că eram deocheat - mi-a mai trecut, cumva, durerea teribilă de cap... Ascult Europa Liberă şi las televizorul deschis (e "emoţionantă, până la lacrimi", din nou, emisiunea "Avanscena" a Televiziunii din Chişinău - e atâta durere sufletească la bieţii noştri români de dincolo...), la Bucureşti a început Consfătuirea Pactului militar de la Varşovia, două zile va dura, la cel mai înalt nivel; oare ce s-o fi discutând pe acolo? O fi oare urecheat Nicolae Ceauşescu de M.S. Gorbaciov? După cum arată, filmat de aproape, mi se pare a fi atât de prăpădit Despotul nostru...
Liviu Ioan Stoiciu, Jurnal stoic din anul Revoluţiei, urmat de Contrajurnal, Piteşti, Paralela 45, 2002, p. 33-35
