x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Gheorghe Pană, strungarul-ministru

0
Autor: Florin Mihai 13 Noi 2009 - 00:00
● Funcţii deţinute la 22 decembrie 1989: membru al CC al PCR (din 1969) şi al CPEx al CC al PCR (din 1974); vicepreşedinte al Consiliului de Stat (din 1985); preşedinte al Comitetului pentru Problemele Consiliilor Populare (din 1986); deputat al Marii Adunări Naţionale, ales în circumscripţia Tudor Vladimirescu din municipiul Bucureşti (din 1985).


● Decoraţii:
Ordinul Muncii, de două ori; Ordinul "Steaua Republicii Populare Române", clasa a V-a; Or­dinul Republicii Socialiste România; Ordinul "23 August"; Titlul de Erou al Muncii Socialiste; Medalia "A 40-a aniversare a revoluţiei de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă"; "Drapelul de stat" clasa a III-a a RPD Coreene.
Construcţia dosarului: Cele mai recente documente din dosarul de cadre al lui Gheorghe Pană sunt re­fe­ratele medicale (anii 1969-1971).

S-au mai păstrat, de asemenea, nu­me­roase acte specifice, precum autobiografii (realizate în 1947, 1948, 1949, 1951, 1958), chestionare pentru evidenţa cadrelor (1949, 1958), caracteri­zări din partea partidului (1951, 1954, 1965). O pondere semnificativă re­vi­ne referinţelor din par­tea colegilor de partid şi de serviciu (nu mai puţin de 35!). S-au cules şi păstrat şi zeci de declaraţii despre rudele sale atât din partea sa, cât şi din partea soţiei. Fişe despre fraţi, unchi, mătuşi, cumnate, socri şi câte şi mai câte rude, mai mult sau mai puţin apropiate, se păs­trează la do­sa­rul lui Gheorghe Pană.


● Date bio­gra­fice:
Născut la 17 (în alte surse 9 sau 12) aprilie 1927, în comuna Gher­ghiţa, judeţul Prahova. Naţio­nalitate: română. Provenea dintr-o familie de ţărani săraci. Tatăl său a decedat în 1947. Mai avea trei fraţi (un muncitor, un ţăran coope­rator şi un croitor) şi o soră (ţărancă). La 14 ani s-a angajat ucenic la Ra­fi­năria Ro­mâno-Americană, din Plo­ieşti, unde a în­vă­ţat meseria de strungar. După 23 august, s-a înscris în Sindicat. În pri­mă­vara anului 1945 a fost concediat de la în­treprindere.

S-a angajat ime­diat la Ra­fi­năria Vega, iar după un an s-a întors la primul loc de muncă. Fiind încadrat în serviciu, nu a mai sa­tisfăcut stagiul militar.


● Studii: Cele şapte clase primare Gheorghe Pană le-a urmat în satul natal (1933-1940). Pe timpul războiului, a trecut şi pe la şcoala profesională de ucenici. În ianuarie 1947 a fost trimis la o şcoală de instructori sportivi, pe linia Tineretului Progresist. Nu a terminat-o, din cauza unei afecţiuni la plămâni, care îl chinuia din adolescenţă. În particular, reiese din documente, a urmat trei clase de gimnaziu, a III-a chiar la sanatoriul în care era internat pentru TBC. Fără studii medii şi superioare de stat, Gheorghe Pană a excelat, ca mai toţi colegii săi de generaţie membri ai PCR, la capitolul "studii politice". A învăţat la: Şcoala centrală a CC al UTM (1948), Şcoala A.A. Jdanov a CC al PMR (1949) - absolvită cu media 8 -,  Şcoala superioară de partid de pe lângă CC al PCUS de la Moscova (1954-1957). Şi asta nu era totul, după cum evidenţia dosarul de cadre. Preocupat de "completarea studiilor", Pană a absolvit şi Şcoala medie de cultură generală.
● Moment-cheie în ascensiunea politică: Până prin 1958-1959, Gheorghe Pană era un activist devotat partidului, unul dintre mulţii membri ai partidului scăpaţi de verificările de partid. Urcuşul său spre ierarhia de partid a început însă o dată cu trecerea sa în organizaţia de Bucureşti. Atunci, în februarie 1958, a fost numit şef al Secţiei de Propagandă şi Agitaţie, fiind cooptat membru al Comitetului orăşenesc de partid Bucureşti.


● Carieră politică: Membru de partid din octombrie 1947, cu carnetul nr. 000537 (după schimbările de carnete din anii lui Ceau­şescu). A activat "pe linia" UTM-ului, fiind numit instructor în secţia de Propagandă şi Agitaţie a CC al UTM. Din 1951, a devenit şef de sector în Secţia de Relaţii externe a CC al PMR. În 1958, a devenit şef al Secţiei de Propagandă şi Agitaţie, fiind cooptat membru al Biroului Comitetului orăşenesc de partid Bucureşti, apoi secretar al acestuia. În 1964, a fost promovat adjunct al şefului al Secţiei de Propagandă şi Agitaţie al CC al PMR. Din 1966, legăturile sale cu domeniul propagandistic au încetat. A fost încercat câţiva ani ca prim-secretar la Braşov. A revenit, după trei ani, pe funcţie, în Capitală, ca membru al Consiliului de Stat. În aceeaşi perioadă, la începutul anilor '70, a "crescut" constant în funcţii. A devenit membru al Consiliului Apărării, preşedintele Consiliului organizării economico-sociale, pre­şe­dintele Consiliului Central al Uniunii Ge­nerale a Sindicatelor din România, ministru al Muncii. Din 1980, a exercitat funcţia de primar al Bucureştiului. A fost trecut apoi, din motive obscure, pe linie moartă. În deceniul al IX-lea a păstrat calitatea de membru al CC şi al CPEx, dar a funcţionat doar ca activist în Comitetul municipal de partid Bucureşti (martie 1985) şi preşedinte al Comitetului pentru Pro­ble­mele Consiliilor Populare (1986). Doar pentru câteva luni, în 1986, a părut că va reintra în graţia "Tova­răşului", fiind numit temporar în fruntea Ministerului Industriei Alimentare şi a Achiziţionării Produselor Agricole.


● Critica şi autocritica: "Din cauza insuficientei pregătiri politice, în secţia ce o conducea s-au creat situaţii neplăcute, nereu­şind să imprime un caracter politic activităţii politice. Totuşi muncea pentru a duce la bun sfârşit munca începută, dând dovadă de devotament faţă de organizaţie. (...) Ca o parte negativă, are dezvoltat spiritul mic-burghez al orgoliului, atunci când este vorba despre critică şi autocritică. Tot din lipsă de pregă­tire, obişnuieşte să întrebuinţeze prea multă frazeologie chiar atunci când nu este nevoie. Romantismul are puternice rădăcini în mentalitatea sa". (Referinţele Uniunii Tineretului Muncitoresc, a Comitetului Judeţean Prahova, Secţia de "evidenţă a membrilor", 1948)
"În muncă lucra sectar şi nu cerea totdeauna sprijinul celorlalţi tovarăşi. Pe linie de partid, i s-a încredinţat şi munca de secretar al ARLUS-ului, dar n-a muncit hotărât, având şi câteva lipsuri mari." (Caracterizarea Anei Leibu, din secţia de cadre a Comitetului Judeţean Prahova, 1949)
"Ca lipsuri, tovarăşul este puţin comod" (Sectorul evidenţa cadrelor, 1951)
● Probleme personale: Despre viaţa de fa­milie a lui Gheorghe Pană cunoaştem pu­ţi­ne. Iar din dosar reies şi mai puţine amă­nun­te. De pildă, aflăm că Gheorghe Pană şi soţia sa, Antoaneta (Burăh-Lupu, pe numele de fată) au avut o fiică, Luminiţa. Despre starea de sănătate în schimb s-au păstrat mai multe informaţii, sub forma unor referate me­dicale purtând antetul Ministerului Sănă­tă­ţii. Reţinem din dosarul medical o colică nefrectică (1969), tratată imediat şi eficient de câteva somităţi ale medicinei româneşti, precum T. Burghele, academician profesor doctor, Joze Goldstein, Gheorghe Rădulescu, director general al Direcţiei Medicale Speciale. În 1970, Gheorghe Pană, pe atunci membru al Comitetului Executiv al Prezi­diului Permanent şi secretar al CC al PCR, a fost examinat pentru "rinofaringită subacută cu dureri foarte intense faringiene".

Şi-a revenit după trei zile. După un an, a sufe­rit o criză la fel de subită şi dureroasă la nivel intestinal. Infecţia, depistată în timpul unei delegaţii la Deva, l-a scos din "circuit" câteva zile. În tinereţe, suferise de TBC.


● Amintiri şi memorii: Un amplu portret îi realizează Dumitru Popescu (şi) lui Gheor­ghe Pană în volumul memorialistic "Cronos autodevorându-se" (partea a IV-a, Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2006). Evocând contingentul muncitorilor din vârful ie­rarhiei PCR, cel supranumit de contemporani Dumnezeu a stăruit şi asupra strungarului prahovean.

"Al patrulea secretar organizatoric muncitor (numărul doi în ie­rarhia centrală a partidului) a fost Gh. Pană. Băiat de la ţară, fost ucenic, a învăţat repede abc-ul activist şi a urcat în profesie pas cu pas. L-am remarcat pe treapta de secretar cu pro­pa­ganda al Ca­pitalei pe la începutul anilor '60 (sub oblăduirea lui Dănălache, de la care nu a furat însă şi agresivitatea prostului ires­ponsabil pus să facă dreptate), apoi ca prim-secretar judeţean la Braşov, calitate în care l-am bumbăcit în Scînteia, făcându-l să se plângă într-o plenară. Cred că gradul maxim de combativitate pe care şi l-a permis a fost să-l atace pe Apostol, după care, indiferent ce funcţie a mai căpătat, a rămas în banca lui. Nu devenise nici orgolios, ca organizator îmi cerea, din când în când, sfatul (şi eu eram se­cretar), de cultură sau de presă neîn­drăznind să se apropie fără să mă întrebe. Supapa lui de supravieţuire în funcţiile înalte în care s-a văzut propulsat era confesiunea: venea, se aşeza pe un scaun şi, uitându-se în dreapta şi în stânga, pentru a se asigura că nu ascultă nimeni (deşi eram singuri), începea să ofteze şi să se văicărească. Şi că munca e grea, şi că oamenii sunt ai dracului, şi că şeful e prea exigent şi că «tovarăşa» îl hărţuieşte. Într-adevăr, Elena Ceauşescu striga la el (ditamai secretarul organizatoric, primar al Ca­pitalei sau ministru al Muncii) ca la un băiat de prăvălie: «Pană, de ce faci aia? Tu nu vezi că eşti prost?». Da, tovarăşa Lenuţa! I se răs­pundea. «De ce sunt prost, tovarăşa Lenuţa?» «Hă, hă, hă, Pană ăsta s-a prostit de tot».

Nu avea suflet rău, dar rigorile muncii nu-i permiteau să fie cât de bun ar fi putut. Pe cei simpatizaţi îi ducea în cârcă şi-i acoperea cu statura lui scundă, bine zidită însă, de sportiv practicant. Când lua cuvântul prin şedinţe, nu ataca (nu zic persoane, nici idei, situaţii), ci adopta un ton implorator, rugându-se de toată lumea să înţeleagă, să facă o excepţie, să rezolve pozitiv cazul susţinut de el. De unde i-o fi venit convingerea că poate răzbi prin sentimentalism, într-o lume a criteriilor fixe, nu ştiu. Culmea e că uneori reuşea să obţină în modul acesta, extrem de fragil, un neverosimil câştig de cauză. Era şmecheria lui majoră, de care n-a încetat niciodată să facă uz, în pofida puţinelor şanse la care era îndreptăţit să spere. Vedeam că uneori e pe punctul de a renunţa la tonul lacrimogen, de a izbcuni în acute, dar se răzgândea, rezer­vându-şi acest drept doar pe terenul de sport sau la un pahar cu vin. Suferea de carenţe educaţionale, ca toţi muncitorii, era ipocrit, mai ales când, terminând să se plângă pe sine, începea să deplângă soarta ta, sau invers, autominimalizându-se (obiş­nuia - mai ales când îţi cerea ajutorul - să invoce limitele lui intelectuale, condiţiile grele în care s-a format, lipsa de timp pentru lectură.) În mare, l-am găsit corect, practicând măcar pe ascuns o colegialitate sinceră. Nu ştiu cât de convins era în forul intim de existenţa pomenitelor limite, dar ele reprezentau un impediment serios de comunicare, în teme situate în afara rutinei. Chiar despre viciile de fond ale sistemului de conducere unipersonal nu putea avansa prea mult în discuţie, fiindcă atitudinea lui nu avea ascuţiş critic, exprimându-se ca un lamento defulator, vizavi de fatalitate."
Citeşte mai multe despre:   special,   dosar cadre cpex

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de