x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Jurnale personale: 13 ianuarie

0
13 Ian 2009 - 00:00

Cu toate uriaşele şi nenu­mă­ratele descoperiri ce se tot fac de când e lumea lume (fie ele de orice fel: ştiin­ţifice, filosofice ori spirituale etc.), "nevoinţa se află înaintea noastră, esenţa ori­ginară a adevărului odihneşte încă în originea sa ascunsă" (tot aşa cum îşi încheie Heidegger eseul lui intitulat Doctrina lui Platon despre adevăr; vezi pag. 202 din Repere pe drumul gândirii, în tradu­cerea lui Kleininger şi Liiceanu).



Arşavir Acterian, Jurnal în că­utarea lui Dumnezeu, Institutul European, Iaşi, 1994, p. 197


Ciudat capriciu al memoriei de a reţine fără nici o ezitare aceste numere foarte vechi, de mult ieşite din uz: 772 – numărul meu matricol pe care-l purtam pe braţ în liceu; 1974 – numărul de circulaţie al Opel Kapitän-ului; 2785 – telefonul nostru de la Timişoara; 4554 – telefonul lui Pompil, desfiinţat, bineînţeles, prin 1950, când i-au dat afară din casă...
 Radu Ciobanu, Ţărmul târziu. Jurnal 1985-1990, Emia, 2004, p. 167


Din nou telefon de la Mme Hélène. S-a făcut bine. M-am făcut bine? Va veni negreşit într-o zi cu tot materialul. Contribuţia ei la cultura română! Are multe poezii dăruite ei de Poet, scrise cu mâna lui. Dar să nu afle cumva actualul ei "partener", care e, cum mi-a mai spus, obtuz. Mare clinician, mare chirurg pe vremuri, dar obtuz. Aşa că rămâne cum am vorbit: vine ea pe la mine, să-mi arate proiectele ei. Să nu suflu o vorbă, mă roagă, mai ales să nu spun ceva soacră-mii ori prietenelor ei, căci, deşi ele sunt femei comme il faut, sunt cam limbute, iar ea se teme de fostul ei ginere, medicul, care o pândeşte. Ştiu eu că omul acela i-a intrat în casă cu o servietă şi a ieşit cu două geamantane? A încărcat în ele tot ce a putut ciupi. Ea are atâtea lucruri scumpe în casă, atâta artă (lungeşte pe aaa la acest cuvânt sacru), încât habar nu are ce-i lipseşte, nu poate ţine nici o evidenţă... Bietele supravieţuitoare, bietele naufragiate ale fostei lumi! Ieri, tot aşa, m-am dus la o prietenă a soacrei mele, care mă rugase să-i împrumut reviste vechi. I-am dus şi zece ouă, ştiam că o duce greu, ouă nu se găsesc etc. Foarte fericită, mai ales că era tocmai ziua ei, parcă intuisem. Îmi spune apoi, imediat, cât aşteaptă ca soacră-mea să-i tri­mită un nou zăvor, poate cu alarmă, căci cele două pe care le-a instalat recent nu o pot apăra totuşi de ve­cini: ei continuă să-i intre în casă, în absenţă, să-i cotrobăie prin lucruri, să-i fure o cafea din dulap, un ruj obţinut cu mari greutăţi ori, pur şi simplu, să-i murdărească baia, să-i presare praf galben pe covoare, să-i mânjească prosoapele ş.a. Şi apoi, uite, nu aud eu zgomotul ăsta? Ce zgomot?, întreb naiv. Ridică un deget: Ascultă! Ascult. Nimic. O tăcere ţiuitoare şi atât. Departe, uruitul înfundat al străzii. Îi zic că nu aud. Vino şi şezi aici, schimbă ea cu mine fotoliul, de aici se aude! Mi-e ruşine, recunosc că parcă aş auzi ceva, dar foarte slab. Ei da, acum e slab, zice, dar să văd eu ce hărmălaie e noaptea! Vecinii ei au pus în funcţie un motor, un fel de hu­ru­itoare care nici ea nu poate dormi (sic!), şi-a pus şi Oropax-uri, dar degeaba, zgomotul lor e mai puternic, mai perfid, vor s-o distrugă, ce mai! Îi recomand din nou să încerce un schimb de locuinţă, ce altceva puteam să-i zic? Dincolo de perete nu se auzea nici un fel de motor...
Văzut ieri filmul lui Bertolucci, 1900. Îl mai începusem o dată, dar l-am abandonat, mi s-a părut lung şi fără interes. Acum, urmărit cu mai multă răbdare: parţial interesant, mai ales în imaginea (pe alocuri excepţională) şi în sondajul freudian. Dar după 1918, mai ales după fascism, devine de un schematism obositor, cu clişeele regăsibile în tot ce s-a spus despre perioada respectivă. – La Leninakan s-ar fi descoperit un supravieţuitor, după peste 30 de zile de la catastrofalul cutremur. Îl cheamă... Agopian! Seara, emisiune a lui Nego despre G. Superficial şi pe alocuri forţat, penibil. Dacă textul ăsta e de la Cacoveanu, care vrea să-mi ia un interviu pentru "Steaua", aşa cum i-au luat lui G., lui Marino ş.a. Îi dau întâlnire pentru duminică înainte de prânz. – Vasile Popovici, înscris la admiterea pentru doctorat, la Leopold. În mod normal, cu dosarul lui, cuprinzând două cărţi, articole publicate în ţară şi străinătate, solidă activitate publicistică, nu ar avea probleme. Însă Leopold e ambarasat, fiindcă s-a înscris, tot la el, şi soţia secretarului pe Centrul universitar de partid. Totuşi, laudă pe P., laudă în gura mare, la şedinţă, azi, cartea acestuia despre personaj: "Băiat foarte bun, foarte serios", dar nu vorbeşte nimic despre doctorat. La rectorat au venit şi "temele", anunţate de Leopold, pentru faimoasa admitere: de un diletantism! Iată: 1. O teorie posibilă a formelor în evoluţia poeticii şi teoriei literare contemporane. Di­recţii. Tendinţe. 2. Romanul româ­nesc azi. Tipologie. Soluţii. Orien­tări. 3. Orientări în istoriografia li­terară românească (G. Călinescu, Vl. Streinu, Ş. Cioculescu, D. Popovici, I. Breazu). 4. Ceremonialul şi cântecele de secerat în tradiţia populară românească. 5. Pădurea: mit şi simbol în cultura populară româ­nească. Deci, a tunat şi le-a adunat...
Mircea Zaciu, "Jurnal IV", Editura Albatros, Bucureşti, 1998, p. 369-371
Citeşte mai multe despre:   să-i,   jurnale personale

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de