Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În vara anului 1989, Ludmila Rotari se afla în practică la Leningrad. Era studentă în anul I la Facultatea de Istorie, ajungând în marele oraş sovietic datorită relaţiilor profesorilor ei. Era un mare avantaj să-ţi faci practica în fosta Capitală a Rusiei Ţariste, întrucât acolo se aflau cele mai importante arhive cu privire la gubernia Basarabiei.
S-a întâlnit cu specialişti, a primit informaţii despre fondurile de arhivă existente, i s-au prezentat documente originale. A fost printre ultimii studenţi care şi-au făcut practica la Leningrad deoarece, în anii următori, relaţiile dintre popoarele Uniunii Sovietice s-au deteriorat, culminând cu dizolvarea URSS în decembrie 1991. Pe lângă accesul la Arhive, studenţii basarabeni au avut posibilitatea să viziteze şi colecţiile Muzeului Ermitaj. Era un privilegiu, deoarece atunci accesul era mai liber, nu apăruseră problemele actuale privind accesul în fondurile muzeale rare din raţiuni de securitate.
Cu ocazia vizitei la Leningrad, tinerii basarabeni au avut ocazia să întâlnească şi un grup de turişti sosiţi din România. Interacţiunea cu aceştia a fost emoţionantă şi ciudată în acelaşi timp. Iniţial, studenţii au fost foarte încântaţi când au auzit pe culoarele Ermitajului graiul natal. S-au apropiat şi au intrat în vorbă cu turiştii, care iniţial s-au bucurat că pot vorbi cu cineva fără translator. Însă după ceva vreme în rândul acestora s-a instalat un sentiment de teamă, consecinţă probabilă a instructajului care le fusese făcut la Bucureşti: să nu cadă pradă agenţilor KGB care ar fi dorit să culeagă de la ei "informaţii preţioase".
După câteva minute de conversaţie, românii şi-au dat seama că studenţii nu le puseseră nici un gând rău, legându-se o prietenie de câteva zile. Pentru tinerii basarabeni, suspiciunea cu care au fost primiţi li s-a părut destul de stranie. Ei trăiau în anii Perestroicii şi credeau că toată lumea comunistă fusese curăţată de metehnele comunismului conservator.
Ludmila Rotari îşi aduce aminte că cea mai mare nemulţumire a turiştilor români era aceea că nu fuseseră lăsaţi să schimbe atâtea ruble cât şi-ar fi dorit, în ţară. După cum se ştie, principalul scop al turiştilor în anii '80 era să cumpere diverse obiecte din oraşele pe care le vizitau. Ca să facă rost de bani, ei aduseseră de-acasă diverse obiecte pe care le comercializau pe străzile Leningradului. Tocmai de aceea, studenţii basarabeni le-au fost de mare ajutor, pentru a le facilita comunicarea cu clienţii ruşi. Iniaţial au încercat să le vândă lor produsele aduse din România, însă tinerii nu aveau destui bani. Doar pentru iile tradiţionale au scos ruble din buzunar. Cosmetice şi textile puteau găsi şi la Chişinău.
Din banii obţinuţi în urma comerţului stradal, plus ce aveau de acasă, turiştii români şi-au cumpărat, în general, obiecte din aur. Şi anticoncepţionale, care erau la mare căutare. Se cumpărau cu pungile, încât farmaciile erau "devalizate" după vizita confraţilor de pe plaiurile mioritice.
În ultimele zile, studenţii basarabeni şi vizitatorii români au făcut schimb de adrese. Securitatea a avut însă grijă ca scrisorile să nu treacă Prutul decât până la serviciul său special pentru corespondenţă cu străinătatea. La Chişinău n-a mai ajuns nici o reacţie din partea prietenilor de-o vară din România.
